Arhivă etichete | libertate

Despre conspiraţie într-o lume fixă

Zilele astea am reluat vizionarea unui serial, „First Wave”. Un fapt banal, cotidian, vizionarea unui serial, însă acest serial are ceva. Filmările au început în anul de cotitură 1998. De ce e cotitură? Pentru că de atunci a început declinul nostru, al oamenilor liberi.

Poate că sună paranoic, însă oameni importanţi au susţinut că există o conspiraţie la nivel înalt. Şi nu doar în SUA. Multinaţionalele nu au ţară. Problema cu dovedirea unei conspiraţii e că nu există dovezi. Nu dovezi pentru noi, profanii. Nu pentru masele de oameni, plebea. Şi atunci de unde ştim că există conspiraţia?

Întrebarea asta mă face să-mi amintesc de programul de ascultare şi urmărire american. Atât de tare şi de infailibil încât nu mai poţi mişca nimic fără ca ei să afle. Nu-i adevărat! Au breşe importante, dar publicitatea ne-a făcut să credem că ei sunt „cei mai tari”!

Aşa şi cu conspiraţiile. Cât de reale sunt? Ceva sigur nu e în ordine. Multinaţionalele sigur au interese mondiale, dar cât control deţin? Controlul e acela care îl cedăm noi, pe care îl oferim gratis şi benevol.

Un alt film corelat cu serialul (First Wave) este „They Live”. Are aceeaşi temă. Extratereştrii infiltraţi printre noi, greu de identificat, o colaborare a elitelor pământene cu ET. Păi serios? Apuca să vadă cineva un film/serial pe tema asta dacă era ceva real?

Un fel de concluzie: conspiraţia există, însă nu aşa cum credem noi/aşa cum vor ei să credem.

Dacă există, cum poate fi demascată? Cum scoţi la lumină persoane care nu există? Clasicul „urmăreşte banii” nu mai funcţionează. Îi urmăreşti până dispar. Există de zece ori mai mulţi bani decât există acoperire şi totuşi au dispărut. Ceva e putred. Şi pute. Nu e vorba de delirul meu. E un fapt concret: e criză.

Şi totuşi, cum scoţi la lumină jucătorii? Şi în final, dacă reuşeşti, eşti sigur că ei sunt adevăraţii jucători?

Uite ce pot face un serial şi un film. Un nou scenariu, schiţat doar şi fără efecte speciale. Acestea pe altă dată.

Egalitate, libertate sau nu?

Trăim într-o lume liberă. Sau cel puţin aşa ne place să minţim. Susţinem egalitatea şanselor, libera exprimare, libera practică, originalitatea, egalitatea sexelor, etc. Dar câte dintre acestea sunt adevărate?

 Să luăm o situaţie ipotetică. O femeie, frumoasă şi independentă, nu contează contextul independenţei, hotărăşte să trăiască celibatară, cel puţin o vreme. Credeţi că dacă face sex constant, dar tot cu alt partener, nu va avea eticheta de curvă? Inversăm rolurile şi punem un bărbat în situaţia ei. El va fi etichetat om de succes. Egalitate?

Actualmente, trăim în plin patriarhat întrucât matriarhatul e imposibil în societatea actuală. Este imposibil economic, nu moral, nu din considerente etice sau psihologice. O societate condusă de mame ştie/simte valoarea vieţii si va promova viaţa în detrimentul războiului. O mamă poate să simtă foamea unui copil vibrând adânc în propria carne, în propriile gânduri. O mamă nu stă indiferentă în faţa zeilor care chinuie şi poruncesc războaie, crime sau pedepse. Mamele sunt nerentabile economic.

 În societăţile capitaliste, femeia de succes este celibatară şi nu are copii. Dacă are, sunt crescuţi de bonă. Oare de ce? Poate pentru că în lumea oamenilor de „afaceri” e loc doar pentru „rechini”. Ori o mamă cu simţ matern neafectat poate să fie „leoaică” pentru progenituri şi nu „rechin” pentru viaţa cotidiană.

 Până şi religiile matriarhatului au fost zdrobite fără milă. Erau prea blânde şi condamnau violenţele? Respectau prea mult fiinţa umană? Nu erau răzbunătoare? Adevărul e că informaţiile au fost şterse cu grijă, nu cumva să renască religiile pacifiste. Să nu uităm că primele temple dărâmate până la temelie au fost ale zeiţelor. Coincidenţe?

Trăim într-o lume unde femeia trebuie să devină bărbat pentru a avea şanse egale. Familia e un lux inacceptabil. Dacă ai familie, posezi un scop, o morală şi un respect pentru viaţă. Moartea unui copil, ca „victimă colaterală” te revoltă. Dacă nu ai familie, empatia ta pentru cei care plâng după un copil sau altă rudă e zero. Blazaţi. Indiferenţi. Cruzi fără motiv.

 Dar trăim într-o lume a păcii.

Interzis!

          Oare materialismul, în combinaţie cu ateismul sau agnosticismul, neagă a priori existenţa unor energii, dincolo de puterea actuală de măsurare? Pun întrebarea, gândindu-mă la studiile despre telepatie, vederea la distanţă, bioenergie şi cine mai ştie, studii făcute în instituţii pe vremea comunismului. Vremea materialismului-dialectic, nu a religiei şi a superstiţiilor.

            Dacă rezultatele nu sunt o manevră de intoxicare a vestului, aflat în război rece, atunci vin cu o nouă dilemă: cu ce ne afectează pe noi? E clar, nu vorbim de mistici care-l găsesc pe dumnezeu într-un măr tăiat în două. Vorbim de fonduri alocate de state, de miliarde de dolari.

            Oare atacul suferit de produsele alternative, multe din ele păcăleli ordinare, dar altele cu conţinut de plante, atestate ştiinţific, e doar un efect al scăderii vânzărilor companiilor farmaceutice? Eu sunt sceptic când vine guvernul şi interzice ceva cu motivaţia că-i pasă de sănătatea mea. Să-mi facă spitale şi să plătească medicii decent, nu să interzică.

            Au început să interzică de toate. E ca o numărătoare inversă. La începutul secolului XX aveam una, două, trei, X libertăţi, câştigate încet an de an. Cu lupte sindicale, oameni politici interesaţi de plebe, cu războaie stradale, în unele cazuri războaie de guerilă… Acum vedem drepturile şi libertăţile distruse una câte una, de la X numărăm trei, doi, unu. O să ajungem la zero. Iar atunci va fi prea târziu.

            Noi cei care ne mai amintim cum e sentimenul libertăţii, vom plecam sau ne vor extermina. Nu cumva să alfe cei crescuţi după gratii că există şi altă formulă existenţială, nu doar cea oficială.

            Şi totuşi informaţia acumulată pe parcursul întregii vieţi se transformă? Dacă e o transformare în energie şi pluteşte peste tot?

Descifrari încifrate sau cum să navigăm prin Matrix (1)

În ultimul timp, cu fiecare ştire sau eveniment, mă izbesc de o dilemă. Ce poţi face (sau eu ce pot face) cu acel eveniment descifrat, dincolo de manipularea voluntară sau nu, dicolo de stratul de praf şi de fum?

Presupunem că unul din noi, un oarecare din cetăţenii acestei planete, descoperă un cod general după care se desfăşoară evenimentele. În faza iniţială e doar o altă elucubraţie S.F., dar după ceva ani, vezi că nu se schimbă. Codul descifrează la fel evenimentele. Mişcarea browniana nu prezintă haos. Ce faci?

Faci public şi nu te crede nimeni. Dar dincolo de Matrix, veghetorii (antivirusul) detectează anomalia. Dacă rămâi inert, te ignoră. Dacă te agiţi trimite după tine. Ce faci?

Armele silenţioase sunt foloste de mii de ani. Genele urlă programul, iar tu, rămâi mut, inert. Vrei să te bucuri de viaţă. Acel secol şi jumătate cu care te-ai autoprogramat. Alături de sufletul pereche.

Oare există efectul Domino? Dacă e doar o păcăleală să te scoată din carapace? Dacă hăitaşii folosesc libertatea pentru a te împinge spre vânători? Dacă?

Ce faci?

Libertatea unei opinii devine riscantă

Am luat la cunoştiinţă azi de un caz imposibil de imaginat într-o ţară care se pretinde democratică şi unde există libertate.

O firmă din România (pentru amănunte citiţi aici http://totb.ro/colonhelp-vs-wordpress-proces-fara-precedent-in-romania), dă în judecata platforma WordPress pentru că permite, sub anonimat, unui blog să exprime o părere critică asupra realităţii efectelor produselor pe care le vinde, păreri critice susţinute de surse cu mare greutate.

Dialog nu există, doar ordine: şterge şi te lăsăm să trăieşti, în caz contrar te dăm în judecată. Problema e că nu au găsit nimic care să fie titularizat ca minciună, ei doar constată ca le scad vânzările şi acuză orbeşte.

Dacă eu susţin acum că aspirina, produsă de firmele X, Y şi Z, care sunt firme de pe teritoriul României, produce gastrita, iar vânzările lor scad din varii motive, mă vor da în judecată. E logic? Păi la câte critici personale apar vis-à-vis de mari concerne multinaţionale, am ajunge să umplem timpul judecătorilor doar cu asemenea procese.

Ca o concluzie temporară: cine a fost vinovatul (să folosesc tonul civilizat) care a permis un proces? Nu există temei legal pentru calomnie, afirmaţiile de pe blog fiind susţinute de oameni de ştiinţă, iar compania nu a negat afirmaţiile ci doar susţine prejudiciul material în urma enunţării.

Actualizare 19.dec.2012:  Azi a fost procesul. Conform spuselor administratorului şi autorului articolelor de pe blogul Insula Indoielii, nu s-a întâmplat mare lucru, s-au primit termene noi şi cam atât. Pentru cei curiosi, las următorul link, care după ce se vor actualiza datele, vă poate oferi detalii juridice: http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=4&d=NDAwMDAwMDAwMTgwODIw

Sclavie. Masonerie. Bani

              Mişcările sociale şi politice actuale conturează un viitor ambiguu, un viitor sub semnul întrebării. Nu a trecut un secol de când drepturile şi libertăţile au fost câştigate prin luptă, o luptă dusă de pe vremea Renaşterii până când, după ultimul război mondial, s-au implementat ca o concluzie naturală. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se presupune că ne apără de excese, dictaturi sau alte forme de sclavie (subjugare).

A fost condamnat regimul comunist, privit ca un obstacol faţă de libertăţile şi drepturile ratificate de O.N.U. Regimul capitalist a fost la rândul său condamnat de către comunişti, ca fiind un regim în care omul este exploatat de către om. Dacă ambele declaraţii au un adevăr în ele? Comunismul îl cunoaştem; nu trebuie insistat… obturarea dreptului la libera exprimare, dreptul la libera circulaţie, dar nu a murit nimeni de foame, cel puţin după plecarea ruşilor din ţară. Capitalismul îl trăim. Avem dreptul să ne exprimăm, dar nu ne ascultă nimeni; putem emigra şi sutem priviţi cu dispreţ. Şi avem dreptul să murim de foame sau să acceptăm slujbe prost plătite. Sau să nu le găsim.

            Ce variantă trebuie aleasă? Dacă nici una din variante nu întruneşte un minim de 60-70% din Drepturile Omului, ce ne rămâne? Mai mult de atât: actualele confluenţe ne îndreptăţesc să presupunem că până şi minimul actual, puţinele drepturi dobândite prin smulgere şi nu prin dăruire, vor fi puse la grea încercare.

            O grămadă de articole, mai obscure sau mai mediatizate, acuză masoneria şi ramurile adiacente acesteia de conspiraţie pentru preluarea puterii mondiale. Există însă mari lacune în această teorie a conspiraţiei. Masoneria e cea mai importantă instituţie care s-a luptat să impună umanismul şi valorile Omului, peste tot pe unde a avut influenţă. A menţinut egalitatea raselor şi dreptul la propria religie. Cel mai probabil, tot masonii sunt arhitecţii Declaraţiei Drepturilor Omului. Şi atunci de ce să treacă acum în tabăra sclavagiştilor?

            Aşadar, arhitecţii actualei destabilizări mondiale trebuiesc căutaţi în alte structuri, cel mai probabil fac parte dintre acţionarii (patronii?) megatrusturilor, miliardarii nedeclaraţi şi poate structuri ale serviciilor secrete. Marele haos actual, atacurile informatice şi paiaţele devenite premieri şi preşedinţi, au necesitat ani de pregătire, ani de îndobitocire a populaţiilor din ţările vizate. Ori aşa ceva grandios necesită resurse umane şi financiare colosale. Şi cel mai important: un scop (SCOP).

            Toate aceste salarii reduse (peste tot în Europa), toate aceste noi legi de pe piaţa muncii şi nu în ultimă instanţă, toate aceste demonstraţii unde s-a folosit forţa brută de către forţele de ordine… toate acestea şi multe altele care încă nu se văd sau nu s-au mediatizat, ne indică o direcţie de mers, un SCOP.

 Îngrădirea noastră, a maselor, prin pauperizare, va duce într-un mod direct la acceptarea condiţiei de supus a omului de rând. Sau mai simplu: sclav. Fără o rezervă de bani, chiria în aşteptare, frigiderul gol şi copiii care au nevoie de rechizite este imposibil să negociezi actualul salariu. Şi nici dacă viitorul salariu va fi micşorat tot nu vei pleca, tot nu vei ieşi în stradă. Iar copiii tăi vor privi şi vor învăţa că supunerea e bună.

            Şi până la viitoarea eră sclavagistă nu va mai rămâne nimic.

            Întrebarea cea mare este ce vei face acum. Nu mâine, nu peste un an. Acum. Şi ce stă în puterea maselor, numerele astea din matricile cu care jonglează calcule socio-politico-economico-distructive (pentru noi)? Deci dragă CNP-ule, măcar nu renunţa să gândeşti. Altfel suntem deja pierduţi.

Despre ACTA şi ce putem face noi

Un deşert în care totul este monoton, singura variaţiune sunt dunele. Tot nisip. Cam asta este ce ne aşteapta pe viitor în comunitatea virtuala cu nume simbolic internet.

Calm. Nu acum. Nu copiii noştrii. Peste două, trei generaţii. Acum e doar perioada de tatonare, scuza fiind eradicarea pirateriei. Dar vor începe să „strângă şurubul” pas cu pas, lege cu lege. Până când ne vom trezi cu pumnul în gură.

Nu insist asupra controversatelor legi sau proiecte de legi. Se pot găsi pe internet (încă). Problema ce o voi dezbate aici e mai personală: cum reacţionăm noi, fiecare dintre utilizatorii internetului. Ne-am obişnuit să putem spune cu voce (prin scris) fără interdicţiile cenzurii de tip comunist, ideile noastre, nemulţumirile noastre sau susţinerile noastre legate de o acţiune ori un om.

Actualizare 04 februarie 2012: http://creativemonkeyz.com/roboti/robotzi-s02-ep-special-acta/

Vom sta şi vom aştepta ca legile sa ne încorseteze drepturile astea sau vom acţiona, în limita permisă? De exemplu, câţi sunt dispuşi să-şi sacrifice 5-10 minute pentru scrierea unui mail europarlamentarilor din ţara ai cărei cetăţeni sunt? Şi poate încă 5 minute pentru lecturarea articolelor care fac legea (ACTA) ca neconformă cu libertăţile constituţionale şi cele garantate de Carta Drepturilor Omului?

E un pas mic, o formula minimă de aplicat. Nu e singura cale. Rămân ONG-urile, rămân partidele politice, rămâne să se autosesizeze Curtea Constituţională… dar pentru firele de nisip ce suntem, o acţiune simpla este aceasta de a bombarda cu nemulţumirile noastre pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European. Ne reprezintă pe banii noştri şi pe voturile noastre, deci trebuie să ne asculte doleanţele. Sau ar trebui.

În ignoranţa mea sigur am sărit peste alte metode de protest. Dacă mai cunoaşteţi şi altele (petiţiile le-am ignorat pentru că nu le bagă nimeni în seamă, ceea ce totuşi nu vă împiedica să le semnaţi), dacă vă vine o idee, completaţi-mă prin comentarii. Apoi distribuiţi pentru cât mai multă lume soluţiile. Poate reuşim măcar primul val de cenzură să îl stăvilim. Sper.

Ataşez mai jos adresele de mail ale europarlamentarilor români:

oana.antonescu@europarl.europa.eu
elena.basescu@europarl.europa.eu
george.becali@europarl.europa.eu
sebastianvalentin.bodu@europarl.europa.eu
victor.bostinaru@europarl.europa.eu
cristiansilviu.busoi@europarl.europa.eu
corina.cretu@europarl.europa.eu
georgesabin.cutas@europarl.europa.eu
vasilicaviorica.dancila@europarl.europa.eu
ioan.enciu@europarl.europa.eu
catalin-sorin.ivan@europarl.europa.eu
petru.luhan@europarl.europa.eu
monica.macovei@europarl.europa.eu
ramonanicole.manescu@europarl.europa.eu
marian-jean.marinescu@europarl.europa.eu
iosif.matula@europarl.europa.eu
norica.nicolai@europarl.europa.eu
rares-lucian.niculescu@europarl.europa.eu
ioanmircea.pascu@europarl.europa.eu
rovana.plumb@europarl.europa.eu
cristiandan.preda@europarl.europa.eu
dacianaoctavia.sarbu@europarl.europa.eu
adrian.severin@europarl.europa.eu
csaba.sogor@europarl.europa.eu
theodordumitru.stolojan@europarl.europa.eu
claudiuciprian.tanasescu@europarl.europa.eu
silviaadriana.ticau@europarl.europa.eu
laszlo.tokes@europarl.europa.eu
traian.ungureanu@europarl.europa.eu
tudorcorneliu.vadim@europarl.europa.eu
adinaioana.valean@europarl.europa.eu
renate.weber@europarl.europa.eu
iuliu.winkler@europarl.europa.eu

Iubiţi-vă legal

Am stat în cumpănă multă vreme înainte de a mă hotărî să scriu despre acest subiect. Trecând peste zâmbetele iscate de absurdităţile unor legi (citiţi aici şi vă minunaţi şi voi de ingeniozitatea omului), apare îndoiala legată de existenţa libertăţii şi dreptul la proprietate. Dacă o lege poate să permită verificarea mea în dormitor (Minnesota:- Este ilegal să dormi în pielea goală) sau verificarea activităţilor cu partenera/partenerul, nu înţeleg libertatea. Şi vorbim de America – statul declarat ca model al democraţiei mondiale.

Faptul că au fost date asemenea legi cândva în trecut poate fi înţeles, mai greu de priceput e de ce sunt tolerate încă? Fanaticii religioşi au apus sau sunt pe cale de a pierde, iar ceilalţi sunt convins că au încălcat legile.

Oare trebuie să presupunem că sunt portiţe de intruziune în libertatea noastră aşa cum au făcut cu legile de control antitero? Adică, dacă un vecin schizofrenic sună la urgenţe şi spune că a visat bombe în curtea mea, ăia vin, mă duc undeva la interogat, fără drepturi, fără avocat şi poate că mă şi torturează puţin. Aşa poate fi şi cu o vecină frustrată care face reclamaţie că nu ştiu ce poziţie sexuală încalcă legea (de unde să vadă baborniţa?).

Sunt curios dacă oamenii legii au cerut şi au primit vreodată mandat pentru verificarea legităţii poziţiilor de a face sex. Şi cum au intrat? Au spart uşa?… Sau aici e partea paranormală din acest articol: teleportarea. Vă imaginaţi făcând dragoste cu soţia şi brusc apare unul mic, chel şi care nu e Boc, strigând: te-am prins, stai cu 20 de grade mai aplecat peste soţie decât prevede legea!

%d blogeri au apreciat: