Arhivă | Paranormalul cu trei XXX RSS pentru această secțiune

De Paşti

Cum modelul pentru această perioadă presupune să celebrăm zilele de Paşte, sărbătoare pentru mulţi dintre voi, poate câteodată şi pentru noi, ne închinăm şi noi presiunilor populare, dar puţin mai altfel.
Vă prezentăm varianta neortodoxă a sărbătorilor în viziunea celor de la Vacanţa Mare. Poate să pară pueril sau prea lipsit de umor. Variante valabile. Materialismul obligatoriu vehiculat în sărbătorirea evenimentelor religioase creştine ne împiedică să primim cu umor aceste divagaţii de la normal. Cunoaştem cu toţii cântecul celor implicaţi: noi un suntem normali, hei, hai, leliţa mea, noi nu suntem normali…

Navigând printre idei

Tărâmul de dincolo sau lumea vibraţiilor înalte, depinde de viziunea sau cultura celui care expune minunăţiile şi legile de dincolo. Grecii aveau destul de bine structurată lumea de dincolo, structurile ierarhice de necontestat, deşi ne-au cam lăsat în ceaţă legat de legitimitatea conducerii Olimpului de către Zeus.

Noile curente ideologice şi religioase (mă refer la secolul 20), dezvoltă lumea de dincolo, creştină, cu încondeieri şi broderii din marile religii ale lumii plus ceva ştiinţă şi pseudoştiinţă. Privite din perspectiva creştină sunt un concurent sau un înlocuitor de temut, privite la rece ne dăm seama că nu au nici o şansă reală în concurenţa pentru locurile fruntaşe, lipsa unui Imperiu Roman care să o impună ca religie unică de stat  e evidentă.

Oricum ar fi, putem observa, că secolul 20 a fost foarte atent să nu lase fără crez, nici o categorie socială si nici o ideologie potenţială de mişcări de şi în mase. Fără a trece pragul spre paranoia sau teoria conspiraţiei putem încerca să vedem, că dincolo de micile interese meschine alăturate parveniţilor instant (nelipsiţi niciune în lume), există o mişcare generală, coordonată artistic, când este vorba de religie la modul general. Unii ar susţine că biserica creştină, fără a mai ţine cont de divergenţele confesionale, este dirijorul din umbră, tocmai pentru a putea administra şi pe acei necredincioşi. Nu cred că treburile sunt atât de simple. Nu ştiu cine sunt sau este dirijorul, nu ştiu nici măcar dacă el sau ei chiar există. Ştiu că dacă aşa ceva este adevărat întotdeauna trebuie căutat ca şi într-o crimă, întâi acel grup sau persoană care profită de pe urma actului.

Despre criză într-o criză

Auzim de ceva vreme vorbind pe oricine şi oricând că este criză. Întrebarea mea este simplă: care criză? Am văzut că de la criza economică sau recesiune, s-au găsit şi s-au grăbit mulţi „ei’’ să susţină că nemerniciile făcute cu sârg de politicieni şi cei care-i susţin cu bani murdari, ar fi toate cauzate de preamasmediatizata criză.

Acum nu vreau să fiu guvernul Boc şi să susţin că nu există criza. Este, se simte, se pipăie şi se aude când urlă tractoarele  din burţile noastre flămânde. Vreau să spun doar atât: minunata sau minunea asta de criză a albit comportamente dubioase mai ceva ca o spălare de bani cu clor.

În care situaţie normală, un popor neatins de orbirea buzunarelor goale, ar fi acceptat un guvern ca acesta fără să iasă în stradă cu parul în mână? Pentru mult mai puţin conducătorul în final nu prea mult iubit, a fost împuşcat. Dar le-a fost frică epigonilor săi vrednici de roluri secundare şi au abrogat legea capitală. Sau mai este cineva care crede în coincidenţe şi Moş Crăciun cu ouăle de Paşte în sac?

Mai stau aşa nopţile şi cuget la alte popoare, care au şi ele criză (şi crize de nervi)… acceptă compromisuri cu greu, politicienii actuali se pregătesc să părăsească fotoliile ştiind că nu vor mai fi aleşi, datorită gestionărilor forţate spre faliment. Măcar au simţul poporului dezamăgit de ei, de compromisurile negre pe care le fac. La noi, se fac planuri pentru următoare mandate, ştiu cu siguranţă că vor fi realeşi. Poporul va asculta ca de fiecare dată cele sfătuite de televiziunile avide de bani, iar la noi banul va realege şi alege pe aceeaşi…

Oare mă înşel? Există undeva un suflu de decenţă, există o şansă ca politica să devină o ocupaţie onorabilă şi accesibilă dincolo de cercul tot mai strâns al elitelor artificiale de după ’89? Cine va fi capabil să vadă dincolo de dezastrele din Japonia, de cele 8 ore de muncă care sunt 10 sau 12 plătite mai prost ca acum 5 ani? Cine va trece dincolo de blazarea standardizată şi va avea curajul să privească politica în paralel cu economia şi direct proporţională cu nivelul său de trai?

Avem nevoie de mişcare, o mişcare minimă, egoistă, să mişte fiecare pentru sine, dar luat ca întreg va fi un vuiet general. În România a murit până şi egoismul. Păcat de ţară, că ea săraca nu poate pleca să scape de popor.

 

Martie

Înainte de toate, acest post este comun cu Symphonie pour un monde etrange.

Luna martie este tradiţional considerată ca vestitor al primăverii. Şi totuşi, anul acesta, am senzaţia că oamenii privesc cu indiferenţă simbolistica aceasta a trecerii, a învierii, a renaşterii phoenixiene.

Priviţi prin microscopul ochilor atenţi, par preocupaţi, apăraţi, cu umerii aplecaţi şi cu riduri de încruntare pe frunte. Fiecare tinde să-şi trăiască drama individual, exhibând doar starea de „eu sunt unicul care suferă, voi doar mimaţi”.

Prin fenomenul de empatie şi mimetism, vom ajunge să purtăm poveri şi drame ale altora. E adevărat că nu e uman să ignorăm dramele altora, dar e inuman să ai pretenţia de a-ţi purta eu drama (povara) ta. Libertatea câştigată de fiecare dintre noi, ne dă dreptul de a hotărî individual ce vrem să simţim şi când.

Declar deschis anotimpul „primăvara” şi libertatea de a ne bucura de viaţă, iubire şi zâmbete calde. Aruncaţi pietrele de moară de pe umeri şi alergaţi liberi în lume. Zâmbiţi.

Păgânism, ateism şi inutilitatea religiei

Nu sunt sigur dacă e corect titlul, cel puţin legat de inutilitatea religiei… E utilă pentru cei care profită de pe urma ei
Să vedem despre păgânism:
PĂGÂNÍSM n. 1) (în literatura istorică) Religie primitivă caracteristică păgânilor. 2) (în concepția credincioșilor creștini) Totalitate a credințelor religioase de până la creștinism, precum și a celor necreștine. 3) Perioadă de timp de până la apariția creștinismului. 4) Caracter păgân.

Să înţelegem că e o credinţă primitivă (nu contează dacă e legată de zei sau de natură sau de orice altceva doar creştin să nu fie)… dar eu ca om trăitor în secolul 21 ce pot zice de o credinţă ce-şi revendică rădăcinile în urma cu 4000 de ani?… Pot să-i atribui statutul de primitivă, arhaică şi expirată? De asemeni tot ce nu-i creştin e păgân: budism, islamism, hinduism… Stau uneori să mă minunez cum de nu se numesc între ele cultele creştine păgâne…
Unde e libertatea de gândire? Unde e libertatea de exprimare? Istoria e plină de erori ale presiunii maselor la provocarea preoţilor… Acolo se îndreaptă din nou lumea?… Nu suntem sătui de manipularea televiziunilor şi a ziarelor în toate aspectele politice şi economice, mai avem nevoie să ne spună un presupus vorbitor cu zeitatea supremă cu cine să votăm, câţi copii să facem şi când să ne spălăm ,,părţile ruşinoase”?

ATEÍSM n. Concepție care respinge religia și existența oricărei divinități. /<fr. athéisme
Acuma cu respingerea oricărei divinităţi…. orice om are în profunzimea sa un loc de îndoială…. Dar dacă există… şi până şi marii comunişti aveau zei: tătucul-zeu Stalin de exemplu se erija în zeu… ce apreciez la atei e însă alt factor…. au bunăvoinţa să încerce, cel puţin, să se debaraseze de tarele religioase care plafonează gândirea, că trec dincolo de limite impuse (crede şi nu cerceta)… la fel ca şi la religioşi, fanatismul (extremele) dăunează… O negare nu aduce niciodată o creaţie… Negarea e distrugere şi dacă nu construieşti nimic rămâne spaţiu gol şi ne îndreptăm spre vid…

RELÍGIE, religii, s.f. 1. Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (1) date. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ.  Religion

Aşa… şi întrebarea mea e: cu ce ne ajută?… Azi ştim de ce fulgeră şi cum se produce şi cum să ne apărăm/ferim… Ştim că schizofrenia produce halucinaţii… Altfel spitalele de nebuni ar fi declarate oracole… auzi tu …instituţii… păi care e legătura între un popă şi un ministru?… Retorică întrebare: BANII şi puterea de a manevra turmele de miei (sună mai blând şi mai dezmierdător decât oi)…

La început de 2011

Există obiceiul (cam peste tot) ca la sfârşit de an să se facă sinteze: de evenimente, de realizări, de pierderi sau de câtă prostie ai evitat  într-un an. Ei bine, noi suntem la început de an şi chiar n-am idee ce sinteză aş putea face.

Câte articole am scris în 2010… se vede, câtă prostie am evitat… cam atâta cât nu am privit la TV decât la seriale pe AXN. Ce alte realizări mai trebuie numărate? Nu sunt preşedintele unei ţării să fiu nevoit să mint elegant şi în cuvinte multe.

Am ajuns într-un moment, acesta de acum adică, când nu mai ştiu ce să scriu. Să nu fiu înţeles greşit, am idei şi am subiecte, doar că sunt subiecte pe care le-aş citi doar eu. Despre politică mi-e scârbă să mai scriu; despre probleme sociale şi subiectele abordate până acum… nu interesează. Paranormal? Tentant şi alunecos, presa şi-a făcut datoria de a ridiculariza cu brio subiectul.

Pluteşte o blazare şi o saturaţie generală pe multe bloguri şi site-uri, parcă dezangajarea şi indiferenţa autoprovocată sunt noul trend. Aveam tendinţa de a propune un sondaj prin acest post. Care aveţi chef scrieţi. Poate descoperim împreună ceva interesant.

Suntem un trib de negri?

Pe vremea colonizărilor, modul cel mai simplu de a stăpâni sclavii era prin dezbinare şi frică. Azi, modul de a stăpâni întregi populaţii (ex: românii) s-a simplificat radical.

Luăm un popor dat, analizăm punctele de rezistenţă (tradiţii, cultură, obiceiuri, tineret) . Înfiinţăm televiziuni, ziare şi facultăţi private. Tragem o linie peste tot ceea ce nu se încadrează cu linia diriguită de noii stăpâni şi ,,voila!” .

Cel mai sadic e că se susţine libertatea şi democraţia, dar nimeni nu e capabil să definească libertatea şi minunata democraţie. Libertatea să fac ce? Ai dreptul să flămânzeşti, să înjuri şi să mori de frig. Democraţia? Permite să priveşti tv-show-uri până dă sângele pe ochi şi să nu ieşi în stradă când drepturile tale încălcate urlă în incineratoarele de vise: instituţiile statului.

Am crezut că dacă mergem şi punem ştampila pe buletinele de vot, noi vom fi cei care hotărăsc un preşedinte sau un parlamentar. Ne-am înşelat. Dacă nu fură voturi sau înscriu morţi pe liste să-i voteze, atunci cei care merg la vot sunt îndemnaţi (să nu zic manipulaţi) să-i aleagă pe ,,ei”.

Linia directoare trebuie urmată.

Când prostia explodează în cuvinte

Avem un preşedinte cel puţin interesant, asta ca să nu mă pretez la folosirea altor adjective. În textul interviului din R.L. din data de 30 noiembrie, insultă nu un amărât de politician român, ci ditamai Rusia, iar noi, bieţi muritori de rând, stăm şi suferim apoi plătind cel mai scump gaz din Europa. De ce? Pentru că „vajnicul nostru conducător” susţine ostilitatea cu Moscova. Că: ,,aşa vrea muşchii lu’ domnu’preşedinte”.

Să continuăm înşiruirea de minuni prezidenţiale: zice-se că spionii au invadat România, dar bravii noştrii contraspioni, şcoliţi la cea mai înaltă şcoală a pilelor şi a relaţiilor, i-au  trimis acasă pe nemernicii hoţi de secrete româneşti. Deoarece secretele industriale au fost vândute-furate odată cu „privatizarea-falimentarea”, deducem că spionii caută reţeta brânzei made in Becali, deoarece bieţii dezinformaţi cred că brânza e sursa averii becaliene.

Am mai aflat din interviul cu profetul-nechemat-din-Carpaţi alias TB un lucru uimitor: securitatea există! Dar asta nu e nimic, continuă cu surprinzătoarea informaţie conform căreia nu lucreză pentru nimeni, ci doar aşa că are chef. E vorba de bunicuţii ieşiţi la pensie care, de plictiseală, mai trag câte o acţiune ca în tinereţile lor. Dacă declaraţia ar avea ceva coerenţă, poate că măcar am reuşi să scoate un pamflet din ea. Dar aşa e doar speranţa că am ghicit direcţia declaraţiilor prezidenţiale, însă departe de mine ideea că le-am înţeles.

Pentru muritorii care doresc să dezlege enigmele existenţiale ale preşedintelui mult-hulit, ofer link cu elucubraţiile-interviu. Condoleanţe români!

http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/rusia-are-o-ostilitate-fata-de-romania-207830.html

Între zgomot şi sunet

Teoriile New Age, conjugate cu vechile religii şi filosofii asiatice, menţin ideea Universului undă sau vibraţie. Deci, conform acestora, zgomotul este parte componentă şi esenţială a Cosmosului fizic şi spiritual. Yoga are mantrele, acestea fiind de fapt cuvinte sau un grup de litere convertite în zgomot (sunet vibrant pe o anumită frecvenţă). Până aici suntem convinşi că zgomotul, ca sunet arbitrar, e o formă de manifestare a Universului şi e încărcat cu atribute benefice. Dar ce ne facem cu fiinţa umană? Oamenii aceştia minunaţi care reuşesc şi cele mai frumoase atribute naturale să le convertească într-o plagă sau armă?

Pierdut de leagănul său natural, omul nu a mai respins sunetul strident (zgomotul). Teama ancenstrală manifestată la auzul zgomotelor nu mai funcţionează, omul modern fiind în căutarea extremelor chiar (boxe de sute de waţi şi căşti de valori periculoase timpanelor). De ce toate acestea? Răzbunare inconştientă pentru toate acele curse nebuneşti trăite vreodată în preistorie la auzul unui zgomot indefinibil? Sau doar dorinţa de a testa limitele, de a le degusta cu vârful limbii?

Metropolele lumii moderne oferă o gamă variată de sunete (zgomote). Sunt veritabile oraşe-capcană pentru psihicul uman. Aritmicitatea sunetelor oboseşte creierele, surmenează involuntar populaţia riverană (metropolitană?); bolile deductibile în urma expunerii la stres îndelungat sunt cele mai frecvente.

Cauzele zgomotelor sunt legate direct proporţional de evoluţia confortului; fiecare pas spre bunăstare a dus la o nouă maşinărie producătoare de decibeli. A fost uitat scopul iniţial al creării societăţilor de anvergură tip oraş-cetate: apărarea. Acum pur şi simplu nu mai putem exista singulari, costurile confortului personal fiind mult prea exagerate fără a fi împărţite la o comunitate. Fără confort nu mai putem trăi: centrala care produce apa caldă, automobilul fără de care nu ne încadrăm în timp, telefonul mobil care urlă de la copilul de clasa întâi până la pensionarul de la azil. Cine nu este contribuabil la zgomotul general?

Mi-aş dori să scrie aici persoane care sunt perfect normale psihic, integrate social şi care să poată da sugestii viabile pentru reducerea zgomotelor din oraş, la nivel individual. Adică: ce putem face fiecare dintre noi pentru a diminua decibelii poluanţi?

%d blogeri au apreciat: