Arhivă etichete | scop

Oare ce poate fi numit scop?

Am citit şi văzut mai multe materiale care ne învaţă reţeta succesului şi toate ating, pe o cale sau alta, aspectul acesta: scopul (ţelul). Las deoparte credibilitatea sau aplicaţiile cu adevărat practice, sfaturi de îmbrobodit fraierii doar să cumpere cartea sau să participe la seminarii, însă există acele materiale credibile, care au adus suficient de mulţi oameni pe calea succesului personal.

Şi totuşi nicăieri nu ne prezintă modalitatea de a alege un scop adevărat. Cum definesc eu personal un scop? Un milion de euro? O maşină? O casă? Toate acestea sunt mijloace şi nu scopuri-ţeluri. De ce spun asta? Pentru că dacă dobândesc bani nu îi ţin în cont, mă pun să îi folosesc, adică să-mi ating scopul-scopurile. O maşină se poate distruge. Ea în existenţa ei nu poate fi un punct stabil al vieţii mele, prin folosirea ei doar ajutându-mă să ating ţinte, ţeluri, pe care altfel le atingeam pe alte căi (mergeam cu trenul, de exemplu). Casa arde, cade la cutremur; e un loc de unde pleci pentru a împlini scopuri.

Ce este scopul? Sau care este adevăratul scop? Cel mai important este să putem face diferenţa între scop şi mijloacele prin care ne atingem scopul. Cum spuneam, banii sunt mijloace, adevăratul scop este ceea ce vei face/obţine cu ei.

Un etalon după care să deosebim scopul de mijloc este greu de definit. Şi asta pentru că, deşi mai sus am susţinut ca şi criteriu general că banii nu sunt un scop în sine, există persoane care asta ţintesc în realitate: banii.

Am urmărit de curând un material realizat de un spaniol preocupat de subiecte diverse. Acest domn susţine că pentru îndeplinirea unui scop este nevoie să ne sincronizăm mintea, sentimentele şi emoţiile. Pentru cei care cunosc limba spaniolă, pun link către video: https://www.youtube.com/watch?v=Si9FyPSoTFc .

Eu personal susţin că un scop real este identificat ca real doar atunci când este precedat de dorinţă. O dorinţă oarecum asemănătoare instinctelor primare, dar delimitată de acestea, deoarece se naşte din complexul acumulat până la un moment temporal. Complex compus din elementele psihicului (caracter, temperament, boli psihice sau lipsa lor etc), cultura acumulată până atunci (de exemplu: în urma lecturării unei cărţi, în funcţie de caracter, se poate naşte dorinţa de a vizita un loc, iar această dorinţă se poate converti în scop/ţel); influenţa mediului social face parte din complex (dacă mediul e relaxat, abundent din perspectiva materială, probabil că dorinţele şi scopurile rezultate vor fi mai ezoterice sau cu ţinte materiale care ating sume de peste şase cifre). Complexul include toţi factorii interni şi externi care au avut influenţă până în acel moment asupra noastră.

Încercaţi să faceţi următorul experiment: căutatţi scopurile atinse şi neatinse (reale sau nu), apoi căutaţi să vedeţi la câte din aceste ţeluri simţeaţi dorinţa. Dacă am dreptate, cel mai mare procent al scopurilor indeplinite a fost  acompaniat de dorinţă. În lipsa ei, ţelurile se sting.

Iar dacă nu am dreptate, mi-ar plăcea să ştiu de asemeni. Şi eu învăţ; şi eu caut; şi eu am scopuri ratate. Să ne ajutăm reciproc.

Sclavie. Masonerie. Bani

              Mişcările sociale şi politice actuale conturează un viitor ambiguu, un viitor sub semnul întrebării. Nu a trecut un secol de când drepturile şi libertăţile au fost câştigate prin luptă, o luptă dusă de pe vremea Renaşterii până când, după ultimul război mondial, s-au implementat ca o concluzie naturală. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se presupune că ne apără de excese, dictaturi sau alte forme de sclavie (subjugare).

A fost condamnat regimul comunist, privit ca un obstacol faţă de libertăţile şi drepturile ratificate de O.N.U. Regimul capitalist a fost la rândul său condamnat de către comunişti, ca fiind un regim în care omul este exploatat de către om. Dacă ambele declaraţii au un adevăr în ele? Comunismul îl cunoaştem; nu trebuie insistat… obturarea dreptului la libera exprimare, dreptul la libera circulaţie, dar nu a murit nimeni de foame, cel puţin după plecarea ruşilor din ţară. Capitalismul îl trăim. Avem dreptul să ne exprimăm, dar nu ne ascultă nimeni; putem emigra şi sutem priviţi cu dispreţ. Şi avem dreptul să murim de foame sau să acceptăm slujbe prost plătite. Sau să nu le găsim.

            Ce variantă trebuie aleasă? Dacă nici una din variante nu întruneşte un minim de 60-70% din Drepturile Omului, ce ne rămâne? Mai mult de atât: actualele confluenţe ne îndreptăţesc să presupunem că până şi minimul actual, puţinele drepturi dobândite prin smulgere şi nu prin dăruire, vor fi puse la grea încercare.

            O grămadă de articole, mai obscure sau mai mediatizate, acuză masoneria şi ramurile adiacente acesteia de conspiraţie pentru preluarea puterii mondiale. Există însă mari lacune în această teorie a conspiraţiei. Masoneria e cea mai importantă instituţie care s-a luptat să impună umanismul şi valorile Omului, peste tot pe unde a avut influenţă. A menţinut egalitatea raselor şi dreptul la propria religie. Cel mai probabil, tot masonii sunt arhitecţii Declaraţiei Drepturilor Omului. Şi atunci de ce să treacă acum în tabăra sclavagiştilor?

            Aşadar, arhitecţii actualei destabilizări mondiale trebuiesc căutaţi în alte structuri, cel mai probabil fac parte dintre acţionarii (patronii?) megatrusturilor, miliardarii nedeclaraţi şi poate structuri ale serviciilor secrete. Marele haos actual, atacurile informatice şi paiaţele devenite premieri şi preşedinţi, au necesitat ani de pregătire, ani de îndobitocire a populaţiilor din ţările vizate. Ori aşa ceva grandios necesită resurse umane şi financiare colosale. Şi cel mai important: un scop (SCOP).

            Toate aceste salarii reduse (peste tot în Europa), toate aceste noi legi de pe piaţa muncii şi nu în ultimă instanţă, toate aceste demonstraţii unde s-a folosit forţa brută de către forţele de ordine… toate acestea şi multe altele care încă nu se văd sau nu s-au mediatizat, ne indică o direcţie de mers, un SCOP.

 Îngrădirea noastră, a maselor, prin pauperizare, va duce într-un mod direct la acceptarea condiţiei de supus a omului de rând. Sau mai simplu: sclav. Fără o rezervă de bani, chiria în aşteptare, frigiderul gol şi copiii care au nevoie de rechizite este imposibil să negociezi actualul salariu. Şi nici dacă viitorul salariu va fi micşorat tot nu vei pleca, tot nu vei ieşi în stradă. Iar copiii tăi vor privi şi vor învăţa că supunerea e bună.

            Şi până la viitoarea eră sclavagistă nu va mai rămâne nimic.

            Întrebarea cea mare este ce vei face acum. Nu mâine, nu peste un an. Acum. Şi ce stă în puterea maselor, numerele astea din matricile cu care jonglează calcule socio-politico-economico-distructive (pentru noi)? Deci dragă CNP-ule, măcar nu renunţa să gândeşti. Altfel suntem deja pierduţi.

%d blogeri au apreciat: