Noua Ordine cu metode vechi

Acum e momentul să aflăm care e „jocul” pe care îl joacă cu adevărat elita, care sunt interesele pe viitor… nu NWO (New World Order) care zicem noi că e scopul final, deşi adevărul despre forma Noii Ordini nu o ştim, aici vorbim de „jocul” planificat cu plecare de la acţiunea Ucraina şi tot ce urmează.

Publicitate

Vai de p…atria noastră!

Şi eu care credeam că le-am văzut/citit/auzit pe toate! Nu, nu mă refer la episodul Năstase, cu încercarea lui de a se zgâria mai serios pe gât pentru a nu intra la închisoare şi nici la faptul că între Ponta şi Băsescu scandalurile sunt mai ceva ca la uşa cortului, nici la faptul că, mai nou, toţi sunt acuzaţi de plagiat (că pun pariu ca de era Antonescu în locul lui Ponta tot aceeaşi poveste era, important e să aibă partidele să arunce ceva unul în celălalt, oricum e clar că oricine ar fi la putere, opoziţia va ataca, de parcă ar mai fi oameni pe acolo care au habar măcar să scrie, indiferent de partid), ci la ultra-mega ştire: EBA cere ca Limba Română să nu mai fie disciplină obligatorie la Bac şi asta direct în Parlamentul European! Recunosc, prima dată am citit doar titlul şi m-am amuzat copios, dar când am intrat pe link să citesc şi argumentele atotştiutoarei nu eram sigură dacă trebuie să mă şochez sau mă ţin de burtă, să nu cumva să mă răstorn de atâta râs. Sincer şi cu mâna pe inimă vă spun că argumentele ei m-au convins 100%, dând o dovadă clară de o logică extraordinară! Ia luaţi şi voi niscaiva porţie de argumente solide: „Dacă chiar vrei să-ţi împrospătezi cunoştinţele, pui mâna pe un abecedar şi studiezi câteva săptămâni ce te interesează din el” sau „De asemenea, toţi prietenii mei mi-au zis că imediat ce au terminat clasa a XII-a nu au mai făcut niciodată un acord între subiect şi predicat şi cu toate astea s-au descurcat foarte bine, pot comanda fără probleme o cafea la o terasă de pe Dorobanţi” sau “La ce foloseşte Limba Română? Doar ca să citeşti, atât, altceva ce poţi face cu ea?” Şi toate acestea venind de la preaminunata care se amuza de greşelile lui Ponta din scrisoarea trimisă la revista Nature. Dacă n-aş fi ştiut de mândruliţa asta ce-i poate capul, mai ziceam, dar după ce o auzi cum se iecsprimă în limba română, nu vreau să mă gândesc ce (nu) îi poate capul în limba engleză… aşa că, râde ciob de oală spartă! Că şi dacă tăticu’ e preşedintele României, iar tu europarlamentar, tot nu eşti mai brează! (nu că el ar fi!) În curând vom vedea că a declarat ca să nu mai fie şcoala obligatorie că de, la ce foloseşte şcoala? Să ai o diplomă acolo, altceva ce poţi face cu ea?

Anxietate sau moft?

Înainte de toate, acest post este comun cu Symphonie pour un monde etrange.

            Simţi uneori nevoia de evadare? Nu din cauza vieţii tale, eşti mulţumit principial cu ceea ce eşti, ceea ce faci, de partener… Vine un moment când simţi senzaţia de cădere, asemănătoare celei din montagne-russe, acolo undeva între stomac şi suflet.

            De ce? Totul e în regulă, dar anxietatea-ţi taie creierul cu sadismul filmelor de groază de vineri (13 :D).

            Bombardamentele primite de la ştiri, nesiguranţa creată (artificial) în societatea noastră? Sau suntem doar noi oamenii? Psihologii găsesc, sau vor găsi răspunsuri, dar asta nu ne rezolvă problemele. Ce putem face noi, cei care suntem obligaţi să devenim propriii noştri psihologi?

            Dacă ai norocul să ai un partener de viaţă, îndrăgostit şi altruist ca iubita mea, atunci jumătate din problemă e rezolvată prin câteva zâmbete, multe sărutări şi cuvinte spuse din suflet. Mai departe de atât te poţi convinge (prin autosugestie) că drumul tău duce spre oportunităţi nesperate, că iubirea nu moare, iar portofelul gol e o minciună a sorţii, reglementabilă foarte curând.

            Dacă însă anxietatea te încolţeşte fără motiv evident, iar viaţa ta nu este intersectată, încă, cu iubirea vieţii tale, atunci trebuie să treci în lumea faptelor. Foloseşte acţiunea ca armă, creaţia ca etalon şi verbul „trebuie” pe post de combustibil.

             Ştim că nu e completă simptomatologia anxietăţii, ştim că soluţiile sunt puerile (în viziunea „specialiştilor”), dar la mine funcţionează. Poate că cei care citiţi mă puteţi completa.  Vă aştept comentariile, observaţiile sau criticile (într-un limbaj lipsit de vulgarităţi).

Dansul maimuţei

Cine a zis că America e ţara tuturor posibilităţilor ori nu ştie că America nu e ţară, ori nu a fost în România.

De vreo 2 zile ne cântă în cap ştirile, se organizează talk show-uri pe tema săptămânii/lunii/anului (depinde de gradul de dramatizare al fiecăruia): Băsescu a renunţat la serviciile poliţiei şi jandarmeriei!

Se pare că nu contează faptul că scrie în lege că e necesar ca poliţia să escorteze coloana prezidenţială, lucru care probabil nu-l ştie dragul nostru preşedinte sau nu are chef să-l ia în calcul.

Cert este că, precum ne-a obişnuit în ultimii ani, micuţul Boc merge pe principiul: cei mici îi copiază pe cei mari sau, în alte cuvinte, precum a afirmat şi Radu Tudor, maimuţa îl copiază pe om. Aşa că azi ştirile şi talk show-urile au trecut de la Băsescu la Boc şi la televizor tot ce poţi să vezi e un ecran pe care scrie colorat, mişcător şi pe un fundal dramatic: Boc a renunţat şi el la serviciile poliţiei şi jandarmeriei!

În urma celor întâmplate, Gebelezis propune, ca refren al viitorului imn al României, versurile de mai jos:

Unde-i unul e putere,

Unde-s doi puterea vine

Să-ţi explice ce e bine,

Măi, tu, Boc, să-ţi fie bine

Fă şi tu ca mine!

Efectul ştirilor politice la copii

Reacţia unui copil la încercările repetate ale tatălui său de a îi explica că Boc e ăla mic, iar Băsescu e cel care vorbeşte prostii.