Arhivă etichete | paranormalul cu trei de xxx

Sclavie. Masonerie. Bani

              Mişcările sociale şi politice actuale conturează un viitor ambiguu, un viitor sub semnul întrebării. Nu a trecut un secol de când drepturile şi libertăţile au fost câştigate prin luptă, o luptă dusă de pe vremea Renaşterii până când, după ultimul război mondial, s-au implementat ca o concluzie naturală. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se presupune că ne apără de excese, dictaturi sau alte forme de sclavie (subjugare).

A fost condamnat regimul comunist, privit ca un obstacol faţă de libertăţile şi drepturile ratificate de O.N.U. Regimul capitalist a fost la rândul său condamnat de către comunişti, ca fiind un regim în care omul este exploatat de către om. Dacă ambele declaraţii au un adevăr în ele? Comunismul îl cunoaştem; nu trebuie insistat… obturarea dreptului la libera exprimare, dreptul la libera circulaţie, dar nu a murit nimeni de foame, cel puţin după plecarea ruşilor din ţară. Capitalismul îl trăim. Avem dreptul să ne exprimăm, dar nu ne ascultă nimeni; putem emigra şi sutem priviţi cu dispreţ. Şi avem dreptul să murim de foame sau să acceptăm slujbe prost plătite. Sau să nu le găsim.

            Ce variantă trebuie aleasă? Dacă nici una din variante nu întruneşte un minim de 60-70% din Drepturile Omului, ce ne rămâne? Mai mult de atât: actualele confluenţe ne îndreptăţesc să presupunem că până şi minimul actual, puţinele drepturi dobândite prin smulgere şi nu prin dăruire, vor fi puse la grea încercare.

            O grămadă de articole, mai obscure sau mai mediatizate, acuză masoneria şi ramurile adiacente acesteia de conspiraţie pentru preluarea puterii mondiale. Există însă mari lacune în această teorie a conspiraţiei. Masoneria e cea mai importantă instituţie care s-a luptat să impună umanismul şi valorile Omului, peste tot pe unde a avut influenţă. A menţinut egalitatea raselor şi dreptul la propria religie. Cel mai probabil, tot masonii sunt arhitecţii Declaraţiei Drepturilor Omului. Şi atunci de ce să treacă acum în tabăra sclavagiştilor?

            Aşadar, arhitecţii actualei destabilizări mondiale trebuiesc căutaţi în alte structuri, cel mai probabil fac parte dintre acţionarii (patronii?) megatrusturilor, miliardarii nedeclaraţi şi poate structuri ale serviciilor secrete. Marele haos actual, atacurile informatice şi paiaţele devenite premieri şi preşedinţi, au necesitat ani de pregătire, ani de îndobitocire a populaţiilor din ţările vizate. Ori aşa ceva grandios necesită resurse umane şi financiare colosale. Şi cel mai important: un scop (SCOP).

            Toate aceste salarii reduse (peste tot în Europa), toate aceste noi legi de pe piaţa muncii şi nu în ultimă instanţă, toate aceste demonstraţii unde s-a folosit forţa brută de către forţele de ordine… toate acestea şi multe altele care încă nu se văd sau nu s-au mediatizat, ne indică o direcţie de mers, un SCOP.

 Îngrădirea noastră, a maselor, prin pauperizare, va duce într-un mod direct la acceptarea condiţiei de supus a omului de rând. Sau mai simplu: sclav. Fără o rezervă de bani, chiria în aşteptare, frigiderul gol şi copiii care au nevoie de rechizite este imposibil să negociezi actualul salariu. Şi nici dacă viitorul salariu va fi micşorat tot nu vei pleca, tot nu vei ieşi în stradă. Iar copiii tăi vor privi şi vor învăţa că supunerea e bună.

            Şi până la viitoarea eră sclavagistă nu va mai rămâne nimic.

            Întrebarea cea mare este ce vei face acum. Nu mâine, nu peste un an. Acum. Şi ce stă în puterea maselor, numerele astea din matricile cu care jonglează calcule socio-politico-economico-distructive (pentru noi)? Deci dragă CNP-ule, măcar nu renunţa să gândeşti. Altfel suntem deja pierduţi.

Afacerea apocalipsa

Deja de 12 ani, la fiecare 2-3 luni, vine sfârşitul lumii. Am şi încetat de ani de zile să urmăresc aberaţiile ,,ştiinţifice” sau ,,profetice” ale diferiţilor indivizi. Unii dintre ei cred sincer în cele spuse, însă alţii se folosesc de naivitatea sau frica celorlalţi şi profită acumulând averi nesimţite.

Susţin că TOŢI aceşti ,,geniali” trebuie deferiţi justiţiei şi puşi să răspundă penal şi moral. De ce? Pentru că fiecare individ care ajunge să creadă în sfârşitul lumii, devine nemotivat pentru viaţa actuală, suferă depresii şi poate suferi de tulburări psihice temporare sau permanente. Chiar şi cei mai echilibraţi, bombardaţi suficient de mult timp cu aceste prostii, pot ajunge să sufere de anxietăţi sau depresii.

Într-o societate modernă, unde tendinţa universală este spre bunăstare, confort şi linişte spirituală, asemenea indivizi sunt un scârţâit arhaic, reverberând  temerile strămoşilor în faţa tunetelor şi a fulgerelor. De miliarde de ani, planeta noastră este expusă exact aceloraşi riscuri, aceloraşi probabilităţi de a se ciocni cu asteroizi şi comete. Poate unele au fost catastrofice, dar nu fatale. Azi, mai mult decât am avut vreodată, avem şansa de a putea acţiona să prevenim catastrofele. De ce să ne facem griji pentru ceva ce nu stă în puterea noastră personală de a prevedea sau preveni? Cine câştigă dacă ne îndreptăm privirile spre apocalipsă şi nu spre viaţă?

De Paşti

Cum modelul pentru această perioadă presupune să celebrăm zilele de Paşte, sărbătoare pentru mulţi dintre voi, poate câteodată şi pentru noi, ne închinăm şi noi presiunilor populare, dar puţin mai altfel.
Vă prezentăm varianta neortodoxă a sărbătorilor în viziunea celor de la Vacanţa Mare. Poate să pară pueril sau prea lipsit de umor. Variante valabile. Materialismul obligatoriu vehiculat în sărbătorirea evenimentelor religioase creştine ne împiedică să primim cu umor aceste divagaţii de la normal. Cunoaştem cu toţii cântecul celor implicaţi: noi un suntem normali, hei, hai, leliţa mea, noi nu suntem normali…

Navigând printre idei

Tărâmul de dincolo sau lumea vibraţiilor înalte, depinde de viziunea sau cultura celui care expune minunăţiile şi legile de dincolo. Grecii aveau destul de bine structurată lumea de dincolo, structurile ierarhice de necontestat, deşi ne-au cam lăsat în ceaţă legat de legitimitatea conducerii Olimpului de către Zeus.

Noile curente ideologice şi religioase (mă refer la secolul 20), dezvoltă lumea de dincolo, creştină, cu încondeieri şi broderii din marile religii ale lumii plus ceva ştiinţă şi pseudoştiinţă. Privite din perspectiva creştină sunt un concurent sau un înlocuitor de temut, privite la rece ne dăm seama că nu au nici o şansă reală în concurenţa pentru locurile fruntaşe, lipsa unui Imperiu Roman care să o impună ca religie unică de stat  e evidentă.

Oricum ar fi, putem observa, că secolul 20 a fost foarte atent să nu lase fără crez, nici o categorie socială si nici o ideologie potenţială de mişcări de şi în mase. Fără a trece pragul spre paranoia sau teoria conspiraţiei putem încerca să vedem, că dincolo de micile interese meschine alăturate parveniţilor instant (nelipsiţi niciune în lume), există o mişcare generală, coordonată artistic, când este vorba de religie la modul general. Unii ar susţine că biserica creştină, fără a mai ţine cont de divergenţele confesionale, este dirijorul din umbră, tocmai pentru a putea administra şi pe acei necredincioşi. Nu cred că treburile sunt atât de simple. Nu ştiu cine sunt sau este dirijorul, nu ştiu nici măcar dacă el sau ei chiar există. Ştiu că dacă aşa ceva este adevărat întotdeauna trebuie căutat ca şi într-o crimă, întâi acel grup sau persoană care profită de pe urma actului.

Despre criză într-o criză

Auzim de ceva vreme vorbind pe oricine şi oricând că este criză. Întrebarea mea este simplă: care criză? Am văzut că de la criza economică sau recesiune, s-au găsit şi s-au grăbit mulţi „ei’’ să susţină că nemerniciile făcute cu sârg de politicieni şi cei care-i susţin cu bani murdari, ar fi toate cauzate de preamasmediatizata criză.

Acum nu vreau să fiu guvernul Boc şi să susţin că nu există criza. Este, se simte, se pipăie şi se aude când urlă tractoarele  din burţile noastre flămânde. Vreau să spun doar atât: minunata sau minunea asta de criză a albit comportamente dubioase mai ceva ca o spălare de bani cu clor.

În care situaţie normală, un popor neatins de orbirea buzunarelor goale, ar fi acceptat un guvern ca acesta fără să iasă în stradă cu parul în mână? Pentru mult mai puţin conducătorul în final nu prea mult iubit, a fost împuşcat. Dar le-a fost frică epigonilor săi vrednici de roluri secundare şi au abrogat legea capitală. Sau mai este cineva care crede în coincidenţe şi Moş Crăciun cu ouăle de Paşte în sac?

Mai stau aşa nopţile şi cuget la alte popoare, care au şi ele criză (şi crize de nervi)… acceptă compromisuri cu greu, politicienii actuali se pregătesc să părăsească fotoliile ştiind că nu vor mai fi aleşi, datorită gestionărilor forţate spre faliment. Măcar au simţul poporului dezamăgit de ei, de compromisurile negre pe care le fac. La noi, se fac planuri pentru următoare mandate, ştiu cu siguranţă că vor fi realeşi. Poporul va asculta ca de fiecare dată cele sfătuite de televiziunile avide de bani, iar la noi banul va realege şi alege pe aceeaşi…

Oare mă înşel? Există undeva un suflu de decenţă, există o şansă ca politica să devină o ocupaţie onorabilă şi accesibilă dincolo de cercul tot mai strâns al elitelor artificiale de după ’89? Cine va fi capabil să vadă dincolo de dezastrele din Japonia, de cele 8 ore de muncă care sunt 10 sau 12 plătite mai prost ca acum 5 ani? Cine va trece dincolo de blazarea standardizată şi va avea curajul să privească politica în paralel cu economia şi direct proporţională cu nivelul său de trai?

Avem nevoie de mişcare, o mişcare minimă, egoistă, să mişte fiecare pentru sine, dar luat ca întreg va fi un vuiet general. În România a murit până şi egoismul. Păcat de ţară, că ea săraca nu poate pleca să scape de popor.

 

Martie

Înainte de toate, acest post este comun cu Symphonie pour un monde etrange.

Luna martie este tradiţional considerată ca vestitor al primăverii. Şi totuşi, anul acesta, am senzaţia că oamenii privesc cu indiferenţă simbolistica aceasta a trecerii, a învierii, a renaşterii phoenixiene.

Priviţi prin microscopul ochilor atenţi, par preocupaţi, apăraţi, cu umerii aplecaţi şi cu riduri de încruntare pe frunte. Fiecare tinde să-şi trăiască drama individual, exhibând doar starea de „eu sunt unicul care suferă, voi doar mimaţi”.

Prin fenomenul de empatie şi mimetism, vom ajunge să purtăm poveri şi drame ale altora. E adevărat că nu e uman să ignorăm dramele altora, dar e inuman să ai pretenţia de a-ţi purta eu drama (povara) ta. Libertatea câştigată de fiecare dintre noi, ne dă dreptul de a hotărî individual ce vrem să simţim şi când.

Declar deschis anotimpul „primăvara” şi libertatea de a ne bucura de viaţă, iubire şi zâmbete calde. Aruncaţi pietrele de moară de pe umeri şi alergaţi liberi în lume. Zâmbiţi.

Păgânism, ateism şi inutilitatea religiei

Nu sunt sigur dacă e corect titlul, cel puţin legat de inutilitatea religiei… E utilă pentru cei care profită de pe urma ei
Să vedem despre păgânism:
PĂGÂNÍSM n. 1) (în literatura istorică) Religie primitivă caracteristică păgânilor. 2) (în concepția credincioșilor creștini) Totalitate a credințelor religioase de până la creștinism, precum și a celor necreștine. 3) Perioadă de timp de până la apariția creștinismului. 4) Caracter păgân.

Să înţelegem că e o credinţă primitivă (nu contează dacă e legată de zei sau de natură sau de orice altceva doar creştin să nu fie)… dar eu ca om trăitor în secolul 21 ce pot zice de o credinţă ce-şi revendică rădăcinile în urma cu 4000 de ani?… Pot să-i atribui statutul de primitivă, arhaică şi expirată? De asemeni tot ce nu-i creştin e păgân: budism, islamism, hinduism… Stau uneori să mă minunez cum de nu se numesc între ele cultele creştine păgâne…
Unde e libertatea de gândire? Unde e libertatea de exprimare? Istoria e plină de erori ale presiunii maselor la provocarea preoţilor… Acolo se îndreaptă din nou lumea?… Nu suntem sătui de manipularea televiziunilor şi a ziarelor în toate aspectele politice şi economice, mai avem nevoie să ne spună un presupus vorbitor cu zeitatea supremă cu cine să votăm, câţi copii să facem şi când să ne spălăm ,,părţile ruşinoase”?

ATEÍSM n. Concepție care respinge religia și existența oricărei divinități. /<fr. athéisme
Acuma cu respingerea oricărei divinităţi…. orice om are în profunzimea sa un loc de îndoială…. Dar dacă există… şi până şi marii comunişti aveau zei: tătucul-zeu Stalin de exemplu se erija în zeu… ce apreciez la atei e însă alt factor…. au bunăvoinţa să încerce, cel puţin, să se debaraseze de tarele religioase care plafonează gândirea, că trec dincolo de limite impuse (crede şi nu cerceta)… la fel ca şi la religioşi, fanatismul (extremele) dăunează… O negare nu aduce niciodată o creaţie… Negarea e distrugere şi dacă nu construieşti nimic rămâne spaţiu gol şi ne îndreptăm spre vid…

RELÍGIE, religii, s.f. 1. Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (1) date. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ.  Religion

Aşa… şi întrebarea mea e: cu ce ne ajută?… Azi ştim de ce fulgeră şi cum se produce şi cum să ne apărăm/ferim… Ştim că schizofrenia produce halucinaţii… Altfel spitalele de nebuni ar fi declarate oracole… auzi tu …instituţii… păi care e legătura între un popă şi un ministru?… Retorică întrebare: BANII şi puterea de a manevra turmele de miei (sună mai blând şi mai dezmierdător decât oi)…

La început de 2011

Există obiceiul (cam peste tot) ca la sfârşit de an să se facă sinteze: de evenimente, de realizări, de pierderi sau de câtă prostie ai evitat  într-un an. Ei bine, noi suntem la început de an şi chiar n-am idee ce sinteză aş putea face.

Câte articole am scris în 2010… se vede, câtă prostie am evitat… cam atâta cât nu am privit la TV decât la seriale pe AXN. Ce alte realizări mai trebuie numărate? Nu sunt preşedintele unei ţării să fiu nevoit să mint elegant şi în cuvinte multe.

Am ajuns într-un moment, acesta de acum adică, când nu mai ştiu ce să scriu. Să nu fiu înţeles greşit, am idei şi am subiecte, doar că sunt subiecte pe care le-aş citi doar eu. Despre politică mi-e scârbă să mai scriu; despre probleme sociale şi subiectele abordate până acum… nu interesează. Paranormal? Tentant şi alunecos, presa şi-a făcut datoria de a ridiculariza cu brio subiectul.

Pluteşte o blazare şi o saturaţie generală pe multe bloguri şi site-uri, parcă dezangajarea şi indiferenţa autoprovocată sunt noul trend. Aveam tendinţa de a propune un sondaj prin acest post. Care aveţi chef scrieţi. Poate descoperim împreună ceva interesant.

Suntem un trib de negri?

Pe vremea colonizărilor, modul cel mai simplu de a stăpâni sclavii era prin dezbinare şi frică. Azi, modul de a stăpâni întregi populaţii (ex: românii) s-a simplificat radical.

Luăm un popor dat, analizăm punctele de rezistenţă (tradiţii, cultură, obiceiuri, tineret) . Înfiinţăm televiziuni, ziare şi facultăţi private. Tragem o linie peste tot ceea ce nu se încadrează cu linia diriguită de noii stăpâni şi ,,voila!” .

Cel mai sadic e că se susţine libertatea şi democraţia, dar nimeni nu e capabil să definească libertatea şi minunata democraţie. Libertatea să fac ce? Ai dreptul să flămânzeşti, să înjuri şi să mori de frig. Democraţia? Permite să priveşti tv-show-uri până dă sângele pe ochi şi să nu ieşi în stradă când drepturile tale încălcate urlă în incineratoarele de vise: instituţiile statului.

Am crezut că dacă mergem şi punem ştampila pe buletinele de vot, noi vom fi cei care hotărăsc un preşedinte sau un parlamentar. Ne-am înşelat. Dacă nu fură voturi sau înscriu morţi pe liste să-i voteze, atunci cei care merg la vot sunt îndemnaţi (să nu zic manipulaţi) să-i aleagă pe ,,ei”.

Linia directoare trebuie urmată.

Porcii noştri şi ai lor

În lumea asta mare (sau mică, dacă priveşti de pe Marte), există un curent (fără contorizare de la electrica): antimâncătorii de carne. Îşi zic vegetarieni, deşi sunt mamifere şi nu vegetale. În colţul din stânga stau mâncătorii de carne. Îşi zic omnivori, deşi nu toţi merită statutul de om.

Problema e dezbătută ca un meci de box fără regula de a nu lovi sub centură. Fiecare dintre ei susţine că e mai sănătos decât celălalt. Partea nostimă e că cercetătorii care susţin nocivitatea cărnii nu sunt ierbivori (pardon: vegetarieni). După umila mea părere şi dreptul meu de exprimare, consider că cei care vor să mănânce iarbă să mănânce, e dreptul lor constituţional, iar cei care vor carne să o mănânce, e dreptul lor de prădător. Nu sunt de acord cu prozelitismul dus la nivele alarmante. Sunt preferate ameninţări din ambele tabere, sunt cooptaţi politicieni în jocul lor.

La noi, din nefericire, nu prea există multe posibilităţi de urmat. La preţurile cărnii de import (aia autohtonă a fost eliminată ca nebună), e clar că românii vor deveni în timp vegetale (pardon: vegetarieni), cu condiţia ca păscutul să fie gratis sau ieftin. Voi face astfel propunerea de donaţii de păşuni, de la ciobanii mioritici sau becalitici, către marea pătura a populaţiei. Pătură, că deja plapumă sau dună e prea scump.

Mă întreb doar ce se va alege de bietele animale crescute pentru sacrificare, nu le va dori nimeni pentru tăiere, iar vegetarienii nu-i vor lăsa să le invadeze iarba. Vor muri în chinuri de foame, iar peste 100 de ani se vor declara specie pe cale de dispariţie.

Dacă şi porcii noştri ar fi dispăruţi…

%d blogeri au apreciat: