Arhivă etichete | criza

Despre conspiraţie într-o lume fixă

Zilele astea am reluat vizionarea unui serial, „First Wave”. Un fapt banal, cotidian, vizionarea unui serial, însă acest serial are ceva. Filmările au început în anul de cotitură 1998. De ce e cotitură? Pentru că de atunci a început declinul nostru, al oamenilor liberi.

Poate că sună paranoic, însă oameni importanţi au susţinut că există o conspiraţie la nivel înalt. Şi nu doar în SUA. Multinaţionalele nu au ţară. Problema cu dovedirea unei conspiraţii e că nu există dovezi. Nu dovezi pentru noi, profanii. Nu pentru masele de oameni, plebea. Şi atunci de unde ştim că există conspiraţia?

Întrebarea asta mă face să-mi amintesc de programul de ascultare şi urmărire american. Atât de tare şi de infailibil încât nu mai poţi mişca nimic fără ca ei să afle. Nu-i adevărat! Au breşe importante, dar publicitatea ne-a făcut să credem că ei sunt „cei mai tari”!

Aşa şi cu conspiraţiile. Cât de reale sunt? Ceva sigur nu e în ordine. Multinaţionalele sigur au interese mondiale, dar cât control deţin? Controlul e acela care îl cedăm noi, pe care îl oferim gratis şi benevol.

Un alt film corelat cu serialul (First Wave) este „They Live”. Are aceeaşi temă. Extratereştrii infiltraţi printre noi, greu de identificat, o colaborare a elitelor pământene cu ET. Păi serios? Apuca să vadă cineva un film/serial pe tema asta dacă era ceva real?

Un fel de concluzie: conspiraţia există, însă nu aşa cum credem noi/aşa cum vor ei să credem.

Dacă există, cum poate fi demascată? Cum scoţi la lumină persoane care nu există? Clasicul „urmăreşte banii” nu mai funcţionează. Îi urmăreşti până dispar. Există de zece ori mai mulţi bani decât există acoperire şi totuşi au dispărut. Ceva e putred. Şi pute. Nu e vorba de delirul meu. E un fapt concret: e criză.

Şi totuşi, cum scoţi la lumină jucătorii? Şi în final, dacă reuşeşti, eşti sigur că ei sunt adevăraţii jucători?

Uite ce pot face un serial şi un film. Un nou scenariu, schiţat doar şi fără efecte speciale. Acestea pe altă dată.

Despre banii virtuali şi noi

Sistemul actual, financiar şi politic, trebuie să-şi caute în curând sfârşitul. Deja de mai mult de două decenii băncile lucrează cu bani virtuali, bani inexistenţi, netipăriţi, negarantaţi în aur.

Nu e nevoie să faci doctoratul în economie ca să înţelegi că omul de rând e o victimă dublă: latentă şi activă. În prima instanţă noi suntem consumatorii, îndemnaţi zilnic să cumpărăm de toate şi cât mai multe. În plan secund, dar poate şi mai semnificativ, suntem loviţi de imposibilitatea acumulării de lichidităţi, din cauza inexistenţei lichidităţilor.

Băncile au dreptul să împrumute fiecare sumă existentă de până la zece ori valoarea intrată. Până acum două decenii, jocurile financiar-bancare se făceau preponderent la nivel mare, cu sume uriaşe şi minciuni spuse celor dispuşi să rişte averi. De la sfîrşitul mileniului, au început joaca cu pătura medie a societăţilor. Credite uşor de obţinut, cu predilecţie din cele ipotecare. Rezultatul e „criza” actuală.

Jocurile au fost făcute. Proprietăţi şi industrii au trecut în proprietatea băncilor sau a celor dispuşi să cumpere pe nimic. Nu vă lăsaţi amăgiţi de pleonasme de genul: bănci falimentare. Poate bănci care nu mai au lichidităţi sau care vor fi cumpărate de cele mari. Valorile imobiliare ale băncilor sunt impresionante.

Şi acum ce urmează? După actualul sistem, aproape că e imposibil să se revină la o stare de echilibru financiar mondial. Probabil că vor să ne convingă în viitorul apropiat, prin inflaţia pregătită la nivel global, că sistemul nu e viabil şi că a plecat pe calea autodistrugerii. Şi ne vor propune şi impune, fără să ne consulte, o variantă în care să funcţionăm în paralel, adică moneda clasică şi moneda virtuală.

Nu e o tragedie, nu banul virtual ca şi concept. Tragedia începe când cei care controlează moneda sunt societăţi sau concerne private. E pericolul imposibil de calculat acum, de a ne trezi cu monopolul controlării banului de către o mână infimă de oameni. Rămâne să vedem dacă aşa vor decurge evenimentele sau avem pregătită şi altă variantă.

Despre politică şi nu numai

Am întâlnit mulţi oameni care spun că nu-i interesează politica. Bun, fiecare are dreptul să aibă propriile opţiuni legate de orice. Dar în momentul în care cei ajunşi acolo undeva în posturi de care depind milioane de vieţi, sunt nişte dobitoci oligofreni, cei „neinteresaţi” de politică sunt primii care protestează. Şi atunci de ce ai refuzat să te implici? Prin lipsa votului tău, acel om politic blamat a primit de fapt două voturi în plus. Nu vreau să fac matematică, apelez la bunul simţ comun.

Prin neimplicare obştească  am ajuns să avem imaginea de români-ţigani-hoţi-cerşetori-criminali. Dacă vocea fiecăruia dintre noi s-ar fi ridicat să protesteze, lumea ar fi făcut diferenţa: infractori, ca în oricare ţară, şi românii imigranţi în căutare de o viaţă decentă. Dar noi ne-am bucurat că nu fură de la noi în ţară, i-am înjurat pe la colţuri pe cerşetorii prefăcuţi că-şi fac palate, dar în mod direct ne-am făcut superpreocupaţi de propriile probleme, într-un cuvânt am adoptat politica struţului.

Şi a reapărut cuvântul „politică”. Dacă cineva a trăit cu iluzia că lipsa la vot aduce ceva bun, s-a înşelat. E ca şi problema imigranţilor: sunt renegaţi, dar acele locuri de muncă pe care le ocupă sunt în genere libere, populaţia băştinaşă refuză să le practice.

Bine că avem mai multe biserici decât şcoli şi grădiniţe; educaţia e secundară, nu produce voturi. Cu cât gândim mai mult, cu atât vom da voturi celor care merită şi nu celor care doresc să ne manipuleze în interes propriu sau oligarhic.

Probabil că dintre cei puţini care citesc acestea nu mă vor aproba, dar eu mă simt împăcat pentru că mi-am făcut datoria şi am spus cu voce ceea ce mulţi doar gândesc cu jenă. A fi diferit de turmă nu e rău, e rău să laşi gândurile altora să fie ale tale.

Despre criză într-o criză

Auzim de ceva vreme vorbind pe oricine şi oricând că este criză. Întrebarea mea este simplă: care criză? Am văzut că de la criza economică sau recesiune, s-au găsit şi s-au grăbit mulţi „ei’’ să susţină că nemerniciile făcute cu sârg de politicieni şi cei care-i susţin cu bani murdari, ar fi toate cauzate de preamasmediatizata criză.

Acum nu vreau să fiu guvernul Boc şi să susţin că nu există criza. Este, se simte, se pipăie şi se aude când urlă tractoarele  din burţile noastre flămânde. Vreau să spun doar atât: minunata sau minunea asta de criză a albit comportamente dubioase mai ceva ca o spălare de bani cu clor.

În care situaţie normală, un popor neatins de orbirea buzunarelor goale, ar fi acceptat un guvern ca acesta fără să iasă în stradă cu parul în mână? Pentru mult mai puţin conducătorul în final nu prea mult iubit, a fost împuşcat. Dar le-a fost frică epigonilor săi vrednici de roluri secundare şi au abrogat legea capitală. Sau mai este cineva care crede în coincidenţe şi Moş Crăciun cu ouăle de Paşte în sac?

Mai stau aşa nopţile şi cuget la alte popoare, care au şi ele criză (şi crize de nervi)… acceptă compromisuri cu greu, politicienii actuali se pregătesc să părăsească fotoliile ştiind că nu vor mai fi aleşi, datorită gestionărilor forţate spre faliment. Măcar au simţul poporului dezamăgit de ei, de compromisurile negre pe care le fac. La noi, se fac planuri pentru următoare mandate, ştiu cu siguranţă că vor fi realeşi. Poporul va asculta ca de fiecare dată cele sfătuite de televiziunile avide de bani, iar la noi banul va realege şi alege pe aceeaşi…

Oare mă înşel? Există undeva un suflu de decenţă, există o şansă ca politica să devină o ocupaţie onorabilă şi accesibilă dincolo de cercul tot mai strâns al elitelor artificiale de după ’89? Cine va fi capabil să vadă dincolo de dezastrele din Japonia, de cele 8 ore de muncă care sunt 10 sau 12 plătite mai prost ca acum 5 ani? Cine va trece dincolo de blazarea standardizată şi va avea curajul să privească politica în paralel cu economia şi direct proporţională cu nivelul său de trai?

Avem nevoie de mişcare, o mişcare minimă, egoistă, să mişte fiecare pentru sine, dar luat ca întreg va fi un vuiet general. În România a murit până şi egoismul. Păcat de ţară, că ea săraca nu poate pleca să scape de popor.

 

“Practice makes perfect… perfectly nuts!”

Hoinăream pe bloguri şi am dat de o leapşă pe care TREBUIE neapărat să o iau şi să o dau mai departe tuturor care sunt cel puţin anti-Băselu. Leapşa constă în punerea unei simple întrebări: când intră Anastase la pârnaie?

Tare aş vrea să aflu curând răspunsul la această întrebare. Problema e că minunatul nostru preşedinte („fericiţi” cei ce l-au votat) nu s-a sinchisit să atingă această chestiune în discursul lui pompos (cu care nici nu m-am sinchisit să-mi pierd timpul, din moment ce nu avea nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce era cu adevărat de discutat, şi anume fraudarea votului legii pensiilor).

Reiau întrebarea: când intră Anastase la pârnaie?

Nu ştiu vouă, dar mie îmi place cum sună. Eu una sunt sătulă să aştept ca mulţi să se sinucidă sau să comită crime din cauza unor imbecili care habar nu au cum să scoată ţara din rahat. Ok, înţeleg, suntem toţi de vină. Ni s-a repetat de atâtea ori încât cred că a prins ideea şi cel mai prost dintre noi. Get over it! Mentalitatea idioată din ţara asta se rezumă la a te lovi de probleme până dai în comă şi după să te mai loveşti puţin, nu la a găsi soluţii. Veţi sări unii: „da’ s-a făcut împrumut la FMI”, „s-au redus salarii, s-a scos aia şi aia” etc. Bun, perfect de acord. S-a făcut aia şi aia. Şi rezultatele unde-s? Că oi fi purtând eu ochelari, dar tot în jos văd ţara asta mergând. Dacă tot se iau măsuri să ieşim din criză, de ce nu se văd rezultate? De ce deficitele sunt tot mai mari şi mai e nevoie de încă un împrumut de la FMI (pe care îl vor plăti până şi strănepoţii noştri, fără măcar să ştie de ce)?

Dacă tot e să vedem vreun rezultat, ce ar fi dacă ar începe cu simplul răspuns la întrebarea de mai sus: când intră Anastase la pârnaie?

Frankenstein de România (film 2011)

Data apariţiei: ianuarie 2011

Regizor: E. Bo(bo)c

Scenariul:T. Băse(e)scu

Pentru acest film pregătirile s-au făcut cu o deosebită atenţie; actorii au fost selectaţi din cele mai diverse medii: spitale, azile de bătrâni, oameni de pe la casele lor de mizerie… S-au căutat şi prin morgile judeţene…

Şi acum detalii despre film: Acţiunea se petrece într-o ţară minunată numită Rommaniax. Acolo domneşte marele intelectual, cu chelie şi amintirea unei şuviţe, T.B. de Victoria. Zilele curg fericite peste micul regat, până când vrăjitoarea cea rea, Criza, blestemă regatul. Bieţii oameni bogaţi au devenit ţintele unei vieţi normale, riscau să rămână fără limuzine şi conturi cu multe cifre.

Atunci, cel-mai-iubit-micuţ-dintre-ei, a hotărât că a venit timpul legilor ferme, să simtă poporul că are pe cineva sus (dar nu sus în Rai). Astfel că le-a ordonat să se vindece de handicapuri, ca să nu mai fie nevoit să-i plătească. Dar blestemul crizei urmărea cu asiduitate clica conducătoare…Aşa au întâmpinat anul 2011…

Cine a fost cu sfatul, nu se ştie, cert este că cel-mai-iubit-micuţ-dintre-ei a dat o lege: toţi cei care au murit în ultimii doi ani să facă bine să învie, că nu mai vrea să plătească drepturile de urmaş văduvelor. Bieţii oameni, ascultători, s-au ridicat din cimitire şi au plecat spre case. Dar cum erau deja cu creierele puţin spre putrezire, unii dintre ei s-au rătăcit, iar de foame s-au apucat să mănânce câte un om de pe stradă…

Filmul se încheie cu exterminarea impozitelor din regat pe motiv de lipsă de populaţie.

SFÂRŞIT

Trailer (Horror – 2011):

%d blogeri au apreciat: