Rusia sau cine?

Ne aflăm intr-un moment politic internaţional de care poate depinde viitorul. Ultima zonă tampon între imperiul NATO şi ”concurenţa” rusească, este disputată zilele acestea. Presiunile internaţionale, care se pot traduce şi doar prin presiunea SUA, împing Ursul să treacă din starea de hibernare în defensivă şi chiar ofensivă.

Publicitate

Salvarea Rosiei Montane a ajuns la un alt nivel – o miscare ecologica anti-elite

S-a tot scris despre caini, dar despre oameni nu.
Articolul blogului prieten este una din cele mai concise prezentari care circula pe internet. Trebuie sa fac doar o mica adaugire: nu cred ca cineva era in strada acum, daca exploatarea, asa cianuristica si toxica, distrugatoare de patrimoniu cultural, era facuta de STAT. Si asta e un lucru de neinteles pentru mine: cum e posibil ca resursele cele mai valoroase (aur, metale rare, titei, gaz) sa nu fie rentabil de exploatat de catre stat si doar companiile private au rentabilitate? Atat de prosti ne cred astia?

                                                                             (Gebelezis)

Conspiratii si Mistere

Protestele extinse si pasnice de ieri au aratat ca opozitia fata de proiectul minier de miliarde de Euro de la Rosia Montana a devenit o piatra de incercare pentru furia fata de decalajul dintre consimtamantul public si interesele unor conducatori romani elitisti. Proiectul minier a devenit un simbol al dispretului cu care romanii cred ca sunt tratati de catre cei pe care i-au ales sa ii conduca.

Cei mai multi dintre protestatari nu au fost in Muntii Apuseni sa investigheze avantajele si dezavantajele proiectului care incearca de 14 ani sa escaveze niste dealuri si sa extraga aur cu ajutorul cianurii. Reactia lor fata de acest proiect este de cele mai multe ori una emotionala, iar directorii proiectului au cate un raspuns pentru fiecare argument. Nu le place proiectul pentru ca va otravi panza freatica (ceea ce e o speculatie), pentru ca va distruge muntii (acestia vor fi inlocuiti), va distruge patrimoniul cultural…

Vezi articolul original 855 de cuvinte mai mult

Cui ii este frica de bloggerii politici? Trei bloggeri politici au descoperit ieri ca au conturile de Facebook dezactivate

Acesta este un articol preluat de pe blogul prietenei noastre virtuale Theo ca semn de solidaritate. Libertatea spatiului virtual trebuie sa ramana necompromisa.

Hai ca se poate!

Trei dintre cei mai puternici bloggeri politici din Romania Starea Natiunii, Sibilla si Theodora Marinescu – Hai ca se poate!  au descoperit ieri ca au conturile  de Facebook  dezactivate.

Ce nu s-a intamplat in guvernarea Basescu- Boc-PDL s-a intamplat in guvernarea USL.

Cui ii este frica de bloggerii politici?

Cine doreste sa le inchida gura, celor care, din anul 2009, au luptat zi de zi, cu riscuri pe care nici nu vi le puteti imagina, impotriva guvernarii Basescu – Boc – PDL?

Conturile au fost dezactivate fara nici un avertisment (ca asa este politica celor de la Facebook) in urma raportarilor facute de nu se stie cine.

Vezi articolul original

1 IUNIE

La mulţi ani copii!!!

La mulţi ani mie, ţie si nouă, tuturor celor care işi menţin sufletul tânăr, mintea alertă şi continuă să evolueze cu fiecare zi trecută aşa cum fac copiii.

Despre conspiraţie într-o lume fixă

Zilele astea am reluat vizionarea unui serial, „First Wave”. Un fapt banal, cotidian, vizionarea unui serial, însă acest serial are ceva. Filmările au început în anul de cotitură 1998. De ce e cotitură? Pentru că de atunci a început declinul nostru, al oamenilor liberi.

Poate că sună paranoic, însă oameni importanţi au susţinut că există o conspiraţie la nivel înalt. Şi nu doar în SUA. Multinaţionalele nu au ţară. Problema cu dovedirea unei conspiraţii e că nu există dovezi. Nu dovezi pentru noi, profanii. Nu pentru masele de oameni, plebea. Şi atunci de unde ştim că există conspiraţia?

Întrebarea asta mă face să-mi amintesc de programul de ascultare şi urmărire american. Atât de tare şi de infailibil încât nu mai poţi mişca nimic fără ca ei să afle. Nu-i adevărat! Au breşe importante, dar publicitatea ne-a făcut să credem că ei sunt „cei mai tari”!

Aşa şi cu conspiraţiile. Cât de reale sunt? Ceva sigur nu e în ordine. Multinaţionalele sigur au interese mondiale, dar cât control deţin? Controlul e acela care îl cedăm noi, pe care îl oferim gratis şi benevol.

Un alt film corelat cu serialul (First Wave) este „They Live”. Are aceeaşi temă. Extratereştrii infiltraţi printre noi, greu de identificat, o colaborare a elitelor pământene cu ET. Păi serios? Apuca să vadă cineva un film/serial pe tema asta dacă era ceva real?

Un fel de concluzie: conspiraţia există, însă nu aşa cum credem noi/aşa cum vor ei să credem.

Dacă există, cum poate fi demascată? Cum scoţi la lumină persoane care nu există? Clasicul „urmăreşte banii” nu mai funcţionează. Îi urmăreşti până dispar. Există de zece ori mai mulţi bani decât există acoperire şi totuşi au dispărut. Ceva e putred. Şi pute. Nu e vorba de delirul meu. E un fapt concret: e criză.

Şi totuşi, cum scoţi la lumină jucătorii? Şi în final, dacă reuşeşti, eşti sigur că ei sunt adevăraţii jucători?

Uite ce pot face un serial şi un film. Un nou scenariu, schiţat doar şi fără efecte speciale. Acestea pe altă dată.

Oare ce poate fi numit scop?

Am citit şi văzut mai multe materiale care ne învaţă reţeta succesului şi toate ating, pe o cale sau alta, aspectul acesta: scopul (ţelul). Las deoparte credibilitatea sau aplicaţiile cu adevărat practice, sfaturi de îmbrobodit fraierii doar să cumpere cartea sau să participe la seminarii, însă există acele materiale credibile, care au adus suficient de mulţi oameni pe calea succesului personal.

Şi totuşi nicăieri nu ne prezintă modalitatea de a alege un scop adevărat. Cum definesc eu personal un scop? Un milion de euro? O maşină? O casă? Toate acestea sunt mijloace şi nu scopuri-ţeluri. De ce spun asta? Pentru că dacă dobândesc bani nu îi ţin în cont, mă pun să îi folosesc, adică să-mi ating scopul-scopurile. O maşină se poate distruge. Ea în existenţa ei nu poate fi un punct stabil al vieţii mele, prin folosirea ei doar ajutându-mă să ating ţinte, ţeluri, pe care altfel le atingeam pe alte căi (mergeam cu trenul, de exemplu). Casa arde, cade la cutremur; e un loc de unde pleci pentru a împlini scopuri.

Ce este scopul? Sau care este adevăratul scop? Cel mai important este să putem face diferenţa între scop şi mijloacele prin care ne atingem scopul. Cum spuneam, banii sunt mijloace, adevăratul scop este ceea ce vei face/obţine cu ei.

Un etalon după care să deosebim scopul de mijloc este greu de definit. Şi asta pentru că, deşi mai sus am susţinut ca şi criteriu general că banii nu sunt un scop în sine, există persoane care asta ţintesc în realitate: banii.

Am urmărit de curând un material realizat de un spaniol preocupat de subiecte diverse. Acest domn susţine că pentru îndeplinirea unui scop este nevoie să ne sincronizăm mintea, sentimentele şi emoţiile. Pentru cei care cunosc limba spaniolă, pun link către video: https://www.youtube.com/watch?v=Si9FyPSoTFc .

Eu personal susţin că un scop real este identificat ca real doar atunci când este precedat de dorinţă. O dorinţă oarecum asemănătoare instinctelor primare, dar delimitată de acestea, deoarece se naşte din complexul acumulat până la un moment temporal. Complex compus din elementele psihicului (caracter, temperament, boli psihice sau lipsa lor etc), cultura acumulată până atunci (de exemplu: în urma lecturării unei cărţi, în funcţie de caracter, se poate naşte dorinţa de a vizita un loc, iar această dorinţă se poate converti în scop/ţel); influenţa mediului social face parte din complex (dacă mediul e relaxat, abundent din perspectiva materială, probabil că dorinţele şi scopurile rezultate vor fi mai ezoterice sau cu ţinte materiale care ating sume de peste şase cifre). Complexul include toţi factorii interni şi externi care au avut influenţă până în acel moment asupra noastră.

Încercaţi să faceţi următorul experiment: căutatţi scopurile atinse şi neatinse (reale sau nu), apoi căutaţi să vedeţi la câte din aceste ţeluri simţeaţi dorinţa. Dacă am dreptate, cel mai mare procent al scopurilor indeplinite a fost  acompaniat de dorinţă. În lipsa ei, ţelurile se sting.

Iar dacă nu am dreptate, mi-ar plăcea să ştiu de asemeni. Şi eu învăţ; şi eu caut; şi eu am scopuri ratate. Să ne ajutăm reciproc.

Despre viitorul sistemului de pensii. Despre viitorul nostru

Am doar 23 de ani, dar nu pot să nu mă gândesc la viitor. Şi nu la cel de mâine sau poimâine, alegând discoteci şi cluburi. Nu sunt genul acela de persoană şi nu am fost niciodată. Probabil am pierdut multe, după părerea unora, însă eu îi admir că pot duce stilul acela de viaţă. Pentru mine e cam haotic. Eu am fost mai mult stilul tocilară. Şi nu mi-e ruşine să recunosc asta. Am avut parte de multe momente frumoase datorită condiţiei mele de „tocilară”. Însă aceeaşi condiţie mă îndeamnă să mă întreb ce se va întâmpla în viitor cu tot sistemul de azi. Pentru că e clar că nu are cum să se recupereze ceva. Declinul e inevitabil. Întrebarea e: va fi unul exploziv sau ne va da răgaz să găsim soluţii?

Nu vreau să mă hazardez şi să-mi dau cu părerea, dar tind să fiu de partea pesimiştilor. Eu fac parte din generaţiile care nu vor avea pensie. Şi asta pentru că nu va fi un sistem viabil care să poată să ne ofere acest lux. Căci pensiile cu siguranţă vor deveni un lux. Nu m-aş mira dacă oamenii nu ar începe să îşi strângă bani sub saltea sau în ciorapi ca să aibă pentru zilele negre. Fiindcă, de vor ajunge să prindă vârsta pensionării, nu va fi o pensie pe care să o poată încasa.

Ştiţi cum a reuşit până acum Spania să tot refuze ajutoarele financiare internaţionale, de genul celor vârâte cu forţa Portugaliei, Greciei, Irlandei şi de curând Ciprului? Luând din banii din fondul de pensii pentru a plăti din datorii. Cel mai probabil fondul e gol. Însă şi mai rău este faptul că până şi acei bani pe care statul îi oferă pe post de garanţie în cazul în care banca unde aveai depozitaţi bani a dat faliment are tot atâtea fonduri precum cel de pensii.

Mai are rost să ne întrebăm de ce se tot măreşte vârsta de pensionare? E mai mult decât evident: pentru că nu există un fond de unde să fie oamenii plătiţi. Pentru că nu va mai exista o a treia vârstă care să ne permită să ne mai bucurăm de viaţă în linişte. Pentru că fiecare zi va fi o luptă eternă pentru supravieţuire. Nici măcar pentru vieţuire.

Singura opţiune pe care o pot oarecum întrezări este moneda virtuală. Banii să dispară definitiv, iar noi să fim minţiţi în continuare că undeva există, dar să nu ştim niciodată unde. Şi să ne mulţumim cu un sistem infect ce strânge încet-încet frânghia în jurul gâtului nostru. Iar în tranzacţiile importante vor trece ca referinţă aurul, acel aur pe care îl deţin doar puţini, plebea o să fie mulţumită cu ce primeşte. Promisunea unei pensii rămâne arhaica saltea.

Egalitate, libertate sau nu?

Trăim într-o lume liberă. Sau cel puţin aşa ne place să minţim. Susţinem egalitatea şanselor, libera exprimare, libera practică, originalitatea, egalitatea sexelor, etc. Dar câte dintre acestea sunt adevărate?

 Să luăm o situaţie ipotetică. O femeie, frumoasă şi independentă, nu contează contextul independenţei, hotărăşte să trăiască celibatară, cel puţin o vreme. Credeţi că dacă face sex constant, dar tot cu alt partener, nu va avea eticheta de curvă? Inversăm rolurile şi punem un bărbat în situaţia ei. El va fi etichetat om de succes. Egalitate?

Actualmente, trăim în plin patriarhat întrucât matriarhatul e imposibil în societatea actuală. Este imposibil economic, nu moral, nu din considerente etice sau psihologice. O societate condusă de mame ştie/simte valoarea vieţii si va promova viaţa în detrimentul războiului. O mamă poate să simtă foamea unui copil vibrând adânc în propria carne, în propriile gânduri. O mamă nu stă indiferentă în faţa zeilor care chinuie şi poruncesc războaie, crime sau pedepse. Mamele sunt nerentabile economic.

 În societăţile capitaliste, femeia de succes este celibatară şi nu are copii. Dacă are, sunt crescuţi de bonă. Oare de ce? Poate pentru că în lumea oamenilor de „afaceri” e loc doar pentru „rechini”. Ori o mamă cu simţ matern neafectat poate să fie „leoaică” pentru progenituri şi nu „rechin” pentru viaţa cotidiană.

 Până şi religiile matriarhatului au fost zdrobite fără milă. Erau prea blânde şi condamnau violenţele? Respectau prea mult fiinţa umană? Nu erau răzbunătoare? Adevărul e că informaţiile au fost şterse cu grijă, nu cumva să renască religiile pacifiste. Să nu uităm că primele temple dărâmate până la temelie au fost ale zeiţelor. Coincidenţe?

Trăim într-o lume unde femeia trebuie să devină bărbat pentru a avea şanse egale. Familia e un lux inacceptabil. Dacă ai familie, posezi un scop, o morală şi un respect pentru viaţă. Moartea unui copil, ca „victimă colaterală” te revoltă. Dacă nu ai familie, empatia ta pentru cei care plâng după un copil sau altă rudă e zero. Blazaţi. Indiferenţi. Cruzi fără motiv.

 Dar trăim într-o lume a păcii.

Interzis!

          Oare materialismul, în combinaţie cu ateismul sau agnosticismul, neagă a priori existenţa unor energii, dincolo de puterea actuală de măsurare? Pun întrebarea, gândindu-mă la studiile despre telepatie, vederea la distanţă, bioenergie şi cine mai ştie, studii făcute în instituţii pe vremea comunismului. Vremea materialismului-dialectic, nu a religiei şi a superstiţiilor.

            Dacă rezultatele nu sunt o manevră de intoxicare a vestului, aflat în război rece, atunci vin cu o nouă dilemă: cu ce ne afectează pe noi? E clar, nu vorbim de mistici care-l găsesc pe dumnezeu într-un măr tăiat în două. Vorbim de fonduri alocate de state, de miliarde de dolari.

            Oare atacul suferit de produsele alternative, multe din ele păcăleli ordinare, dar altele cu conţinut de plante, atestate ştiinţific, e doar un efect al scăderii vânzărilor companiilor farmaceutice? Eu sunt sceptic când vine guvernul şi interzice ceva cu motivaţia că-i pasă de sănătatea mea. Să-mi facă spitale şi să plătească medicii decent, nu să interzică.

            Au început să interzică de toate. E ca o numărătoare inversă. La începutul secolului XX aveam una, două, trei, X libertăţi, câştigate încet an de an. Cu lupte sindicale, oameni politici interesaţi de plebe, cu războaie stradale, în unele cazuri războaie de guerilă… Acum vedem drepturile şi libertăţile distruse una câte una, de la X numărăm trei, doi, unu. O să ajungem la zero. Iar atunci va fi prea târziu.

            Noi cei care ne mai amintim cum e sentimenul libertăţii, vom plecam sau ne vor extermina. Nu cumva să alfe cei crescuţi după gratii că există şi altă formulă existenţială, nu doar cea oficială.

            Şi totuşi informaţia acumulată pe parcursul întregii vieţi se transformă? Dacă e o transformare în energie şi pluteşte peste tot?

Descifrari încifrate sau cum să navigăm prin Matrix (1)

În ultimul timp, cu fiecare ştire sau eveniment, mă izbesc de o dilemă. Ce poţi face (sau eu ce pot face) cu acel eveniment descifrat, dincolo de manipularea voluntară sau nu, dicolo de stratul de praf şi de fum?

Presupunem că unul din noi, un oarecare din cetăţenii acestei planete, descoperă un cod general după care se desfăşoară evenimentele. În faza iniţială e doar o altă elucubraţie S.F., dar după ceva ani, vezi că nu se schimbă. Codul descifrează la fel evenimentele. Mişcarea browniana nu prezintă haos. Ce faci?

Faci public şi nu te crede nimeni. Dar dincolo de Matrix, veghetorii (antivirusul) detectează anomalia. Dacă rămâi inert, te ignoră. Dacă te agiţi trimite după tine. Ce faci?

Armele silenţioase sunt foloste de mii de ani. Genele urlă programul, iar tu, rămâi mut, inert. Vrei să te bucuri de viaţă. Acel secol şi jumătate cu care te-ai autoprogramat. Alături de sufletul pereche.

Oare există efectul Domino? Dacă e doar o păcăleală să te scoată din carapace? Dacă hăitaşii folosesc libertatea pentru a te împinge spre vânători? Dacă?

Ce faci?