Arhivă | Paranormalul cu trei XXX RSS pentru această secțiune

Spiritele strămoșilor: da sau nu?

Majoritatea culturilor si religiilor în care se venerau sau respectau spiritele/sufletele strămoșilor au fost  “eradicate”, cu excepția celor asiatice, unde nu e doar spiritul venerat, ci și un întreg panteon de zei și demoni de care spiritul depinde.

Se deduce de aici că există un pericol real pentru religie și politică, acest obicei de comemorare a strămoșilor? Respectul pentru strămoși și credința că sufletele strămoșilor te ocrotesc duce la o ocrotire adevărată? Sau prin venerarea strămoșilor se păstrează legătura cu leagănul primordial al națiunilor, poate chiar cu oamenii începuturilor?

Toate aceste întrebări nu au un răspuns rațional. Psihologic, știm că o națiune care își pierde apartenența originilor, reprezentată prin tradițiile cultural folclorice, se dizolvă rapid în masa metisărilor. Acest amănunt e benefic pentru cei care doresc realizarea forțată a unei federații planetare dar, per total, e o pierdere imensă pentru omenire ca întreg.

Într-o metisare naturală, popoarele implicate aduc aport comun, formând astfel națiuni complexe, bogate cultural, lexical și genetic. Dacă privim dispariția băstinașilor nord și sud americane, împreună cu toată cultura și tradițiile aferente, dacă privim etnii africane ucise până la dispariție sau forțate la “civilizare”, toate acestea, înfăptuite destul de recent, ne dăm seama că trecutul e plin de asemenea perioade de ștergere a memoriei naționale sau etnice.

Așadar, un popor care nu uită de unde a plecat și cine îi sunt înaintașii e mai greu de șters din cartea istoriei, dar e periculos pentru cei care doresc ștergerea unor popoare și evidențierea altora. Iar din altă perspectivă, popoarele xenofobe au dorit exterminarea celor care sunt altfel. Avem de învățat că extremismul și fanatismul pot să distrugă omenirea: oricând un asemenea specimen xenofob poate avea acces la armament nuclear, poate accede politic, așa cum deja se întâmplă și în Europa. Și bum!

XENOFÓB, -A, xenofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă aversiune față de persoane de altă naționalitate sau față de alte popoare. – Din fr. xénophobe.
Sursa: DEX ’09 (2009)

Deputații în pericol! Îi paște surmenajul!

Dacă circul mediatic vă pare insuficient, că deh, poate nu toată populația e prietenă cu manelele si silicoanele, s-au gândit deputații noștri că e un moment bun să ne dea o reprezentație gratuită.  Isteria a cuprins Camera Deputaților când au aflat noul program de lucru: patru zile intregi pe săptamâna!

Recunoscutul personaj, Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, nu a rezistat ispitei și s-a exprimat cu ironie la adresa comentariilor colegilor deputați:  ’’ Am înţeles, nemulţumirea este că lucrăm trei zile, dacă se poate, să lucrăm o zi şi un sfert. Sau putem să aprobăm on line, cumva, şi să nu mai venim şi să primim salariul direct pe card? Cred că asta se doreşte, nu? Asta e marea nemulţumire, de marţi să fie miercuri, de miercuri să fie marţi, de marţi să fie luni seara şi, dacă putem, să luăm şi decontările pe avion şi să nu mai venim, că ne păcălim!” (sursa: http://www.nasul.tv/2015/02/20/suparare-mare-la-parlament-munca-asidua-i-a-extenuat-pe-alesi-daca-s-ar-putea-on-line/).

Mai exista și neliniștea unora că nu vor ajunge să citească toată documentația aferentă comisiilor din care fac parte. Dar ce, până acum le-au citit? Avem atâtea legi trecute doar pentru că au fost propuse de partidul majoritar, de ce acum i-a lovit brusc grija coerenței și corectitudinii?

Deputatul  Mate Andras  Levente a dat curs celei mai mari nemultumiri: weeck-end-ul să înceapă de miercuri ora 14 nu 17.30 cum e prevăzut acum. Oamenii au avion de prins, iar Președintele și Premierul au urzit complot să la încurce drumurile.

“Deci domnule preşedinte, Comitetul liderilor a funcţionat în felul următor, eu m-am întâlnit cu domnul lider Neacşu şi am spus că nu sunt de acord, în ceea ce priveşte votul final la 17,30, am solicitat ca votul final să fie la ora 14,00 deci ora două după amiază şi am spus că, în principiu, sunt de acord cu acest program, inclusiv miercuri plen, aducând chiar exemplul că, în ziua de joi, era plen când preşedintele Camerei era Bogdan Olteanu, în mandatul 2004-2008. Şi am spus că sunt de acord cu acest program, dar votul final să fie la ora 14, nu am fost de acord cu 17,30″, a spus Mate Andras. (sursa: http://www.nasul.tv/2015/02/20/suparare-mare-la-parlament-munca-asidua-i-a-extenuat-pe-alesi-daca-s-ar-putea-on-line/)

O altă voce, Varujan Pambuccian, s-a trezit spunând că e un program nerealist. Și câtă dreptate are! Păi unde în România zilelor noastre muncești patru zile pe săptămâna, cu decontarea deplasărilor și a cazării (la hotel) plus un salariu mediu de 5000 de lei net? E adevarat ca tradus în euro nu e mult, dar cât de mult e salariul unui angajat roman tipic? Dar asta e realitatea lor, o lume a farădegrijilor (mai puțin grija DNA-ului) si lumea noastră, cea cu grija facturii la gaz.

Zborul malaezian MH17, 16 puncte pe care nimeni nu are curajul să le discute

Notă Gebelezis: articolul, pe care l-am tradus integral, a aparut pe un site spaniol în data de 28 iulie 2014. Dacă anumite date au fost actualizate de atunci nu e vina autorului şi nici a mea, dar majoritatea informaţiilor par valide încă și e posibil să rămână valide dacă autorul a intuit corect linia reală a evenimentului. Trebuie luat în considerare următorul aspect: autorul e spaniol 100% şi nu poate să fie acuzat, aşa cum se întâmplă pe la noi, că e rusofil cu soldă, este doar un alt om care pune la îndoială posibilitatea ca presa „liberă” să fie cenzurată sistematic, ceea ce e relativ uşor prin şantaj financiar (marile agenţii şi trusturi de presa sunt private, nu de stat, aşa cum cred încă mulţi români).

Traducere din limba spaniolă:

Lumea occidentală este pregătită pentru o nouă serie de sancţiuni contra Rusiei, cele mai mari medii de comunicaţie susţinând ca un fapt clar că avionul a fost doborât de rachete ruseşti lansate de separatişti, dar nimeni nu vrea să reflecteze asupra unor întrebări şi probe ce demonstrează ca posibil falsă versiunea Kievului. Citeşte mai departe…

Suntem monitorizaţi

Suntem monitorizaţi zilnic, 24 din 24, ne înregistrează convorbirile telefonice, poşta electronică, ba se mai laudă unii (nsa) că deţin tehnologie care permite sa fim ascultatţi de pe orbită. Până aici nimic nou, doar deranjant şi dădător de paranoia, celor mai sensibili. Nou (sau vechi) e că în zonele – locallităţile supuse supraveghierii continue, bateriile telefoanelor (cu predilecţie a celor „inteligente”) se descarcă într-un ritm nesimţit. Păi bine măi, mârlani de ocazie, pe banii noştri ne ascultaţi, pe banii noştri mergeţi în vacanţe, dar pe banii mei, de ce-mi distrugi jucăria? Ce, eu am spus ceva de mă-ta când a trebuit să reapelez, pentru că tu eşti prea prost să umbli cu aparatura de ascultare şi nu mă pot înţelege cu  interlocutorul? Citeşte mai departe…

Despre conspiraţie într-o lume fixă

Zilele astea am reluat vizionarea unui serial, „First Wave”. Un fapt banal, cotidian, vizionarea unui serial, însă acest serial are ceva. Filmările au început în anul de cotitură 1998. De ce e cotitură? Pentru că de atunci a început declinul nostru, al oamenilor liberi.

Poate că sună paranoic, însă oameni importanţi au susţinut că există o conspiraţie la nivel înalt. Şi nu doar în SUA. Multinaţionalele nu au ţară. Problema cu dovedirea unei conspiraţii e că nu există dovezi. Nu dovezi pentru noi, profanii. Nu pentru masele de oameni, plebea. Şi atunci de unde ştim că există conspiraţia?

Întrebarea asta mă face să-mi amintesc de programul de ascultare şi urmărire american. Atât de tare şi de infailibil încât nu mai poţi mişca nimic fără ca ei să afle. Nu-i adevărat! Au breşe importante, dar publicitatea ne-a făcut să credem că ei sunt „cei mai tari”!

Aşa şi cu conspiraţiile. Cât de reale sunt? Ceva sigur nu e în ordine. Multinaţionalele sigur au interese mondiale, dar cât control deţin? Controlul e acela care îl cedăm noi, pe care îl oferim gratis şi benevol.

Un alt film corelat cu serialul (First Wave) este „They Live”. Are aceeaşi temă. Extratereştrii infiltraţi printre noi, greu de identificat, o colaborare a elitelor pământene cu ET. Păi serios? Apuca să vadă cineva un film/serial pe tema asta dacă era ceva real?

Un fel de concluzie: conspiraţia există, însă nu aşa cum credem noi/aşa cum vor ei să credem.

Dacă există, cum poate fi demascată? Cum scoţi la lumină persoane care nu există? Clasicul „urmăreşte banii” nu mai funcţionează. Îi urmăreşti până dispar. Există de zece ori mai mulţi bani decât există acoperire şi totuşi au dispărut. Ceva e putred. Şi pute. Nu e vorba de delirul meu. E un fapt concret: e criză.

Şi totuşi, cum scoţi la lumină jucătorii? Şi în final, dacă reuşeşti, eşti sigur că ei sunt adevăraţii jucători?

Uite ce pot face un serial şi un film. Un nou scenariu, schiţat doar şi fără efecte speciale. Acestea pe altă dată.

Egalitate, libertate sau nu?

Trăim într-o lume liberă. Sau cel puţin aşa ne place să minţim. Susţinem egalitatea şanselor, libera exprimare, libera practică, originalitatea, egalitatea sexelor, etc. Dar câte dintre acestea sunt adevărate?

 Să luăm o situaţie ipotetică. O femeie, frumoasă şi independentă, nu contează contextul independenţei, hotărăşte să trăiască celibatară, cel puţin o vreme. Credeţi că dacă face sex constant, dar tot cu alt partener, nu va avea eticheta de curvă? Inversăm rolurile şi punem un bărbat în situaţia ei. El va fi etichetat om de succes. Egalitate?

Actualmente, trăim în plin patriarhat întrucât matriarhatul e imposibil în societatea actuală. Este imposibil economic, nu moral, nu din considerente etice sau psihologice. O societate condusă de mame ştie/simte valoarea vieţii si va promova viaţa în detrimentul războiului. O mamă poate să simtă foamea unui copil vibrând adânc în propria carne, în propriile gânduri. O mamă nu stă indiferentă în faţa zeilor care chinuie şi poruncesc războaie, crime sau pedepse. Mamele sunt nerentabile economic.

 În societăţile capitaliste, femeia de succes este celibatară şi nu are copii. Dacă are, sunt crescuţi de bonă. Oare de ce? Poate pentru că în lumea oamenilor de „afaceri” e loc doar pentru „rechini”. Ori o mamă cu simţ matern neafectat poate să fie „leoaică” pentru progenituri şi nu „rechin” pentru viaţa cotidiană.

 Până şi religiile matriarhatului au fost zdrobite fără milă. Erau prea blânde şi condamnau violenţele? Respectau prea mult fiinţa umană? Nu erau răzbunătoare? Adevărul e că informaţiile au fost şterse cu grijă, nu cumva să renască religiile pacifiste. Să nu uităm că primele temple dărâmate până la temelie au fost ale zeiţelor. Coincidenţe?

Trăim într-o lume unde femeia trebuie să devină bărbat pentru a avea şanse egale. Familia e un lux inacceptabil. Dacă ai familie, posezi un scop, o morală şi un respect pentru viaţă. Moartea unui copil, ca „victimă colaterală” te revoltă. Dacă nu ai familie, empatia ta pentru cei care plâng după un copil sau altă rudă e zero. Blazaţi. Indiferenţi. Cruzi fără motiv.

 Dar trăim într-o lume a păcii.

Descifrari încifrate sau cum să navigăm prin Matrix (1)

În ultimul timp, cu fiecare ştire sau eveniment, mă izbesc de o dilemă. Ce poţi face (sau eu ce pot face) cu acel eveniment descifrat, dincolo de manipularea voluntară sau nu, dicolo de stratul de praf şi de fum?

Presupunem că unul din noi, un oarecare din cetăţenii acestei planete, descoperă un cod general după care se desfăşoară evenimentele. În faza iniţială e doar o altă elucubraţie S.F., dar după ceva ani, vezi că nu se schimbă. Codul descifrează la fel evenimentele. Mişcarea browniana nu prezintă haos. Ce faci?

Faci public şi nu te crede nimeni. Dar dincolo de Matrix, veghetorii (antivirusul) detectează anomalia. Dacă rămâi inert, te ignoră. Dacă te agiţi trimite după tine. Ce faci?

Armele silenţioase sunt foloste de mii de ani. Genele urlă programul, iar tu, rămâi mut, inert. Vrei să te bucuri de viaţă. Acel secol şi jumătate cu care te-ai autoprogramat. Alături de sufletul pereche.

Oare există efectul Domino? Dacă e doar o păcăleală să te scoată din carapace? Dacă hăitaşii folosesc libertatea pentru a te împinge spre vânători? Dacă?

Ce faci?

Libertatea unei opinii devine riscantă

Am luat la cunoştiinţă azi de un caz imposibil de imaginat într-o ţară care se pretinde democratică şi unde există libertate.

O firmă din România (pentru amănunte citiţi aici http://totb.ro/colonhelp-vs-wordpress-proces-fara-precedent-in-romania), dă în judecata platforma WordPress pentru că permite, sub anonimat, unui blog să exprime o părere critică asupra realităţii efectelor produselor pe care le vinde, păreri critice susţinute de surse cu mare greutate.

Dialog nu există, doar ordine: şterge şi te lăsăm să trăieşti, în caz contrar te dăm în judecată. Problema e că nu au găsit nimic care să fie titularizat ca minciună, ei doar constată ca le scad vânzările şi acuză orbeşte.

Dacă eu susţin acum că aspirina, produsă de firmele X, Y şi Z, care sunt firme de pe teritoriul României, produce gastrita, iar vânzările lor scad din varii motive, mă vor da în judecată. E logic? Păi la câte critici personale apar vis-à-vis de mari concerne multinaţionale, am ajunge să umplem timpul judecătorilor doar cu asemenea procese.

Ca o concluzie temporară: cine a fost vinovatul (să folosesc tonul civilizat) care a permis un proces? Nu există temei legal pentru calomnie, afirmaţiile de pe blog fiind susţinute de oameni de ştiinţă, iar compania nu a negat afirmaţiile ci doar susţine prejudiciul material în urma enunţării.

Actualizare 19.dec.2012:  Azi a fost procesul. Conform spuselor administratorului şi autorului articolelor de pe blogul Insula Indoielii, nu s-a întâmplat mare lucru, s-au primit termene noi şi cam atât. Pentru cei curiosi, las următorul link, care după ce se vor actualiza datele, vă poate oferi detalii juridice: http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=4&d=NDAwMDAwMDAwMTgwODIw

Sclavie. Masonerie. Bani

              Mişcările sociale şi politice actuale conturează un viitor ambiguu, un viitor sub semnul întrebării. Nu a trecut un secol de când drepturile şi libertăţile au fost câştigate prin luptă, o luptă dusă de pe vremea Renaşterii până când, după ultimul război mondial, s-au implementat ca o concluzie naturală. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se presupune că ne apără de excese, dictaturi sau alte forme de sclavie (subjugare).

A fost condamnat regimul comunist, privit ca un obstacol faţă de libertăţile şi drepturile ratificate de O.N.U. Regimul capitalist a fost la rândul său condamnat de către comunişti, ca fiind un regim în care omul este exploatat de către om. Dacă ambele declaraţii au un adevăr în ele? Comunismul îl cunoaştem; nu trebuie insistat… obturarea dreptului la libera exprimare, dreptul la libera circulaţie, dar nu a murit nimeni de foame, cel puţin după plecarea ruşilor din ţară. Capitalismul îl trăim. Avem dreptul să ne exprimăm, dar nu ne ascultă nimeni; putem emigra şi sutem priviţi cu dispreţ. Şi avem dreptul să murim de foame sau să acceptăm slujbe prost plătite. Sau să nu le găsim.

            Ce variantă trebuie aleasă? Dacă nici una din variante nu întruneşte un minim de 60-70% din Drepturile Omului, ce ne rămâne? Mai mult de atât: actualele confluenţe ne îndreptăţesc să presupunem că până şi minimul actual, puţinele drepturi dobândite prin smulgere şi nu prin dăruire, vor fi puse la grea încercare.

            O grămadă de articole, mai obscure sau mai mediatizate, acuză masoneria şi ramurile adiacente acesteia de conspiraţie pentru preluarea puterii mondiale. Există însă mari lacune în această teorie a conspiraţiei. Masoneria e cea mai importantă instituţie care s-a luptat să impună umanismul şi valorile Omului, peste tot pe unde a avut influenţă. A menţinut egalitatea raselor şi dreptul la propria religie. Cel mai probabil, tot masonii sunt arhitecţii Declaraţiei Drepturilor Omului. Şi atunci de ce să treacă acum în tabăra sclavagiştilor?

            Aşadar, arhitecţii actualei destabilizări mondiale trebuiesc căutaţi în alte structuri, cel mai probabil fac parte dintre acţionarii (patronii?) megatrusturilor, miliardarii nedeclaraţi şi poate structuri ale serviciilor secrete. Marele haos actual, atacurile informatice şi paiaţele devenite premieri şi preşedinţi, au necesitat ani de pregătire, ani de îndobitocire a populaţiilor din ţările vizate. Ori aşa ceva grandios necesită resurse umane şi financiare colosale. Şi cel mai important: un scop (SCOP).

            Toate aceste salarii reduse (peste tot în Europa), toate aceste noi legi de pe piaţa muncii şi nu în ultimă instanţă, toate aceste demonstraţii unde s-a folosit forţa brută de către forţele de ordine… toate acestea şi multe altele care încă nu se văd sau nu s-au mediatizat, ne indică o direcţie de mers, un SCOP.

 Îngrădirea noastră, a maselor, prin pauperizare, va duce într-un mod direct la acceptarea condiţiei de supus a omului de rând. Sau mai simplu: sclav. Fără o rezervă de bani, chiria în aşteptare, frigiderul gol şi copiii care au nevoie de rechizite este imposibil să negociezi actualul salariu. Şi nici dacă viitorul salariu va fi micşorat tot nu vei pleca, tot nu vei ieşi în stradă. Iar copiii tăi vor privi şi vor învăţa că supunerea e bună.

            Şi până la viitoarea eră sclavagistă nu va mai rămâne nimic.

            Întrebarea cea mare este ce vei face acum. Nu mâine, nu peste un an. Acum. Şi ce stă în puterea maselor, numerele astea din matricile cu care jonglează calcule socio-politico-economico-distructive (pentru noi)? Deci dragă CNP-ule, măcar nu renunţa să gândeşti. Altfel suntem deja pierduţi.

Afacerea apocalipsa

Deja de 12 ani, la fiecare 2-3 luni, vine sfârşitul lumii. Am şi încetat de ani de zile să urmăresc aberaţiile ,,ştiinţifice” sau ,,profetice” ale diferiţilor indivizi. Unii dintre ei cred sincer în cele spuse, însă alţii se folosesc de naivitatea sau frica celorlalţi şi profită acumulând averi nesimţite.

Susţin că TOŢI aceşti ,,geniali” trebuie deferiţi justiţiei şi puşi să răspundă penal şi moral. De ce? Pentru că fiecare individ care ajunge să creadă în sfârşitul lumii, devine nemotivat pentru viaţa actuală, suferă depresii şi poate suferi de tulburări psihice temporare sau permanente. Chiar şi cei mai echilibraţi, bombardaţi suficient de mult timp cu aceste prostii, pot ajunge să sufere de anxietăţi sau depresii.

Într-o societate modernă, unde tendinţa universală este spre bunăstare, confort şi linişte spirituală, asemenea indivizi sunt un scârţâit arhaic, reverberând  temerile strămoşilor în faţa tunetelor şi a fulgerelor. De miliarde de ani, planeta noastră este expusă exact aceloraşi riscuri, aceloraşi probabilităţi de a se ciocni cu asteroizi şi comete. Poate unele au fost catastrofice, dar nu fatale. Azi, mai mult decât am avut vreodată, avem şansa de a putea acţiona să prevenim catastrofele. De ce să ne facem griji pentru ceva ce nu stă în puterea noastră personală de a prevedea sau preveni? Cine câştigă dacă ne îndreptăm privirile spre apocalipsă şi nu spre viaţă?

%d blogeri au apreciat: