Despre conspiraţie într-o lume fixă

Zilele astea am reluat vizionarea unui serial, „First Wave”. Un fapt banal, cotidian, vizionarea unui serial, însă acest serial are ceva. Filmările au început în anul de cotitură 1998. De ce e cotitură? Pentru că de atunci a început declinul nostru, al oamenilor liberi.

Poate că sună paranoic, însă oameni importanţi au susţinut că există o conspiraţie la nivel înalt. Şi nu doar în SUA. Multinaţionalele nu au ţară. Problema cu dovedirea unei conspiraţii e că nu există dovezi. Nu dovezi pentru noi, profanii. Nu pentru masele de oameni, plebea. Şi atunci de unde ştim că există conspiraţia?

Întrebarea asta mă face să-mi amintesc de programul de ascultare şi urmărire american. Atât de tare şi de infailibil încât nu mai poţi mişca nimic fără ca ei să afle. Nu-i adevărat! Au breşe importante, dar publicitatea ne-a făcut să credem că ei sunt „cei mai tari”!

Aşa şi cu conspiraţiile. Cât de reale sunt? Ceva sigur nu e în ordine. Multinaţionalele sigur au interese mondiale, dar cât control deţin? Controlul e acela care îl cedăm noi, pe care îl oferim gratis şi benevol.

Un alt film corelat cu serialul (First Wave) este „They Live”. Are aceeaşi temă. Extratereştrii infiltraţi printre noi, greu de identificat, o colaborare a elitelor pământene cu ET. Păi serios? Apuca să vadă cineva un film/serial pe tema asta dacă era ceva real?

Un fel de concluzie: conspiraţia există, însă nu aşa cum credem noi/aşa cum vor ei să credem.

Dacă există, cum poate fi demascată? Cum scoţi la lumină persoane care nu există? Clasicul „urmăreşte banii” nu mai funcţionează. Îi urmăreşti până dispar. Există de zece ori mai mulţi bani decât există acoperire şi totuşi au dispărut. Ceva e putred. Şi pute. Nu e vorba de delirul meu. E un fapt concret: e criză.

Şi totuşi, cum scoţi la lumină jucătorii? Şi în final, dacă reuşeşti, eşti sigur că ei sunt adevăraţii jucători?

Uite ce pot face un serial şi un film. Un nou scenariu, schiţat doar şi fără efecte speciale. Acestea pe altă dată.

Publicitate

Când vom vedea extratereştrii nu va mai fi Boc (variantă la plopul cu pere ceauşist)

Va fi odată ca niciodată, într-o zi senină, în vremuri de legendă, când Boc şi alţii ca el vor fi apus de mult. În acele timpuri cineva o să arunce o privire pe cerul albastru (la fel ca în telenovelele de proastă calitate), iar acel cineva va exclama: o farfurie! Dar vai de capul lui! Căci marele său ghinion va fi manifestat prin faptul că va fi înconjurat de oameni aflaţi la picnic şi-i vor arunca farfurii… spre el… spre capul său…

Cei din farfuria zburătoare, luând manifestările pământenilor ca un omagiu de bun venit, vor purcede la aterizarea ciudăţeniei lor de vas de bucătărie pantagruelică. Spre ghinionul bieţilor veniţi cu farfuria vor fi nimerit în ţara grătarelor, micilor şi berilor fără număr. Deşi vor încerca să comunice noutăţile ştiinţifice cu care veniseră pregătiţi pentru contactul cu pământenii, nu vor găsi un mediu absorbant (nici de noapte, nici de zi), dar vor reuşi să termine de înfulecat 50 de mici şi ceva litri de bere.

Nelămuriţi de aşa obiceiuri, îi vor întreba pe băştinaşi de unde se trage tradiţia aceasta de înfulecare. Răspunsul va fi: de pe vremea alegerilor când fugeai de la unul la altul să prinzi micul şi cârnatul. Sau cel puţin aşa susţin legendele.

Şi aici aveţi link către un articol mai extraterestru, nu boculescu.

De la mumiile egiptene la actriţe împăiate

Soţul actriţei Zsa Zsa Gabor vrea să o „împăieze” pe aceasta

Frederic von Anhalt, soţul actriţei Zsa Zsa Gabor, vrea să apeleze la o tehnică specială de conservare a cadavrelor pentru a expune trupul soţiei sale, după moarte, în cadrul unei scene dintr-unul din filmele în care aceasta a jucat.

Să nu te apuce dorul de plecat de la Marte mai încolo? Poate că vreo specie de extratereştrii ne-ar adopta,pe noi cei rămaşi neintegraţi în curentul „retard it’s good’’.

Cel mai alarmant e că poate să-i apuce idei asemănătoare pe unul ca alde Băse… adică după ce dă colţul tot o să-l vedem la tv? Nu-mi surâde ideea să văd împăiată nici o Andree Marin, dar de unde un chelios?

Tot răul spre binele altora: e ocazia perfectă de a ,,împăia’’ câţiva sfinţi, sfinţişori, preafericiţi (pot să rămână zâmbitori fără să obosească) şi viitori potenţiali sfinţi-profeţi. Dezavantajul constă în neputinţa de a distribui relicve în mod echilibrat unei economii de piaţă viabile, datorită monopolului asupra unui sfânt. Pentru a preîntâmpina asemenea monopolizare, propun ,,împăiere’’ cât mai productivă şi crearea unei bănci (nu de spermă) de ,,potenţiali’’, de unde în perioadele de crize să se adopte câte un sfinţişor.