Despre viitorul sistemului de pensii. Despre viitorul nostru

Am doar 23 de ani, dar nu pot să nu mă gândesc la viitor. Şi nu la cel de mâine sau poimâine, alegând discoteci şi cluburi. Nu sunt genul acela de persoană şi nu am fost niciodată. Probabil am pierdut multe, după părerea unora, însă eu îi admir că pot duce stilul acela de viaţă. Pentru mine e cam haotic. Eu am fost mai mult stilul tocilară. Şi nu mi-e ruşine să recunosc asta. Am avut parte de multe momente frumoase datorită condiţiei mele de „tocilară”. Însă aceeaşi condiţie mă îndeamnă să mă întreb ce se va întâmpla în viitor cu tot sistemul de azi. Pentru că e clar că nu are cum să se recupereze ceva. Declinul e inevitabil. Întrebarea e: va fi unul exploziv sau ne va da răgaz să găsim soluţii?

Nu vreau să mă hazardez şi să-mi dau cu părerea, dar tind să fiu de partea pesimiştilor. Eu fac parte din generaţiile care nu vor avea pensie. Şi asta pentru că nu va fi un sistem viabil care să poată să ne ofere acest lux. Căci pensiile cu siguranţă vor deveni un lux. Nu m-aş mira dacă oamenii nu ar începe să îşi strângă bani sub saltea sau în ciorapi ca să aibă pentru zilele negre. Fiindcă, de vor ajunge să prindă vârsta pensionării, nu va fi o pensie pe care să o poată încasa.

Ştiţi cum a reuşit până acum Spania să tot refuze ajutoarele financiare internaţionale, de genul celor vârâte cu forţa Portugaliei, Greciei, Irlandei şi de curând Ciprului? Luând din banii din fondul de pensii pentru a plăti din datorii. Cel mai probabil fondul e gol. Însă şi mai rău este faptul că până şi acei bani pe care statul îi oferă pe post de garanţie în cazul în care banca unde aveai depozitaţi bani a dat faliment are tot atâtea fonduri precum cel de pensii.

Mai are rost să ne întrebăm de ce se tot măreşte vârsta de pensionare? E mai mult decât evident: pentru că nu există un fond de unde să fie oamenii plătiţi. Pentru că nu va mai exista o a treia vârstă care să ne permită să ne mai bucurăm de viaţă în linişte. Pentru că fiecare zi va fi o luptă eternă pentru supravieţuire. Nici măcar pentru vieţuire.

Singura opţiune pe care o pot oarecum întrezări este moneda virtuală. Banii să dispară definitiv, iar noi să fim minţiţi în continuare că undeva există, dar să nu ştim niciodată unde. Şi să ne mulţumim cu un sistem infect ce strânge încet-încet frânghia în jurul gâtului nostru. Iar în tranzacţiile importante vor trece ca referinţă aurul, acel aur pe care îl deţin doar puţini, plebea o să fie mulţumită cu ce primeşte. Promisunea unei pensii rămâne arhaica saltea.

Publicitate

Interzis!

          Oare materialismul, în combinaţie cu ateismul sau agnosticismul, neagă a priori existenţa unor energii, dincolo de puterea actuală de măsurare? Pun întrebarea, gândindu-mă la studiile despre telepatie, vederea la distanţă, bioenergie şi cine mai ştie, studii făcute în instituţii pe vremea comunismului. Vremea materialismului-dialectic, nu a religiei şi a superstiţiilor.

            Dacă rezultatele nu sunt o manevră de intoxicare a vestului, aflat în război rece, atunci vin cu o nouă dilemă: cu ce ne afectează pe noi? E clar, nu vorbim de mistici care-l găsesc pe dumnezeu într-un măr tăiat în două. Vorbim de fonduri alocate de state, de miliarde de dolari.

            Oare atacul suferit de produsele alternative, multe din ele păcăleli ordinare, dar altele cu conţinut de plante, atestate ştiinţific, e doar un efect al scăderii vânzărilor companiilor farmaceutice? Eu sunt sceptic când vine guvernul şi interzice ceva cu motivaţia că-i pasă de sănătatea mea. Să-mi facă spitale şi să plătească medicii decent, nu să interzică.

            Au început să interzică de toate. E ca o numărătoare inversă. La începutul secolului XX aveam una, două, trei, X libertăţi, câştigate încet an de an. Cu lupte sindicale, oameni politici interesaţi de plebe, cu războaie stradale, în unele cazuri războaie de guerilă… Acum vedem drepturile şi libertăţile distruse una câte una, de la X numărăm trei, doi, unu. O să ajungem la zero. Iar atunci va fi prea târziu.

            Noi cei care ne mai amintim cum e sentimenul libertăţii, vom plecam sau ne vor extermina. Nu cumva să alfe cei crescuţi după gratii că există şi altă formulă existenţială, nu doar cea oficială.

            Şi totuşi informaţia acumulată pe parcursul întregii vieţi se transformă? Dacă e o transformare în energie şi pluteşte peste tot?

Vai de p…atria noastră!

Şi eu care credeam că le-am văzut/citit/auzit pe toate! Nu, nu mă refer la episodul Năstase, cu încercarea lui de a se zgâria mai serios pe gât pentru a nu intra la închisoare şi nici la faptul că între Ponta şi Băsescu scandalurile sunt mai ceva ca la uşa cortului, nici la faptul că, mai nou, toţi sunt acuzaţi de plagiat (că pun pariu ca de era Antonescu în locul lui Ponta tot aceeaşi poveste era, important e să aibă partidele să arunce ceva unul în celălalt, oricum e clar că oricine ar fi la putere, opoziţia va ataca, de parcă ar mai fi oameni pe acolo care au habar măcar să scrie, indiferent de partid), ci la ultra-mega ştire: EBA cere ca Limba Română să nu mai fie disciplină obligatorie la Bac şi asta direct în Parlamentul European! Recunosc, prima dată am citit doar titlul şi m-am amuzat copios, dar când am intrat pe link să citesc şi argumentele atotştiutoarei nu eram sigură dacă trebuie să mă şochez sau mă ţin de burtă, să nu cumva să mă răstorn de atâta râs. Sincer şi cu mâna pe inimă vă spun că argumentele ei m-au convins 100%, dând o dovadă clară de o logică extraordinară! Ia luaţi şi voi niscaiva porţie de argumente solide: „Dacă chiar vrei să-ţi împrospătezi cunoştinţele, pui mâna pe un abecedar şi studiezi câteva săptămâni ce te interesează din el” sau „De asemenea, toţi prietenii mei mi-au zis că imediat ce au terminat clasa a XII-a nu au mai făcut niciodată un acord între subiect şi predicat şi cu toate astea s-au descurcat foarte bine, pot comanda fără probleme o cafea la o terasă de pe Dorobanţi” sau “La ce foloseşte Limba Română? Doar ca să citeşti, atât, altceva ce poţi face cu ea?” Şi toate acestea venind de la preaminunata care se amuza de greşelile lui Ponta din scrisoarea trimisă la revista Nature. Dacă n-aş fi ştiut de mândruliţa asta ce-i poate capul, mai ziceam, dar după ce o auzi cum se iecsprimă în limba română, nu vreau să mă gândesc ce (nu) îi poate capul în limba engleză… aşa că, râde ciob de oală spartă! Că şi dacă tăticu’ e preşedintele României, iar tu europarlamentar, tot nu eşti mai brează! (nu că el ar fi!) În curând vom vedea că a declarat ca să nu mai fie şcoala obligatorie că de, la ce foloseşte şcoala? Să ai o diplomă acolo, altceva ce poţi face cu ea?

Despre criză într-o criză

Auzim de ceva vreme vorbind pe oricine şi oricând că este criză. Întrebarea mea este simplă: care criză? Am văzut că de la criza economică sau recesiune, s-au găsit şi s-au grăbit mulţi „ei’’ să susţină că nemerniciile făcute cu sârg de politicieni şi cei care-i susţin cu bani murdari, ar fi toate cauzate de preamasmediatizata criză.

Acum nu vreau să fiu guvernul Boc şi să susţin că nu există criza. Este, se simte, se pipăie şi se aude când urlă tractoarele  din burţile noastre flămânde. Vreau să spun doar atât: minunata sau minunea asta de criză a albit comportamente dubioase mai ceva ca o spălare de bani cu clor.

În care situaţie normală, un popor neatins de orbirea buzunarelor goale, ar fi acceptat un guvern ca acesta fără să iasă în stradă cu parul în mână? Pentru mult mai puţin conducătorul în final nu prea mult iubit, a fost împuşcat. Dar le-a fost frică epigonilor săi vrednici de roluri secundare şi au abrogat legea capitală. Sau mai este cineva care crede în coincidenţe şi Moş Crăciun cu ouăle de Paşte în sac?

Mai stau aşa nopţile şi cuget la alte popoare, care au şi ele criză (şi crize de nervi)… acceptă compromisuri cu greu, politicienii actuali se pregătesc să părăsească fotoliile ştiind că nu vor mai fi aleşi, datorită gestionărilor forţate spre faliment. Măcar au simţul poporului dezamăgit de ei, de compromisurile negre pe care le fac. La noi, se fac planuri pentru următoare mandate, ştiu cu siguranţă că vor fi realeşi. Poporul va asculta ca de fiecare dată cele sfătuite de televiziunile avide de bani, iar la noi banul va realege şi alege pe aceeaşi…

Oare mă înşel? Există undeva un suflu de decenţă, există o şansă ca politica să devină o ocupaţie onorabilă şi accesibilă dincolo de cercul tot mai strâns al elitelor artificiale de după ’89? Cine va fi capabil să vadă dincolo de dezastrele din Japonia, de cele 8 ore de muncă care sunt 10 sau 12 plătite mai prost ca acum 5 ani? Cine va trece dincolo de blazarea standardizată şi va avea curajul să privească politica în paralel cu economia şi direct proporţională cu nivelul său de trai?

Avem nevoie de mişcare, o mişcare minimă, egoistă, să mişte fiecare pentru sine, dar luat ca întreg va fi un vuiet general. În România a murit până şi egoismul. Păcat de ţară, că ea săraca nu poate pleca să scape de popor.

 

Greu cu număratul

Întotdeauna am fost o vizionară (mi s-a şi confirmat asta): de filme, de seriale, de documentare (dar mai rar, depinde de stare), de desene animate, de discuţii pe care nu aveam voie să le „vizionez”. Exemplele pot continua.

Însă faptul că votul pe legea pensiilor s-ar putea relua nu am putut să-l prevăd, în ciuda calităţilor cu care sunt înzestrată de mică. Mă întreb: cum s-a putut ajunge la aşa ceva? Dar înainte să-mi răspund îmi amintesc că trăim în România, că la şedinţele de guvern lumea se uită pe laptopul personal la meciuri sau votează şi pentru colegul de bancă, doar nu s-o sinchisi fiecare să vină să-şi îndeplinească datoria. Cei absenţi or fi avut cu siguranţă lucruri mai importante de făcut (cum ar fi să-i doară în partea dorsală de ceea ce se întâmplă cu ţara).

Aşa s-a ajuns că, în momentul în care s-a votat legea pensiilor, numărul de voturi era cu mult mai mare decât al oamenilor prezenţi în sală. Această chestiune nu am putut să o prevăd! Sau da?

Eu una îmi pun următoarea întrebare: câte legi s-au votat aşa? Şi mai mult: câţi litri de alcool trebuie să ai la bord ca să ajungi de la 80 la 170? Grav e când nu e nici măcar un strop, se votează într-un mod execrabil legile şi tu te aştepţi să meargă ceva în această ţară…

Voi ce părere aveţi?

Cu şi despre

    Cu şi despre

Iată că fenomenele paranormale sunt tot mai dese şi se petrec în Europa, nu în triburile africane… Dar ştiinţa contraatacă!!! (nu atât de uluitor ca imperiul)…

Francezii, oameni cu ştiinţa la uşile lor, au hotărât pentru guvernul (guvidăresc) român că ţiganii trebuie biometrizaţi, pentru ca fenomenul de dedublare să înceteze, cel puţin în ţara lor numita Francia… Sfatul-ordin vine în urma constatărilor făcute de francezi, precum că acelaşi individ (numitul ţigan) a cerut de două ori ajutorul de părăsire a ţărişoarei cu cocoşi…

Mai paranormal va fi dacă guvernul român va găsi o cale de a-i convinge pe sus-numiţii emigranţi (emigraţi) să-şi arate maxilarele şi restul de părţi pentru biometrizat…

Oricum, cel mai ciudat fenomen legat de toată această poveste, se regăseşte în dorinţa guvernului francez de a trimite ţiganii acasă unde „aceşti oameni sunt abandonaţi în natură şi revin în satele lor de origine în condiţii mizere”; păi dacă e aşa de rău acasă şi acolo în Francia le e bine, de ce să-i forţeze pe bieţii oameni să plece? Adică, dacă revin în ţara lor de origine (sau de origini?), se transformă în prinţi şi prinţese şi vor trăi fericiţi până emigrează din nou?

Vieţi paranormale.