Anxietate sau moft?

Înainte de toate, acest post este comun cu Symphonie pour un monde etrange.

            Simţi uneori nevoia de evadare? Nu din cauza vieţii tale, eşti mulţumit principial cu ceea ce eşti, ceea ce faci, de partener… Vine un moment când simţi senzaţia de cădere, asemănătoare celei din montagne-russe, acolo undeva între stomac şi suflet.

            De ce? Totul e în regulă, dar anxietatea-ţi taie creierul cu sadismul filmelor de groază de vineri (13 :D).

            Bombardamentele primite de la ştiri, nesiguranţa creată (artificial) în societatea noastră? Sau suntem doar noi oamenii? Psihologii găsesc, sau vor găsi răspunsuri, dar asta nu ne rezolvă problemele. Ce putem face noi, cei care suntem obligaţi să devenim propriii noştri psihologi?

            Dacă ai norocul să ai un partener de viaţă, îndrăgostit şi altruist ca iubita mea, atunci jumătate din problemă e rezolvată prin câteva zâmbete, multe sărutări şi cuvinte spuse din suflet. Mai departe de atât te poţi convinge (prin autosugestie) că drumul tău duce spre oportunităţi nesperate, că iubirea nu moare, iar portofelul gol e o minciună a sorţii, reglementabilă foarte curând.

            Dacă însă anxietatea te încolţeşte fără motiv evident, iar viaţa ta nu este intersectată, încă, cu iubirea vieţii tale, atunci trebuie să treci în lumea faptelor. Foloseşte acţiunea ca armă, creaţia ca etalon şi verbul „trebuie” pe post de combustibil.

             Ştim că nu e completă simptomatologia anxietăţii, ştim că soluţiile sunt puerile (în viziunea „specialiştilor”), dar la mine funcţionează. Poate că cei care citiţi mă puteţi completa.  Vă aştept comentariile, observaţiile sau criticile (într-un limbaj lipsit de vulgarităţi).

Publicitate

Navigând printre idei

Tărâmul de dincolo sau lumea vibraţiilor înalte, depinde de viziunea sau cultura celui care expune minunăţiile şi legile de dincolo. Grecii aveau destul de bine structurată lumea de dincolo, structurile ierarhice de necontestat, deşi ne-au cam lăsat în ceaţă legat de legitimitatea conducerii Olimpului de către Zeus.

Noile curente ideologice şi religioase (mă refer la secolul 20), dezvoltă lumea de dincolo, creştină, cu încondeieri şi broderii din marile religii ale lumii plus ceva ştiinţă şi pseudoştiinţă. Privite din perspectiva creştină sunt un concurent sau un înlocuitor de temut, privite la rece ne dăm seama că nu au nici o şansă reală în concurenţa pentru locurile fruntaşe, lipsa unui Imperiu Roman care să o impună ca religie unică de stat  e evidentă.

Oricum ar fi, putem observa, că secolul 20 a fost foarte atent să nu lase fără crez, nici o categorie socială si nici o ideologie potenţială de mişcări de şi în mase. Fără a trece pragul spre paranoia sau teoria conspiraţiei putem încerca să vedem, că dincolo de micile interese meschine alăturate parveniţilor instant (nelipsiţi niciune în lume), există o mişcare generală, coordonată artistic, când este vorba de religie la modul general. Unii ar susţine că biserica creştină, fără a mai ţine cont de divergenţele confesionale, este dirijorul din umbră, tocmai pentru a putea administra şi pe acei necredincioşi. Nu cred că treburile sunt atât de simple. Nu ştiu cine sunt sau este dirijorul, nu ştiu nici măcar dacă el sau ei chiar există. Ştiu că dacă aşa ceva este adevărat întotdeauna trebuie căutat ca şi într-o crimă, întâi acel grup sau persoană care profită de pe urma actului.

Martie

Înainte de toate, acest post este comun cu Symphonie pour un monde etrange.

Luna martie este tradiţional considerată ca vestitor al primăverii. Şi totuşi, anul acesta, am senzaţia că oamenii privesc cu indiferenţă simbolistica aceasta a trecerii, a învierii, a renaşterii phoenixiene.

Priviţi prin microscopul ochilor atenţi, par preocupaţi, apăraţi, cu umerii aplecaţi şi cu riduri de încruntare pe frunte. Fiecare tinde să-şi trăiască drama individual, exhibând doar starea de „eu sunt unicul care suferă, voi doar mimaţi”.

Prin fenomenul de empatie şi mimetism, vom ajunge să purtăm poveri şi drame ale altora. E adevărat că nu e uman să ignorăm dramele altora, dar e inuman să ai pretenţia de a-ţi purta eu drama (povara) ta. Libertatea câştigată de fiecare dintre noi, ne dă dreptul de a hotărî individual ce vrem să simţim şi când.

Declar deschis anotimpul „primăvara” şi libertatea de a ne bucura de viaţă, iubire şi zâmbete calde. Aruncaţi pietrele de moară de pe umeri şi alergaţi liberi în lume. Zâmbiţi.

Păgânism, ateism şi inutilitatea religiei

Nu sunt sigur dacă e corect titlul, cel puţin legat de inutilitatea religiei… E utilă pentru cei care profită de pe urma ei…

Să vedem despre păgânism:

PĂGÂNÍSM n. 1) (în literatura istorică) Religie primitivă caracteristică păgânilor. 2) (în concepția credincioșilor creștini) Totalitate a credințelor religioase de până la creștinism, precum și a celor necreștine. 3) Perioadă de timp de până la apariția creștinismului. 4) Caracter păgân.

Să înţelegem că e o credinţă primitivă (nu contează dacă e legată de zei sau de natură sau de orice altceva doar creştin să nu fie)… dar eu ca om trăitor în secolul 21 ce pot zice de o credinţă ce-şi revendică rădăcinile în urma cu 4000 de ani?… Pot să-i atribui statutul de primitivă, arhaică şi expirată? De asemeni tot ce nu-i creştin e păgân: budism, islamism, hinduism… Stau uneori să mă minunez cum de nu se numesc între ele cultele creştine păgâne…
Unde e libertatea de gândire? Unde e libertatea de exprimare? Istoria e plină de erori ale presiunii maselor la provocarea preoţilor… Acolo se îndreaptă din nou lumea?… Nu suntem sătui de manipularea televiziunilor şi a ziarelor în toate aspectele politice şi economice, mai avem nevoie să ne spună un presupus vorbitor cu zeitatea supremă cu cine să votăm, câţi copii să facem şi când să ne spălăm ,,părţile ruşinoase”?

ATEÍSM n. Concepție care respinge religia și existența oricărei divinități. /<fr. athéisme

Acuma cu respingerea oricărei divinităţi…. orice om are în profunzimea sa un loc de îndoială…. Dar dacă există… şi până şi marii comunişti aveau zei: tătucul-zeu Stalin de exemplu se erija în zeu… ce apreciez la atei e însă alt factor…. au bunăvoinţa să încerce, cel puţin, să se debaraseze de tarele religioase care plafonează gândirea, că trec dincolo de limite impuse (crede şi nu cerceta)… la fel ca şi la religioşi, fanatismul (extremele) dăunează… O negare nu aduce niciodată o creaţie… Negarea e distrugere şi dacă nu construieşti nimic rămâne spaţiu gol şi ne îndreptăm spre vid…

RELÍGIE, religii, s.f. 1. Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (1) date. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ.  Religion

Aşa… şi întrebarea mea e: cu ce ne ajută?… Azi ştim de ce fulgeră şi cum se produce şi cum să ne apărăm/ferim… Ştim că schizofrenia produce halucinaţii… Altfel spitalele de nebuni ar fi declarate oracole… auzi tu …instituţii… păi care e legătura între un popă şi un ministru?… Retorică întrebare: BANII şi puterea de a manevra turmele de miei (sună mai blând şi mai dezmierdător decât oi)…