Arhivă etichete | gebeleizis

1 IUNIE

La mulţi ani copii!!!

La mulţi ani mie, ţie si nouă, tuturor celor care işi menţin sufletul tânăr, mintea alertă şi continuă să evolueze cu fiecare zi trecută aşa cum fac copiii.

Interzis!

          Oare materialismul, în combinaţie cu ateismul sau agnosticismul, neagă a priori existenţa unor energii, dincolo de puterea actuală de măsurare? Pun întrebarea, gândindu-mă la studiile despre telepatie, vederea la distanţă, bioenergie şi cine mai ştie, studii făcute în instituţii pe vremea comunismului. Vremea materialismului-dialectic, nu a religiei şi a superstiţiilor.

            Dacă rezultatele nu sunt o manevră de intoxicare a vestului, aflat în război rece, atunci vin cu o nouă dilemă: cu ce ne afectează pe noi? E clar, nu vorbim de mistici care-l găsesc pe dumnezeu într-un măr tăiat în două. Vorbim de fonduri alocate de state, de miliarde de dolari.

            Oare atacul suferit de produsele alternative, multe din ele păcăleli ordinare, dar altele cu conţinut de plante, atestate ştiinţific, e doar un efect al scăderii vânzărilor companiilor farmaceutice? Eu sunt sceptic când vine guvernul şi interzice ceva cu motivaţia că-i pasă de sănătatea mea. Să-mi facă spitale şi să plătească medicii decent, nu să interzică.

            Au început să interzică de toate. E ca o numărătoare inversă. La începutul secolului XX aveam una, două, trei, X libertăţi, câştigate încet an de an. Cu lupte sindicale, oameni politici interesaţi de plebe, cu războaie stradale, în unele cazuri războaie de guerilă… Acum vedem drepturile şi libertăţile distruse una câte una, de la X numărăm trei, doi, unu. O să ajungem la zero. Iar atunci va fi prea târziu.

            Noi cei care ne mai amintim cum e sentimenul libertăţii, vom plecam sau ne vor extermina. Nu cumva să alfe cei crescuţi după gratii că există şi altă formulă existenţială, nu doar cea oficială.

            Şi totuşi informaţia acumulată pe parcursul întregii vieţi se transformă? Dacă e o transformare în energie şi pluteşte peste tot?

Sclavie. Masonerie. Bani

              Mişcările sociale şi politice actuale conturează un viitor ambiguu, un viitor sub semnul întrebării. Nu a trecut un secol de când drepturile şi libertăţile au fost câştigate prin luptă, o luptă dusă de pe vremea Renaşterii până când, după ultimul război mondial, s-au implementat ca o concluzie naturală. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se presupune că ne apără de excese, dictaturi sau alte forme de sclavie (subjugare).

A fost condamnat regimul comunist, privit ca un obstacol faţă de libertăţile şi drepturile ratificate de O.N.U. Regimul capitalist a fost la rândul său condamnat de către comunişti, ca fiind un regim în care omul este exploatat de către om. Dacă ambele declaraţii au un adevăr în ele? Comunismul îl cunoaştem; nu trebuie insistat… obturarea dreptului la libera exprimare, dreptul la libera circulaţie, dar nu a murit nimeni de foame, cel puţin după plecarea ruşilor din ţară. Capitalismul îl trăim. Avem dreptul să ne exprimăm, dar nu ne ascultă nimeni; putem emigra şi sutem priviţi cu dispreţ. Şi avem dreptul să murim de foame sau să acceptăm slujbe prost plătite. Sau să nu le găsim.

            Ce variantă trebuie aleasă? Dacă nici una din variante nu întruneşte un minim de 60-70% din Drepturile Omului, ce ne rămâne? Mai mult de atât: actualele confluenţe ne îndreptăţesc să presupunem că până şi minimul actual, puţinele drepturi dobândite prin smulgere şi nu prin dăruire, vor fi puse la grea încercare.

            O grămadă de articole, mai obscure sau mai mediatizate, acuză masoneria şi ramurile adiacente acesteia de conspiraţie pentru preluarea puterii mondiale. Există însă mari lacune în această teorie a conspiraţiei. Masoneria e cea mai importantă instituţie care s-a luptat să impună umanismul şi valorile Omului, peste tot pe unde a avut influenţă. A menţinut egalitatea raselor şi dreptul la propria religie. Cel mai probabil, tot masonii sunt arhitecţii Declaraţiei Drepturilor Omului. Şi atunci de ce să treacă acum în tabăra sclavagiştilor?

            Aşadar, arhitecţii actualei destabilizări mondiale trebuiesc căutaţi în alte structuri, cel mai probabil fac parte dintre acţionarii (patronii?) megatrusturilor, miliardarii nedeclaraţi şi poate structuri ale serviciilor secrete. Marele haos actual, atacurile informatice şi paiaţele devenite premieri şi preşedinţi, au necesitat ani de pregătire, ani de îndobitocire a populaţiilor din ţările vizate. Ori aşa ceva grandios necesită resurse umane şi financiare colosale. Şi cel mai important: un scop (SCOP).

            Toate aceste salarii reduse (peste tot în Europa), toate aceste noi legi de pe piaţa muncii şi nu în ultimă instanţă, toate aceste demonstraţii unde s-a folosit forţa brută de către forţele de ordine… toate acestea şi multe altele care încă nu se văd sau nu s-au mediatizat, ne indică o direcţie de mers, un SCOP.

 Îngrădirea noastră, a maselor, prin pauperizare, va duce într-un mod direct la acceptarea condiţiei de supus a omului de rând. Sau mai simplu: sclav. Fără o rezervă de bani, chiria în aşteptare, frigiderul gol şi copiii care au nevoie de rechizite este imposibil să negociezi actualul salariu. Şi nici dacă viitorul salariu va fi micşorat tot nu vei pleca, tot nu vei ieşi în stradă. Iar copiii tăi vor privi şi vor învăţa că supunerea e bună.

            Şi până la viitoarea eră sclavagistă nu va mai rămâne nimic.

            Întrebarea cea mare este ce vei face acum. Nu mâine, nu peste un an. Acum. Şi ce stă în puterea maselor, numerele astea din matricile cu care jonglează calcule socio-politico-economico-distructive (pentru noi)? Deci dragă CNP-ule, măcar nu renunţa să gândeşti. Altfel suntem deja pierduţi.

Despre banii virtuali şi noi

Sistemul actual, financiar şi politic, trebuie să-şi caute în curând sfârşitul. Deja de mai mult de două decenii băncile lucrează cu bani virtuali, bani inexistenţi, netipăriţi, negarantaţi în aur.

Nu e nevoie să faci doctoratul în economie ca să înţelegi că omul de rând e o victimă dublă: latentă şi activă. În prima instanţă noi suntem consumatorii, îndemnaţi zilnic să cumpărăm de toate şi cât mai multe. În plan secund, dar poate şi mai semnificativ, suntem loviţi de imposibilitatea acumulării de lichidităţi, din cauza inexistenţei lichidităţilor.

Băncile au dreptul să împrumute fiecare sumă existentă de până la zece ori valoarea intrată. Până acum două decenii, jocurile financiar-bancare se făceau preponderent la nivel mare, cu sume uriaşe şi minciuni spuse celor dispuşi să rişte averi. De la sfîrşitul mileniului, au început joaca cu pătura medie a societăţilor. Credite uşor de obţinut, cu predilecţie din cele ipotecare. Rezultatul e „criza” actuală.

Jocurile au fost făcute. Proprietăţi şi industrii au trecut în proprietatea băncilor sau a celor dispuşi să cumpere pe nimic. Nu vă lăsaţi amăgiţi de pleonasme de genul: bănci falimentare. Poate bănci care nu mai au lichidităţi sau care vor fi cumpărate de cele mari. Valorile imobiliare ale băncilor sunt impresionante.

Şi acum ce urmează? După actualul sistem, aproape că e imposibil să se revină la o stare de echilibru financiar mondial. Probabil că vor să ne convingă în viitorul apropiat, prin inflaţia pregătită la nivel global, că sistemul nu e viabil şi că a plecat pe calea autodistrugerii. Şi ne vor propune şi impune, fără să ne consulte, o variantă în care să funcţionăm în paralel, adică moneda clasică şi moneda virtuală.

Nu e o tragedie, nu banul virtual ca şi concept. Tragedia începe când cei care controlează moneda sunt societăţi sau concerne private. E pericolul imposibil de calculat acum, de a ne trezi cu monopolul controlării banului de către o mână infimă de oameni. Rămâne să vedem dacă aşa vor decurge evenimentele sau avem pregătită şi altă variantă.

Despre ACTA şi ce putem face noi

Un deşert în care totul este monoton, singura variaţiune sunt dunele. Tot nisip. Cam asta este ce ne aşteapta pe viitor în comunitatea virtuala cu nume simbolic internet.

Calm. Nu acum. Nu copiii noştrii. Peste două, trei generaţii. Acum e doar perioada de tatonare, scuza fiind eradicarea pirateriei. Dar vor începe să „strângă şurubul” pas cu pas, lege cu lege. Până când ne vom trezi cu pumnul în gură.

Nu insist asupra controversatelor legi sau proiecte de legi. Se pot găsi pe internet (încă). Problema ce o voi dezbate aici e mai personală: cum reacţionăm noi, fiecare dintre utilizatorii internetului. Ne-am obişnuit să putem spune cu voce (prin scris) fără interdicţiile cenzurii de tip comunist, ideile noastre, nemulţumirile noastre sau susţinerile noastre legate de o acţiune ori un om.

Actualizare 04 februarie 2012: http://creativemonkeyz.com/roboti/robotzi-s02-ep-special-acta/

Vom sta şi vom aştepta ca legile sa ne încorseteze drepturile astea sau vom acţiona, în limita permisă? De exemplu, câţi sunt dispuşi să-şi sacrifice 5-10 minute pentru scrierea unui mail europarlamentarilor din ţara ai cărei cetăţeni sunt? Şi poate încă 5 minute pentru lecturarea articolelor care fac legea (ACTA) ca neconformă cu libertăţile constituţionale şi cele garantate de Carta Drepturilor Omului?

E un pas mic, o formula minimă de aplicat. Nu e singura cale. Rămân ONG-urile, rămân partidele politice, rămâne să se autosesizeze Curtea Constituţională… dar pentru firele de nisip ce suntem, o acţiune simpla este aceasta de a bombarda cu nemulţumirile noastre pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European. Ne reprezintă pe banii noştri şi pe voturile noastre, deci trebuie să ne asculte doleanţele. Sau ar trebui.

În ignoranţa mea sigur am sărit peste alte metode de protest. Dacă mai cunoaşteţi şi altele (petiţiile le-am ignorat pentru că nu le bagă nimeni în seamă, ceea ce totuşi nu vă împiedica să le semnaţi), dacă vă vine o idee, completaţi-mă prin comentarii. Apoi distribuiţi pentru cât mai multă lume soluţiile. Poate reuşim măcar primul val de cenzură să îl stăvilim. Sper.

Ataşez mai jos adresele de mail ale europarlamentarilor români:

oana.antonescu@europarl.europa.eu
elena.basescu@europarl.europa.eu
george.becali@europarl.europa.eu
sebastianvalentin.bodu@europarl.europa.eu
victor.bostinaru@europarl.europa.eu
cristiansilviu.busoi@europarl.europa.eu
corina.cretu@europarl.europa.eu
georgesabin.cutas@europarl.europa.eu
vasilicaviorica.dancila@europarl.europa.eu
ioan.enciu@europarl.europa.eu
catalin-sorin.ivan@europarl.europa.eu
petru.luhan@europarl.europa.eu
monica.macovei@europarl.europa.eu
ramonanicole.manescu@europarl.europa.eu
marian-jean.marinescu@europarl.europa.eu
iosif.matula@europarl.europa.eu
norica.nicolai@europarl.europa.eu
rares-lucian.niculescu@europarl.europa.eu
ioanmircea.pascu@europarl.europa.eu
rovana.plumb@europarl.europa.eu
cristiandan.preda@europarl.europa.eu
dacianaoctavia.sarbu@europarl.europa.eu
adrian.severin@europarl.europa.eu
csaba.sogor@europarl.europa.eu
theodordumitru.stolojan@europarl.europa.eu
claudiuciprian.tanasescu@europarl.europa.eu
silviaadriana.ticau@europarl.europa.eu
laszlo.tokes@europarl.europa.eu
traian.ungureanu@europarl.europa.eu
tudorcorneliu.vadim@europarl.europa.eu
adinaioana.valean@europarl.europa.eu
renate.weber@europarl.europa.eu
iuliu.winkler@europarl.europa.eu

Afacerea apocalipsa

Deja de 12 ani, la fiecare 2-3 luni, vine sfârşitul lumii. Am şi încetat de ani de zile să urmăresc aberaţiile ,,ştiinţifice” sau ,,profetice” ale diferiţilor indivizi. Unii dintre ei cred sincer în cele spuse, însă alţii se folosesc de naivitatea sau frica celorlalţi şi profită acumulând averi nesimţite.

Susţin că TOŢI aceşti ,,geniali” trebuie deferiţi justiţiei şi puşi să răspundă penal şi moral. De ce? Pentru că fiecare individ care ajunge să creadă în sfârşitul lumii, devine nemotivat pentru viaţa actuală, suferă depresii şi poate suferi de tulburări psihice temporare sau permanente. Chiar şi cei mai echilibraţi, bombardaţi suficient de mult timp cu aceste prostii, pot ajunge să sufere de anxietăţi sau depresii.

Într-o societate modernă, unde tendinţa universală este spre bunăstare, confort şi linişte spirituală, asemenea indivizi sunt un scârţâit arhaic, reverberând  temerile strămoşilor în faţa tunetelor şi a fulgerelor. De miliarde de ani, planeta noastră este expusă exact aceloraşi riscuri, aceloraşi probabilităţi de a se ciocni cu asteroizi şi comete. Poate unele au fost catastrofice, dar nu fatale. Azi, mai mult decât am avut vreodată, avem şansa de a putea acţiona să prevenim catastrofele. De ce să ne facem griji pentru ceva ce nu stă în puterea noastră personală de a prevedea sau preveni? Cine câştigă dacă ne îndreptăm privirile spre apocalipsă şi nu spre viaţă?

Pe scurt despre minciună

Minciuni. Încă de când începem să vorbim. Văd copii care inventează, mint, fără un scop. E vina noastră? Poate. Din leagăn începem să le spunem poveşti, acele imaginaţii frumoase şi educative. Aşa spunem noi. Zicem că le stimulează imaginaţia. Dar facem crize de nervi şi ne panicăm când cresc şi ne povestesc că au monştri sub pat sau că vorbesc cu prieteni imaginari.

Vine apoi adolescenţa, când minte că nu a fumat, că a fost la şcoală şi nu la bar, când… Uneori toate aceste minciuni abia aşteaptă să fie descoperite. Aşa măcar va fi băgat în seamă. Alteori doar din lipsă de comunicare apar minciuni care să împiedice descoperirea personalităţii adolescentului de către cei din jur. Sau doar obişnuinţa de a minţi.

Apoi devenim oameni „mari”. Şi continuăm să minţim. Ne minţim iubita, apoi soţia, şefii, colegii de lucru, minţim prin îmbrăcăminte, comportamente sociale, minţim.

Cât e de necesară minciuna pentru definirea noastră ca personalităţi? Cât e de „inofensivă” minciuna? Şi nu ca întrebare finală: de ce minţim?

Despre politică şi nu numai

Am întâlnit mulţi oameni care spun că nu-i interesează politica. Bun, fiecare are dreptul să aibă propriile opţiuni legate de orice. Dar în momentul în care cei ajunşi acolo undeva în posturi de care depind milioane de vieţi, sunt nişte dobitoci oligofreni, cei „neinteresaţi” de politică sunt primii care protestează. Şi atunci de ce ai refuzat să te implici? Prin lipsa votului tău, acel om politic blamat a primit de fapt două voturi în plus. Nu vreau să fac matematică, apelez la bunul simţ comun.

Prin neimplicare obştească  am ajuns să avem imaginea de români-ţigani-hoţi-cerşetori-criminali. Dacă vocea fiecăruia dintre noi s-ar fi ridicat să protesteze, lumea ar fi făcut diferenţa: infractori, ca în oricare ţară, şi românii imigranţi în căutare de o viaţă decentă. Dar noi ne-am bucurat că nu fură de la noi în ţară, i-am înjurat pe la colţuri pe cerşetorii prefăcuţi că-şi fac palate, dar în mod direct ne-am făcut superpreocupaţi de propriile probleme, într-un cuvânt am adoptat politica struţului.

Şi a reapărut cuvântul „politică”. Dacă cineva a trăit cu iluzia că lipsa la vot aduce ceva bun, s-a înşelat. E ca şi problema imigranţilor: sunt renegaţi, dar acele locuri de muncă pe care le ocupă sunt în genere libere, populaţia băştinaşă refuză să le practice.

Bine că avem mai multe biserici decât şcoli şi grădiniţe; educaţia e secundară, nu produce voturi. Cu cât gândim mai mult, cu atât vom da voturi celor care merită şi nu celor care doresc să ne manipuleze în interes propriu sau oligarhic.

Probabil că dintre cei puţini care citesc acestea nu mă vor aproba, dar eu mă simt împăcat pentru că mi-am făcut datoria şi am spus cu voce ceea ce mulţi doar gândesc cu jenă. A fi diferit de turmă nu e rău, e rău să laşi gândurile altora să fie ale tale.

La limita normalului

Poate că sunt oameni care nu înţeleg engleza şi nu au priceput care este scopul „mirării” cercetătorului din acest clip. În primul rând se constată „deghizarea” 100% a cefalopodelor, în cazul acesta al unei caracatiţe camuflate. Nu atât camuflarea în sine, cât proprietatea acestei caracatiţe, în particular, iar în general a cefalopodelor de a-şi schimba textura pielii, nu doar culoarea. Iar acest fenomen nu are încă o explicaţie.

Vizionare plăcută!

De Paşti

Cum modelul pentru această perioadă presupune să celebrăm zilele de Paşte, sărbătoare pentru mulţi dintre voi, poate câteodată şi pentru noi, ne închinăm şi noi presiunilor populare, dar puţin mai altfel.
Vă prezentăm varianta neortodoxă a sărbătorilor în viziunea celor de la Vacanţa Mare. Poate să pară pueril sau prea lipsit de umor. Variante valabile. Materialismul obligatoriu vehiculat în sărbătorirea evenimentelor religioase creştine ne împiedică să primim cu umor aceste divagaţii de la normal. Cunoaştem cu toţii cântecul celor implicaţi: noi un suntem normali, hei, hai, leliţa mea, noi nu suntem normali…

%d blogeri au apreciat: