Arhivă etichete | paranormal

Interzis!

          Oare materialismul, în combinaţie cu ateismul sau agnosticismul, neagă a priori existenţa unor energii, dincolo de puterea actuală de măsurare? Pun întrebarea, gândindu-mă la studiile despre telepatie, vederea la distanţă, bioenergie şi cine mai ştie, studii făcute în instituţii pe vremea comunismului. Vremea materialismului-dialectic, nu a religiei şi a superstiţiilor.

            Dacă rezultatele nu sunt o manevră de intoxicare a vestului, aflat în război rece, atunci vin cu o nouă dilemă: cu ce ne afectează pe noi? E clar, nu vorbim de mistici care-l găsesc pe dumnezeu într-un măr tăiat în două. Vorbim de fonduri alocate de state, de miliarde de dolari.

            Oare atacul suferit de produsele alternative, multe din ele păcăleli ordinare, dar altele cu conţinut de plante, atestate ştiinţific, e doar un efect al scăderii vânzărilor companiilor farmaceutice? Eu sunt sceptic când vine guvernul şi interzice ceva cu motivaţia că-i pasă de sănătatea mea. Să-mi facă spitale şi să plătească medicii decent, nu să interzică.

            Au început să interzică de toate. E ca o numărătoare inversă. La începutul secolului XX aveam una, două, trei, X libertăţi, câştigate încet an de an. Cu lupte sindicale, oameni politici interesaţi de plebe, cu războaie stradale, în unele cazuri războaie de guerilă… Acum vedem drepturile şi libertăţile distruse una câte una, de la X numărăm trei, doi, unu. O să ajungem la zero. Iar atunci va fi prea târziu.

            Noi cei care ne mai amintim cum e sentimenul libertăţii, vom plecam sau ne vor extermina. Nu cumva să alfe cei crescuţi după gratii că există şi altă formulă existenţială, nu doar cea oficială.

            Şi totuşi informaţia acumulată pe parcursul întregii vieţi se transformă? Dacă e o transformare în energie şi pluteşte peste tot?

Descifrari încifrate sau cum să navigăm prin Matrix (1)

În ultimul timp, cu fiecare ştire sau eveniment, mă izbesc de o dilemă. Ce poţi face (sau eu ce pot face) cu acel eveniment descifrat, dincolo de manipularea voluntară sau nu, dicolo de stratul de praf şi de fum?

Presupunem că unul din noi, un oarecare din cetăţenii acestei planete, descoperă un cod general după care se desfăşoară evenimentele. În faza iniţială e doar o altă elucubraţie S.F., dar după ceva ani, vezi că nu se schimbă. Codul descifrează la fel evenimentele. Mişcarea browniana nu prezintă haos. Ce faci?

Faci public şi nu te crede nimeni. Dar dincolo de Matrix, veghetorii (antivirusul) detectează anomalia. Dacă rămâi inert, te ignoră. Dacă te agiţi trimite după tine. Ce faci?

Armele silenţioase sunt foloste de mii de ani. Genele urlă programul, iar tu, rămâi mut, inert. Vrei să te bucuri de viaţă. Acel secol şi jumătate cu care te-ai autoprogramat. Alături de sufletul pereche.

Oare există efectul Domino? Dacă e doar o păcăleală să te scoată din carapace? Dacă hăitaşii folosesc libertatea pentru a te împinge spre vânători? Dacă?

Ce faci?

Afacerea apocalipsa

Deja de 12 ani, la fiecare 2-3 luni, vine sfârşitul lumii. Am şi încetat de ani de zile să urmăresc aberaţiile ,,ştiinţifice” sau ,,profetice” ale diferiţilor indivizi. Unii dintre ei cred sincer în cele spuse, însă alţii se folosesc de naivitatea sau frica celorlalţi şi profită acumulând averi nesimţite.

Susţin că TOŢI aceşti ,,geniali” trebuie deferiţi justiţiei şi puşi să răspundă penal şi moral. De ce? Pentru că fiecare individ care ajunge să creadă în sfârşitul lumii, devine nemotivat pentru viaţa actuală, suferă depresii şi poate suferi de tulburări psihice temporare sau permanente. Chiar şi cei mai echilibraţi, bombardaţi suficient de mult timp cu aceste prostii, pot ajunge să sufere de anxietăţi sau depresii.

Într-o societate modernă, unde tendinţa universală este spre bunăstare, confort şi linişte spirituală, asemenea indivizi sunt un scârţâit arhaic, reverberând  temerile strămoşilor în faţa tunetelor şi a fulgerelor. De miliarde de ani, planeta noastră este expusă exact aceloraşi riscuri, aceloraşi probabilităţi de a se ciocni cu asteroizi şi comete. Poate unele au fost catastrofice, dar nu fatale. Azi, mai mult decât am avut vreodată, avem şansa de a putea acţiona să prevenim catastrofele. De ce să ne facem griji pentru ceva ce nu stă în puterea noastră personală de a prevedea sau preveni? Cine câştigă dacă ne îndreptăm privirile spre apocalipsă şi nu spre viaţă?

La limita normalului

Poate că sunt oameni care nu înţeleg engleza şi nu au priceput care este scopul „mirării” cercetătorului din acest clip. În primul rând se constată „deghizarea” 100% a cefalopodelor, în cazul acesta al unei caracatiţe camuflate. Nu atât camuflarea în sine, cât proprietatea acestei caracatiţe, în particular, iar în general a cefalopodelor de a-şi schimba textura pielii, nu doar culoarea. Iar acest fenomen nu are încă o explicaţie.

Vizionare plăcută!

Navigând printre idei

Tărâmul de dincolo sau lumea vibraţiilor înalte, depinde de viziunea sau cultura celui care expune minunăţiile şi legile de dincolo. Grecii aveau destul de bine structurată lumea de dincolo, structurile ierarhice de necontestat, deşi ne-au cam lăsat în ceaţă legat de legitimitatea conducerii Olimpului de către Zeus.

Noile curente ideologice şi religioase (mă refer la secolul 20), dezvoltă lumea de dincolo, creştină, cu încondeieri şi broderii din marile religii ale lumii plus ceva ştiinţă şi pseudoştiinţă. Privite din perspectiva creştină sunt un concurent sau un înlocuitor de temut, privite la rece ne dăm seama că nu au nici o şansă reală în concurenţa pentru locurile fruntaşe, lipsa unui Imperiu Roman care să o impună ca religie unică de stat  e evidentă.

Oricum ar fi, putem observa, că secolul 20 a fost foarte atent să nu lase fără crez, nici o categorie socială si nici o ideologie potenţială de mişcări de şi în mase. Fără a trece pragul spre paranoia sau teoria conspiraţiei putem încerca să vedem, că dincolo de micile interese meschine alăturate parveniţilor instant (nelipsiţi niciune în lume), există o mişcare generală, coordonată artistic, când este vorba de religie la modul general. Unii ar susţine că biserica creştină, fără a mai ţine cont de divergenţele confesionale, este dirijorul din umbră, tocmai pentru a putea administra şi pe acei necredincioşi. Nu cred că treburile sunt atât de simple. Nu ştiu cine sunt sau este dirijorul, nu ştiu nici măcar dacă el sau ei chiar există. Ştiu că dacă aşa ceva este adevărat întotdeauna trebuie căutat ca şi într-o crimă, întâi acel grup sau persoană care profită de pe urma actului.

Despre criză într-o criză

Auzim de ceva vreme vorbind pe oricine şi oricând că este criză. Întrebarea mea este simplă: care criză? Am văzut că de la criza economică sau recesiune, s-au găsit şi s-au grăbit mulţi „ei’’ să susţină că nemerniciile făcute cu sârg de politicieni şi cei care-i susţin cu bani murdari, ar fi toate cauzate de preamasmediatizata criză.

Acum nu vreau să fiu guvernul Boc şi să susţin că nu există criza. Este, se simte, se pipăie şi se aude când urlă tractoarele  din burţile noastre flămânde. Vreau să spun doar atât: minunata sau minunea asta de criză a albit comportamente dubioase mai ceva ca o spălare de bani cu clor.

În care situaţie normală, un popor neatins de orbirea buzunarelor goale, ar fi acceptat un guvern ca acesta fără să iasă în stradă cu parul în mână? Pentru mult mai puţin conducătorul în final nu prea mult iubit, a fost împuşcat. Dar le-a fost frică epigonilor săi vrednici de roluri secundare şi au abrogat legea capitală. Sau mai este cineva care crede în coincidenţe şi Moş Crăciun cu ouăle de Paşte în sac?

Mai stau aşa nopţile şi cuget la alte popoare, care au şi ele criză (şi crize de nervi)… acceptă compromisuri cu greu, politicienii actuali se pregătesc să părăsească fotoliile ştiind că nu vor mai fi aleşi, datorită gestionărilor forţate spre faliment. Măcar au simţul poporului dezamăgit de ei, de compromisurile negre pe care le fac. La noi, se fac planuri pentru următoare mandate, ştiu cu siguranţă că vor fi realeşi. Poporul va asculta ca de fiecare dată cele sfătuite de televiziunile avide de bani, iar la noi banul va realege şi alege pe aceeaşi…

Oare mă înşel? Există undeva un suflu de decenţă, există o şansă ca politica să devină o ocupaţie onorabilă şi accesibilă dincolo de cercul tot mai strâns al elitelor artificiale de după ’89? Cine va fi capabil să vadă dincolo de dezastrele din Japonia, de cele 8 ore de muncă care sunt 10 sau 12 plătite mai prost ca acum 5 ani? Cine va trece dincolo de blazarea standardizată şi va avea curajul să privească politica în paralel cu economia şi direct proporţională cu nivelul său de trai?

Avem nevoie de mişcare, o mişcare minimă, egoistă, să mişte fiecare pentru sine, dar luat ca întreg va fi un vuiet general. În România a murit până şi egoismul. Păcat de ţară, că ea săraca nu poate pleca să scape de popor.

 

La început de 2011

Există obiceiul (cam peste tot) ca la sfârşit de an să se facă sinteze: de evenimente, de realizări, de pierderi sau de câtă prostie ai evitat  într-un an. Ei bine, noi suntem la început de an şi chiar n-am idee ce sinteză aş putea face.

Câte articole am scris în 2010… se vede, câtă prostie am evitat… cam atâta cât nu am privit la TV decât la seriale pe AXN. Ce alte realizări mai trebuie numărate? Nu sunt preşedintele unei ţării să fiu nevoit să mint elegant şi în cuvinte multe.

Am ajuns într-un moment, acesta de acum adică, când nu mai ştiu ce să scriu. Să nu fiu înţeles greşit, am idei şi am subiecte, doar că sunt subiecte pe care le-aş citi doar eu. Despre politică mi-e scârbă să mai scriu; despre probleme sociale şi subiectele abordate până acum… nu interesează. Paranormal? Tentant şi alunecos, presa şi-a făcut datoria de a ridiculariza cu brio subiectul.

Pluteşte o blazare şi o saturaţie generală pe multe bloguri şi site-uri, parcă dezangajarea şi indiferenţa autoprovocată sunt noul trend. Aveam tendinţa de a propune un sondaj prin acest post. Care aveţi chef scrieţi. Poate descoperim împreună ceva interesant.

Suntem un trib de negri?

Pe vremea colonizărilor, modul cel mai simplu de a stăpâni sclavii era prin dezbinare şi frică. Azi, modul de a stăpâni întregi populaţii (ex: românii) s-a simplificat radical.

Luăm un popor dat, analizăm punctele de rezistenţă (tradiţii, cultură, obiceiuri, tineret) . Înfiinţăm televiziuni, ziare şi facultăţi private. Tragem o linie peste tot ceea ce nu se încadrează cu linia diriguită de noii stăpâni şi ,,voila!” .

Cel mai sadic e că se susţine libertatea şi democraţia, dar nimeni nu e capabil să definească libertatea şi minunata democraţie. Libertatea să fac ce? Ai dreptul să flămânzeşti, să înjuri şi să mori de frig. Democraţia? Permite să priveşti tv-show-uri până dă sângele pe ochi şi să nu ieşi în stradă când drepturile tale încălcate urlă în incineratoarele de vise: instituţiile statului.

Am crezut că dacă mergem şi punem ştampila pe buletinele de vot, noi vom fi cei care hotărăsc un preşedinte sau un parlamentar. Ne-am înşelat. Dacă nu fură voturi sau înscriu morţi pe liste să-i voteze, atunci cei care merg la vot sunt îndemnaţi (să nu zic manipulaţi) să-i aleagă pe ,,ei”.

Linia directoare trebuie urmată.

Când vom vedea extratereştrii nu va mai fi Boc (variantă la plopul cu pere ceauşist)

Va fi odată ca niciodată, într-o zi senină, în vremuri de legendă, când Boc şi alţii ca el vor fi apus de mult. În acele timpuri cineva o să arunce o privire pe cerul albastru (la fel ca în telenovelele de proastă calitate), iar acel cineva va exclama: o farfurie! Dar vai de capul lui! Căci marele său ghinion va fi manifestat prin faptul că va fi înconjurat de oameni aflaţi la picnic şi-i vor arunca farfurii… spre el… spre capul său…

Cei din farfuria zburătoare, luând manifestările pământenilor ca un omagiu de bun venit, vor purcede la aterizarea ciudăţeniei lor de vas de bucătărie pantagruelică. Spre ghinionul bieţilor veniţi cu farfuria vor fi nimerit în ţara grătarelor, micilor şi berilor fără număr. Deşi vor încerca să comunice noutăţile ştiinţifice cu care veniseră pregătiţi pentru contactul cu pământenii, nu vor găsi un mediu absorbant (nici de noapte, nici de zi), dar vor reuşi să termine de înfulecat 50 de mici şi ceva litri de bere.

Nelămuriţi de aşa obiceiuri, îi vor întreba pe băştinaşi de unde se trage tradiţia aceasta de înfulecare. Răspunsul va fi: de pe vremea alegerilor când fugeai de la unul la altul să prinzi micul şi cârnatul. Sau cel puţin aşa susţin legendele.

Şi aici aveţi link către un articol mai extraterestru, nu boculescu.

Telepatie

Suntem confruntaţi zinic cu tot felul de informaţii legate de fenomenologia paranormală, studii ,,ştiinţifice” mai asemănătoare unor farse decât unui studiu serios. E adevărat că nu avem o ştiinţă care să se ocupe exclusiv cu paranormalul, dar avem studiile făcute de ruşi şi americani din perioada războiului rece.

Toate astea demonstrează că se poate studia ceva din fenomenologia paranormală la modul serios, fără bătaie de joc, fără ironie inutilă. Am hotărât să scriu acest articol din convingerea personală. Convingerea că telepatia nu e doar o idee abstractă, vehiculată de unii ca fenomen cert, iar alţii ca o minciună.

(Imagine realizată de o prietenă a blogului)

Sunt articole scrise foarte amănunţit şi cu obiectivitate, ca de exemplu acesta, dar eu prefer să scriu din viziunea mea, să exprim subiectiv fenomenul telepatiei. Se petrece dintotdeauna între mine şi sora mea. E simplu. Mă trezesc cu ideea că are nevoie de ceva sau ne completăm reciproc frazele. La nivel arhaic, adică legat de sentimente şi senzaţii, e o comunicare care nu a dispărut niciodată şi care nu ştiu să aibă început. Faţă de alte persoane am manifestat compatibilităţi mai mari sau mai mici.

Acum să nu se înţeleagă că sunt un mare telepat, sunt la nivelul normal. Oricare om normal are abilitatea de a interacţiona cu restul, aşa cum interacţionează şi animalele la nivel de senzaţii/sentimente. Un câine simte dacă stăpânul e trist sau vesel, ştie dacă a murit sau dacă vine acasă de la distanţe care exclud simţurile fizice obişnuite. Aşa simte o mamă, dacă are probleme copilul sau e fericit. E un nivel telepatic cu care suntem dotaţi toţi. De ce nu toţi susţin că au abilităţi telepatice, dacă e atât de comun fenomenul? Din mai multe motive: suntem îndoctrinaţi de mici că nu există nimic care trece pragurile fizice (sau în cazul religioşilor sunt categorisite demonice şi nu se vorbeşte de ele decât pentru exemplificări negative); societatea ne îndeamnă să fim superficiali, să ignorăm sondarea noastră interioară, iar din acest motiv nu ne cunoaştem suficient ca să sesizăm diferenţele subtile dintre gânduri.

Sunt oameni care trec mai departe şi ajung să producă efecte la modul direct (detectivii psihici), sunt utilizaţi atunci când metodele zis ortodoxe eşuează. Sunt persoane solicitate de agenţii ca F.B.I.; şi să nu uităm de zvonurile de care s-au înconjurat C.I.A. şi K.G.B. legate de departamentele specializate în paranormal şi cu paranormali.

Nu vreau să conving pe nimeni de existenţa telepatiei, dintr-un motiv simplu: oricare dintre noi care are curajul să privească cinstit în viaţa sa, va detecta cel puţin un moment în care regăseşte un fenomen telepatic. Există şi frica aceea de a ne afişa faţă de oricine ne poate percepe gândurile, dar asta din cauză că nu ştim cum funcţioneză fenomenul. Dar despre aceasta, şi despre altele legate de telepatie, într-un post viitor, dacă va fi cazul.

%d blogeri au apreciat: