Arhivă etichete | paranormal cu trei de xxx

Despre conspiraţie într-o lume fixă

Zilele astea am reluat vizionarea unui serial, „First Wave”. Un fapt banal, cotidian, vizionarea unui serial, însă acest serial are ceva. Filmările au început în anul de cotitură 1998. De ce e cotitură? Pentru că de atunci a început declinul nostru, al oamenilor liberi.

Poate că sună paranoic, însă oameni importanţi au susţinut că există o conspiraţie la nivel înalt. Şi nu doar în SUA. Multinaţionalele nu au ţară. Problema cu dovedirea unei conspiraţii e că nu există dovezi. Nu dovezi pentru noi, profanii. Nu pentru masele de oameni, plebea. Şi atunci de unde ştim că există conspiraţia?

Întrebarea asta mă face să-mi amintesc de programul de ascultare şi urmărire american. Atât de tare şi de infailibil încât nu mai poţi mişca nimic fără ca ei să afle. Nu-i adevărat! Au breşe importante, dar publicitatea ne-a făcut să credem că ei sunt „cei mai tari”!

Aşa şi cu conspiraţiile. Cât de reale sunt? Ceva sigur nu e în ordine. Multinaţionalele sigur au interese mondiale, dar cât control deţin? Controlul e acela care îl cedăm noi, pe care îl oferim gratis şi benevol.

Un alt film corelat cu serialul (First Wave) este „They Live”. Are aceeaşi temă. Extratereştrii infiltraţi printre noi, greu de identificat, o colaborare a elitelor pământene cu ET. Păi serios? Apuca să vadă cineva un film/serial pe tema asta dacă era ceva real?

Un fel de concluzie: conspiraţia există, însă nu aşa cum credem noi/aşa cum vor ei să credem.

Dacă există, cum poate fi demascată? Cum scoţi la lumină persoane care nu există? Clasicul „urmăreşte banii” nu mai funcţionează. Îi urmăreşti până dispar. Există de zece ori mai mulţi bani decât există acoperire şi totuşi au dispărut. Ceva e putred. Şi pute. Nu e vorba de delirul meu. E un fapt concret: e criză.

Şi totuşi, cum scoţi la lumină jucătorii? Şi în final, dacă reuşeşti, eşti sigur că ei sunt adevăraţii jucători?

Uite ce pot face un serial şi un film. Un nou scenariu, schiţat doar şi fără efecte speciale. Acestea pe altă dată.

Sclavie. Masonerie. Bani

              Mişcările sociale şi politice actuale conturează un viitor ambiguu, un viitor sub semnul întrebării. Nu a trecut un secol de când drepturile şi libertăţile au fost câştigate prin luptă, o luptă dusă de pe vremea Renaşterii până când, după ultimul război mondial, s-au implementat ca o concluzie naturală. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se presupune că ne apără de excese, dictaturi sau alte forme de sclavie (subjugare).

A fost condamnat regimul comunist, privit ca un obstacol faţă de libertăţile şi drepturile ratificate de O.N.U. Regimul capitalist a fost la rândul său condamnat de către comunişti, ca fiind un regim în care omul este exploatat de către om. Dacă ambele declaraţii au un adevăr în ele? Comunismul îl cunoaştem; nu trebuie insistat… obturarea dreptului la libera exprimare, dreptul la libera circulaţie, dar nu a murit nimeni de foame, cel puţin după plecarea ruşilor din ţară. Capitalismul îl trăim. Avem dreptul să ne exprimăm, dar nu ne ascultă nimeni; putem emigra şi sutem priviţi cu dispreţ. Şi avem dreptul să murim de foame sau să acceptăm slujbe prost plătite. Sau să nu le găsim.

            Ce variantă trebuie aleasă? Dacă nici una din variante nu întruneşte un minim de 60-70% din Drepturile Omului, ce ne rămâne? Mai mult de atât: actualele confluenţe ne îndreptăţesc să presupunem că până şi minimul actual, puţinele drepturi dobândite prin smulgere şi nu prin dăruire, vor fi puse la grea încercare.

            O grămadă de articole, mai obscure sau mai mediatizate, acuză masoneria şi ramurile adiacente acesteia de conspiraţie pentru preluarea puterii mondiale. Există însă mari lacune în această teorie a conspiraţiei. Masoneria e cea mai importantă instituţie care s-a luptat să impună umanismul şi valorile Omului, peste tot pe unde a avut influenţă. A menţinut egalitatea raselor şi dreptul la propria religie. Cel mai probabil, tot masonii sunt arhitecţii Declaraţiei Drepturilor Omului. Şi atunci de ce să treacă acum în tabăra sclavagiştilor?

            Aşadar, arhitecţii actualei destabilizări mondiale trebuiesc căutaţi în alte structuri, cel mai probabil fac parte dintre acţionarii (patronii?) megatrusturilor, miliardarii nedeclaraţi şi poate structuri ale serviciilor secrete. Marele haos actual, atacurile informatice şi paiaţele devenite premieri şi preşedinţi, au necesitat ani de pregătire, ani de îndobitocire a populaţiilor din ţările vizate. Ori aşa ceva grandios necesită resurse umane şi financiare colosale. Şi cel mai important: un scop (SCOP).

            Toate aceste salarii reduse (peste tot în Europa), toate aceste noi legi de pe piaţa muncii şi nu în ultimă instanţă, toate aceste demonstraţii unde s-a folosit forţa brută de către forţele de ordine… toate acestea şi multe altele care încă nu se văd sau nu s-au mediatizat, ne indică o direcţie de mers, un SCOP.

 Îngrădirea noastră, a maselor, prin pauperizare, va duce într-un mod direct la acceptarea condiţiei de supus a omului de rând. Sau mai simplu: sclav. Fără o rezervă de bani, chiria în aşteptare, frigiderul gol şi copiii care au nevoie de rechizite este imposibil să negociezi actualul salariu. Şi nici dacă viitorul salariu va fi micşorat tot nu vei pleca, tot nu vei ieşi în stradă. Iar copiii tăi vor privi şi vor învăţa că supunerea e bună.

            Şi până la viitoarea eră sclavagistă nu va mai rămâne nimic.

            Întrebarea cea mare este ce vei face acum. Nu mâine, nu peste un an. Acum. Şi ce stă în puterea maselor, numerele astea din matricile cu care jonglează calcule socio-politico-economico-distructive (pentru noi)? Deci dragă CNP-ule, măcar nu renunţa să gândeşti. Altfel suntem deja pierduţi.

De Paşti

Cum modelul pentru această perioadă presupune să celebrăm zilele de Paşte, sărbătoare pentru mulţi dintre voi, poate câteodată şi pentru noi, ne închinăm şi noi presiunilor populare, dar puţin mai altfel.
Vă prezentăm varianta neortodoxă a sărbătorilor în viziunea celor de la Vacanţa Mare. Poate să pară pueril sau prea lipsit de umor. Variante valabile. Materialismul obligatoriu vehiculat în sărbătorirea evenimentelor religioase creştine ne împiedică să primim cu umor aceste divagaţii de la normal. Cunoaştem cu toţii cântecul celor implicaţi: noi un suntem normali, hei, hai, leliţa mea, noi nu suntem normali…

Navigând printre idei

Tărâmul de dincolo sau lumea vibraţiilor înalte, depinde de viziunea sau cultura celui care expune minunăţiile şi legile de dincolo. Grecii aveau destul de bine structurată lumea de dincolo, structurile ierarhice de necontestat, deşi ne-au cam lăsat în ceaţă legat de legitimitatea conducerii Olimpului de către Zeus.

Noile curente ideologice şi religioase (mă refer la secolul 20), dezvoltă lumea de dincolo, creştină, cu încondeieri şi broderii din marile religii ale lumii plus ceva ştiinţă şi pseudoştiinţă. Privite din perspectiva creştină sunt un concurent sau un înlocuitor de temut, privite la rece ne dăm seama că nu au nici o şansă reală în concurenţa pentru locurile fruntaşe, lipsa unui Imperiu Roman care să o impună ca religie unică de stat  e evidentă.

Oricum ar fi, putem observa, că secolul 20 a fost foarte atent să nu lase fără crez, nici o categorie socială si nici o ideologie potenţială de mişcări de şi în mase. Fără a trece pragul spre paranoia sau teoria conspiraţiei putem încerca să vedem, că dincolo de micile interese meschine alăturate parveniţilor instant (nelipsiţi niciune în lume), există o mişcare generală, coordonată artistic, când este vorba de religie la modul general. Unii ar susţine că biserica creştină, fără a mai ţine cont de divergenţele confesionale, este dirijorul din umbră, tocmai pentru a putea administra şi pe acei necredincioşi. Nu cred că treburile sunt atât de simple. Nu ştiu cine sunt sau este dirijorul, nu ştiu nici măcar dacă el sau ei chiar există. Ştiu că dacă aşa ceva este adevărat întotdeauna trebuie căutat ca şi într-o crimă, întâi acel grup sau persoană care profită de pe urma actului.

Când vom vedea extratereştrii nu va mai fi Boc (variantă la plopul cu pere ceauşist)

Va fi odată ca niciodată, într-o zi senină, în vremuri de legendă, când Boc şi alţii ca el vor fi apus de mult. În acele timpuri cineva o să arunce o privire pe cerul albastru (la fel ca în telenovelele de proastă calitate), iar acel cineva va exclama: o farfurie! Dar vai de capul lui! Căci marele său ghinion va fi manifestat prin faptul că va fi înconjurat de oameni aflaţi la picnic şi-i vor arunca farfurii… spre el… spre capul său…

Cei din farfuria zburătoare, luând manifestările pământenilor ca un omagiu de bun venit, vor purcede la aterizarea ciudăţeniei lor de vas de bucătărie pantagruelică. Spre ghinionul bieţilor veniţi cu farfuria vor fi nimerit în ţara grătarelor, micilor şi berilor fără număr. Deşi vor încerca să comunice noutăţile ştiinţifice cu care veniseră pregătiţi pentru contactul cu pământenii, nu vor găsi un mediu absorbant (nici de noapte, nici de zi), dar vor reuşi să termine de înfulecat 50 de mici şi ceva litri de bere.

Nelămuriţi de aşa obiceiuri, îi vor întreba pe băştinaşi de unde se trage tradiţia aceasta de înfulecare. Răspunsul va fi: de pe vremea alegerilor când fugeai de la unul la altul să prinzi micul şi cârnatul. Sau cel puţin aşa susţin legendele.

Şi aici aveţi link către un articol mai extraterestru, nu boculescu.

Efectul ştirilor politice la copii

Reacţia unui copil la încercările repetate ale tatălui său de a îi explica că Boc e ăla mic, iar Băsescu e cel care vorbeşte prostii.

Frankenstein de România (film 2011)

Data apariţiei: ianuarie 2011

Regizor: E. Bo(bo)c

Scenariul:T. Băse(e)scu

Pentru acest film pregătirile s-au făcut cu o deosebită atenţie; actorii au fost selectaţi din cele mai diverse medii: spitale, azile de bătrâni, oameni de pe la casele lor de mizerie… S-au căutat şi prin morgile judeţene…

Şi acum detalii despre film: Acţiunea se petrece într-o ţară minunată numită Rommaniax. Acolo domneşte marele intelectual, cu chelie şi amintirea unei şuviţe, T.B. de Victoria. Zilele curg fericite peste micul regat, până când vrăjitoarea cea rea, Criza, blestemă regatul. Bieţii oameni bogaţi au devenit ţintele unei vieţi normale, riscau să rămână fără limuzine şi conturi cu multe cifre.

Atunci, cel-mai-iubit-micuţ-dintre-ei, a hotărât că a venit timpul legilor ferme, să simtă poporul că are pe cineva sus (dar nu sus în Rai). Astfel că le-a ordonat să se vindece de handicapuri, ca să nu mai fie nevoit să-i plătească. Dar blestemul crizei urmărea cu asiduitate clica conducătoare…Aşa au întâmpinat anul 2011…

Cine a fost cu sfatul, nu se ştie, cert este că cel-mai-iubit-micuţ-dintre-ei a dat o lege: toţi cei care au murit în ultimii doi ani să facă bine să învie, că nu mai vrea să plătească drepturile de urmaş văduvelor. Bieţii oameni, ascultători, s-au ridicat din cimitire şi au plecat spre case. Dar cum erau deja cu creierele puţin spre putrezire, unii dintre ei s-au rătăcit, iar de foame s-au apucat să mănânce câte un om de pe stradă…

Filmul se încheie cu exterminarea impozitelor din regat pe motiv de lipsă de populaţie.

SFÂRŞIT

Trailer (Horror – 2011):

Fenomen sâf

… un român spiona la Moscova… cert este că ruşii s-au lăudat că au prins spionul român. Pe aceasta cale, românii le multumesc ruşilor ca au prins spionul deoarece nu mai aveau bani sa îl plateasca si postul trebuia restructurat. Zău, ar trebui să fim mulţumiţi – la cum stă treaba cu salariile puteau, naibii, să-l prindă furând mâncare din magazine. Lăsând gluma la o parte, din cauza tăierilor de buget, românul nu încerca să fure sau să cumpere secrete militare, el doar cerşea secrete.

La începutul anilor ´90, găseam articole despre cât de densă e „paranormalitatea” între români. Popii exorcizau în serie, vrăjitoarele orbeau de atâta uitat în globuri, extratereştri răpeau de la pudelul tanti Miţei până la preşedintele României (whishful thinking). Iată că la începutul anilor 2000, fenomenele paranormale se manifestă în alt mod: conforme crizei (morale şi materiale).

Nu vreau să repet ce au zis Cârcotaşii, vreau doar să întăresc: e un adevărat fenomen paranormal faptul că mai avem spioni. Mă îndoiam, şi ca mine probabil o ţară întreagă. Geniul de la Cotroceni, prins în treburile obositoare ale conducerii unei ţări (dimineţile îl prind întotdeauna obosit după nopţile la Golden Şliţ), a visat într-o dimineaţă, că dată fiind predispoziţia spre paranormal a supuşilor săi români, a ordonat existenţa spionajului. După ce acum 6 ani dăduse ordin de dispariţie a spionajului român.

Într-o ţară în care preşedintele ordonă producerea de fenomene paranormale, ele trebuie să se întâmple. „Să fie lumină!”, a zis Dumnezeu, iar preşedintele: „Să fie spioni!”

%d blogeri au apreciat: