Arhivă etichete | vibratie

Navigând printre idei

Tărâmul de dincolo sau lumea vibraţiilor înalte, depinde de viziunea sau cultura celui care expune minunăţiile şi legile de dincolo. Grecii aveau destul de bine structurată lumea de dincolo, structurile ierarhice de necontestat, deşi ne-au cam lăsat în ceaţă legat de legitimitatea conducerii Olimpului de către Zeus.

Noile curente ideologice şi religioase (mă refer la secolul 20), dezvoltă lumea de dincolo, creştină, cu încondeieri şi broderii din marile religii ale lumii plus ceva ştiinţă şi pseudoştiinţă. Privite din perspectiva creştină sunt un concurent sau un înlocuitor de temut, privite la rece ne dăm seama că nu au nici o şansă reală în concurenţa pentru locurile fruntaşe, lipsa unui Imperiu Roman care să o impună ca religie unică de stat  e evidentă.

Oricum ar fi, putem observa, că secolul 20 a fost foarte atent să nu lase fără crez, nici o categorie socială si nici o ideologie potenţială de mişcări de şi în mase. Fără a trece pragul spre paranoia sau teoria conspiraţiei putem încerca să vedem, că dincolo de micile interese meschine alăturate parveniţilor instant (nelipsiţi niciune în lume), există o mişcare generală, coordonată artistic, când este vorba de religie la modul general. Unii ar susţine că biserica creştină, fără a mai ţine cont de divergenţele confesionale, este dirijorul din umbră, tocmai pentru a putea administra şi pe acei necredincioşi. Nu cred că treburile sunt atât de simple. Nu ştiu cine sunt sau este dirijorul, nu ştiu nici măcar dacă el sau ei chiar există. Ştiu că dacă aşa ceva este adevărat întotdeauna trebuie căutat ca şi într-o crimă, întâi acel grup sau persoană care profită de pe urma actului.

Între zgomot şi sunet

Teoriile New Age, conjugate cu vechile religii şi filosofii asiatice, menţin ideea Universului undă sau vibraţie. Deci, conform acestora, zgomotul este parte componentă şi esenţială a Cosmosului fizic şi spiritual. Yoga are mantrele, acestea fiind de fapt cuvinte sau un grup de litere convertite în zgomot (sunet vibrant pe o anumită frecvenţă). Până aici suntem convinşi că zgomotul, ca sunet arbitrar, e o formă de manifestare a Universului şi e încărcat cu atribute benefice. Dar ce ne facem cu fiinţa umană? Oamenii aceştia minunaţi care reuşesc şi cele mai frumoase atribute naturale să le convertească într-o plagă sau armă?

Pierdut de leagănul său natural, omul nu a mai respins sunetul strident (zgomotul). Teama ancenstrală manifestată la auzul zgomotelor nu mai funcţionează, omul modern fiind în căutarea extremelor chiar (boxe de sute de waţi şi căşti de valori periculoase timpanelor). De ce toate acestea? Răzbunare inconştientă pentru toate acele curse nebuneşti trăite vreodată în preistorie la auzul unui zgomot indefinibil? Sau doar dorinţa de a testa limitele, de a le degusta cu vârful limbii?

Metropolele lumii moderne oferă o gamă variată de sunete (zgomote). Sunt veritabile oraşe-capcană pentru psihicul uman. Aritmicitatea sunetelor oboseşte creierele, surmenează involuntar populaţia riverană (metropolitană?); bolile deductibile în urma expunerii la stres îndelungat sunt cele mai frecvente.

Cauzele zgomotelor sunt legate direct proporţional de evoluţia confortului; fiecare pas spre bunăstare a dus la o nouă maşinărie producătoare de decibeli. A fost uitat scopul iniţial al creării societăţilor de anvergură tip oraş-cetate: apărarea. Acum pur şi simplu nu mai putem exista singulari, costurile confortului personal fiind mult prea exagerate fără a fi împărţite la o comunitate. Fără confort nu mai putem trăi: centrala care produce apa caldă, automobilul fără de care nu ne încadrăm în timp, telefonul mobil care urlă de la copilul de clasa întâi până la pensionarul de la azil. Cine nu este contribuabil la zgomotul general?

Mi-aş dori să scrie aici persoane care sunt perfect normale psihic, integrate social şi care să poată da sugestii viabile pentru reducerea zgomotelor din oraş, la nivel individual. Adică: ce putem face fiecare dintre noi pentru a diminua decibelii poluanţi?

%d blogeri au apreciat: