Arhivă | ceva mai serios RSS pentru această secțiune

Deputații în pericol! Îi paște surmenajul!

Dacă circul mediatic vă pare insuficient, că deh, poate nu toată populația e prietenă cu manelele si silicoanele, s-au gândit deputații noștri că e un moment bun să ne dea o reprezentație gratuită.  Isteria a cuprins Camera Deputaților când au aflat noul program de lucru: patru zile intregi pe săptamâna!

Recunoscutul personaj, Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, nu a rezistat ispitei și s-a exprimat cu ironie la adresa comentariilor colegilor deputați:  ’’ Am înţeles, nemulţumirea este că lucrăm trei zile, dacă se poate, să lucrăm o zi şi un sfert. Sau putem să aprobăm on line, cumva, şi să nu mai venim şi să primim salariul direct pe card? Cred că asta se doreşte, nu? Asta e marea nemulţumire, de marţi să fie miercuri, de miercuri să fie marţi, de marţi să fie luni seara şi, dacă putem, să luăm şi decontările pe avion şi să nu mai venim, că ne păcălim!” (sursa: http://www.nasul.tv/2015/02/20/suparare-mare-la-parlament-munca-asidua-i-a-extenuat-pe-alesi-daca-s-ar-putea-on-line/).

Mai exista și neliniștea unora că nu vor ajunge să citească toată documentația aferentă comisiilor din care fac parte. Dar ce, până acum le-au citit? Avem atâtea legi trecute doar pentru că au fost propuse de partidul majoritar, de ce acum i-a lovit brusc grija coerenței și corectitudinii?

Deputatul  Mate Andras  Levente a dat curs celei mai mari nemultumiri: weeck-end-ul să înceapă de miercuri ora 14 nu 17.30 cum e prevăzut acum. Oamenii au avion de prins, iar Președintele și Premierul au urzit complot să la încurce drumurile.

“Deci domnule preşedinte, Comitetul liderilor a funcţionat în felul următor, eu m-am întâlnit cu domnul lider Neacşu şi am spus că nu sunt de acord, în ceea ce priveşte votul final la 17,30, am solicitat ca votul final să fie la ora 14,00 deci ora două după amiază şi am spus că, în principiu, sunt de acord cu acest program, inclusiv miercuri plen, aducând chiar exemplul că, în ziua de joi, era plen când preşedintele Camerei era Bogdan Olteanu, în mandatul 2004-2008. Şi am spus că sunt de acord cu acest program, dar votul final să fie la ora 14, nu am fost de acord cu 17,30″, a spus Mate Andras. (sursa: http://www.nasul.tv/2015/02/20/suparare-mare-la-parlament-munca-asidua-i-a-extenuat-pe-alesi-daca-s-ar-putea-on-line/)

O altă voce, Varujan Pambuccian, s-a trezit spunând că e un program nerealist. Și câtă dreptate are! Păi unde în România zilelor noastre muncești patru zile pe săptămâna, cu decontarea deplasărilor și a cazării (la hotel) plus un salariu mediu de 5000 de lei net? E adevarat ca tradus în euro nu e mult, dar cât de mult e salariul unui angajat roman tipic? Dar asta e realitatea lor, o lume a farădegrijilor (mai puțin grija DNA-ului) si lumea noastră, cea cu grija facturii la gaz.

Zborul malaezian MH17, 16 puncte pe care nimeni nu are curajul să le discute

Notă Gebelezis: articolul, pe care l-am tradus integral, a aparut pe un site spaniol în data de 28 iulie 2014. Dacă anumite date au fost actualizate de atunci nu e vina autorului şi nici a mea, dar majoritatea informaţiilor par valide încă și e posibil să rămână valide dacă autorul a intuit corect linia reală a evenimentului. Trebuie luat în considerare următorul aspect: autorul e spaniol 100% şi nu poate să fie acuzat, aşa cum se întâmplă pe la noi, că e rusofil cu soldă, este doar un alt om care pune la îndoială posibilitatea ca presa „liberă” să fie cenzurată sistematic, ceea ce e relativ uşor prin şantaj financiar (marile agenţii şi trusturi de presa sunt private, nu de stat, aşa cum cred încă mulţi români).

Traducere din limba spaniolă:

Lumea occidentală este pregătită pentru o nouă serie de sancţiuni contra Rusiei, cele mai mari medii de comunicaţie susţinând ca un fapt clar că avionul a fost doborât de rachete ruseşti lansate de separatişti, dar nimeni nu vrea să reflecteze asupra unor întrebări şi probe ce demonstrează ca posibil falsă versiunea Kievului. Citeşte mai departe…

Noua Ordine cu metode vechi

Acum e momentul să aflăm care e „jocul” pe care îl joacă cu adevărat elita, care sunt interesele pe viitor… nu NWO (New World Order) care zicem noi că e scopul final, deşi adevărul despre forma Noii Ordini nu o ştim, aici vorbim de „jocul” planificat cu plecare de la acţiunea Ucraina şi tot ce urmează.

Citeşte mai departe…

Suntem monitorizaţi

Suntem monitorizaţi zilnic, 24 din 24, ne înregistrează convorbirile telefonice, poşta electronică, ba se mai laudă unii (nsa) că deţin tehnologie care permite sa fim ascultatţi de pe orbită. Până aici nimic nou, doar deranjant şi dădător de paranoia, celor mai sensibili. Nou (sau vechi) e că în zonele – locallităţile supuse supraveghierii continue, bateriile telefoanelor (cu predilecţie a celor „inteligente”) se descarcă într-un ritm nesimţit. Păi bine măi, mârlani de ocazie, pe banii noştri ne ascultaţi, pe banii noştri mergeţi în vacanţe, dar pe banii mei, de ce-mi distrugi jucăria? Ce, eu am spus ceva de mă-ta când a trebuit să reapelez, pentru că tu eşti prea prost să umbli cu aparatura de ascultare şi nu mă pot înţelege cu  interlocutorul? Citeşte mai departe…

Rusia sau cine?

Ne aflăm intr-un moment politic internaţional de care poate depinde viitorul. Ultima zonă tampon între imperiul NATO şi ”concurenţa” rusească, este disputată zilele acestea. Presiunile internaţionale, care se pot traduce şi doar prin presiunea SUA, împing Ursul să treacă din starea de hibernare în defensivă şi chiar ofensivă. Citeşte mai departe…

1 IUNIE

La mulţi ani copii!!!

La mulţi ani mie, ţie si nouă, tuturor celor care işi menţin sufletul tânăr, mintea alertă şi continuă să evolueze cu fiecare zi trecută aşa cum fac copiii.

Despre conspiraţie într-o lume fixă

Zilele astea am reluat vizionarea unui serial, „First Wave”. Un fapt banal, cotidian, vizionarea unui serial, însă acest serial are ceva. Filmările au început în anul de cotitură 1998. De ce e cotitură? Pentru că de atunci a început declinul nostru, al oamenilor liberi.

Poate că sună paranoic, însă oameni importanţi au susţinut că există o conspiraţie la nivel înalt. Şi nu doar în SUA. Multinaţionalele nu au ţară. Problema cu dovedirea unei conspiraţii e că nu există dovezi. Nu dovezi pentru noi, profanii. Nu pentru masele de oameni, plebea. Şi atunci de unde ştim că există conspiraţia?

Întrebarea asta mă face să-mi amintesc de programul de ascultare şi urmărire american. Atât de tare şi de infailibil încât nu mai poţi mişca nimic fără ca ei să afle. Nu-i adevărat! Au breşe importante, dar publicitatea ne-a făcut să credem că ei sunt „cei mai tari”!

Aşa şi cu conspiraţiile. Cât de reale sunt? Ceva sigur nu e în ordine. Multinaţionalele sigur au interese mondiale, dar cât control deţin? Controlul e acela care îl cedăm noi, pe care îl oferim gratis şi benevol.

Un alt film corelat cu serialul (First Wave) este „They Live”. Are aceeaşi temă. Extratereştrii infiltraţi printre noi, greu de identificat, o colaborare a elitelor pământene cu ET. Păi serios? Apuca să vadă cineva un film/serial pe tema asta dacă era ceva real?

Un fel de concluzie: conspiraţia există, însă nu aşa cum credem noi/aşa cum vor ei să credem.

Dacă există, cum poate fi demascată? Cum scoţi la lumină persoane care nu există? Clasicul „urmăreşte banii” nu mai funcţionează. Îi urmăreşti până dispar. Există de zece ori mai mulţi bani decât există acoperire şi totuşi au dispărut. Ceva e putred. Şi pute. Nu e vorba de delirul meu. E un fapt concret: e criză.

Şi totuşi, cum scoţi la lumină jucătorii? Şi în final, dacă reuşeşti, eşti sigur că ei sunt adevăraţii jucători?

Uite ce pot face un serial şi un film. Un nou scenariu, schiţat doar şi fără efecte speciale. Acestea pe altă dată.

Oare ce poate fi numit scop?

Am citit şi văzut mai multe materiale care ne învaţă reţeta succesului şi toate ating, pe o cale sau alta, aspectul acesta: scopul (ţelul). Las deoparte credibilitatea sau aplicaţiile cu adevărat practice, sfaturi de îmbrobodit fraierii doar să cumpere cartea sau să participe la seminarii, însă există acele materiale credibile, care au adus suficient de mulţi oameni pe calea succesului personal.

Şi totuşi nicăieri nu ne prezintă modalitatea de a alege un scop adevărat. Cum definesc eu personal un scop? Un milion de euro? O maşină? O casă? Toate acestea sunt mijloace şi nu scopuri-ţeluri. De ce spun asta? Pentru că dacă dobândesc bani nu îi ţin în cont, mă pun să îi folosesc, adică să-mi ating scopul-scopurile. O maşină se poate distruge. Ea în existenţa ei nu poate fi un punct stabil al vieţii mele, prin folosirea ei doar ajutându-mă să ating ţinte, ţeluri, pe care altfel le atingeam pe alte căi (mergeam cu trenul, de exemplu). Casa arde, cade la cutremur; e un loc de unde pleci pentru a împlini scopuri.

Ce este scopul? Sau care este adevăratul scop? Cel mai important este să putem face diferenţa între scop şi mijloacele prin care ne atingem scopul. Cum spuneam, banii sunt mijloace, adevăratul scop este ceea ce vei face/obţine cu ei.

Un etalon după care să deosebim scopul de mijloc este greu de definit. Şi asta pentru că, deşi mai sus am susţinut ca şi criteriu general că banii nu sunt un scop în sine, există persoane care asta ţintesc în realitate: banii.

Am urmărit de curând un material realizat de un spaniol preocupat de subiecte diverse. Acest domn susţine că pentru îndeplinirea unui scop este nevoie să ne sincronizăm mintea, sentimentele şi emoţiile. Pentru cei care cunosc limba spaniolă, pun link către video: https://www.youtube.com/watch?v=Si9FyPSoTFc .

Eu personal susţin că un scop real este identificat ca real doar atunci când este precedat de dorinţă. O dorinţă oarecum asemănătoare instinctelor primare, dar delimitată de acestea, deoarece se naşte din complexul acumulat până la un moment temporal. Complex compus din elementele psihicului (caracter, temperament, boli psihice sau lipsa lor etc), cultura acumulată până atunci (de exemplu: în urma lecturării unei cărţi, în funcţie de caracter, se poate naşte dorinţa de a vizita un loc, iar această dorinţă se poate converti în scop/ţel); influenţa mediului social face parte din complex (dacă mediul e relaxat, abundent din perspectiva materială, probabil că dorinţele şi scopurile rezultate vor fi mai ezoterice sau cu ţinte materiale care ating sume de peste şase cifre). Complexul include toţi factorii interni şi externi care au avut influenţă până în acel moment asupra noastră.

Încercaţi să faceţi următorul experiment: căutatţi scopurile atinse şi neatinse (reale sau nu), apoi căutaţi să vedeţi la câte din aceste ţeluri simţeaţi dorinţa. Dacă am dreptate, cel mai mare procent al scopurilor indeplinite a fost  acompaniat de dorinţă. În lipsa ei, ţelurile se sting.

Iar dacă nu am dreptate, mi-ar plăcea să ştiu de asemeni. Şi eu învăţ; şi eu caut; şi eu am scopuri ratate. Să ne ajutăm reciproc.

Despre viitorul sistemului de pensii. Despre viitorul nostru

bright-future-ahead1

Am doar 23 de ani, dar nu pot să nu mă gândesc la viitor. Şi nu la cel de mâine sau poimâine, alegând discoteci şi cluburi. Nu sunt genul acela de persoană şi nu am fost niciodată. Probabil am pierdut multe, după părerea unora, însă eu îi admir că pot duce stilul acela de viaţă. Pentru mine e cam haotic. Eu am fost mai mult stilul tocilară. Şi nu mi-e ruşine să recunosc asta. Am avut parte de multe momente frumoase datorită condiţiei mele de „tocilară”. Însă aceeaşi condiţie mă îndeamnă să mă întreb ce se va întâmpla în viitor cu tot sistemul de azi. Pentru că e clar că nu are cum să se recupereze ceva. Declinul e inevitabil. Întrebarea e: va fi unul exploziv sau ne va da răgaz să găsim soluţii?

Nu vreau să mă hazardez şi să-mi dau cu părerea, dar tind să fiu de partea pesimiştilor. Eu fac parte din generaţiile care nu vor avea pensie. Şi asta pentru că nu va fi un sistem viabil care să poată să ne ofere acest lux. Căci pensiile cu siguranţă vor deveni un lux. Nu m-aş mira dacă oamenii nu ar începe să îşi strângă bani sub saltea sau în ciorapi ca să aibă pentru zilele negre. Fiindcă, de vor ajunge să prindă vârsta pensionării, nu va fi o pensie pe care să o poată încasa.

Ştiţi cum a reuşit până acum Spania să tot refuze ajutoarele financiare internaţionale, de genul celor vârâte cu forţa Portugaliei, Greciei, Irlandei şi de curând Ciprului? Luând din banii din fondul de pensii pentru a plăti din datorii. Cel mai probabil fondul e gol. Însă şi mai rău este faptul că până şi acei bani pe care statul îi oferă pe post de garanţie în cazul în care banca unde aveai depozitaţi bani a dat faliment are tot atâtea fonduri precum cel de pensii.

Mai are rost să ne întrebăm de ce se tot măreşte vârsta de pensionare? E mai mult decât evident: pentru că nu există un fond de unde să fie oamenii plătiţi. Pentru că nu va mai exista o a treia vârstă care să ne permită să ne mai bucurăm de viaţă în linişte. Pentru că fiecare zi va fi o luptă eternă pentru supravieţuire. Nici măcar pentru vieţuire.

Singura opţiune pe care o pot oarecum întrezări este moneda virtuală. Banii să dispară definitiv, iar noi să fim minţiţi în continuare că undeva există, dar să nu ştim niciodată unde. Şi să ne mulţumim cu un sistem infect ce strânge încet-încet frânghia în jurul gâtului nostru. Iar în tranzacţiile importante vor trece ca referinţă aurul, acel aur pe care îl deţin doar puţini, plebea o să fie mulţumită cu ce primeşte. Promisunea unei pensii rămâne arhaica saltea.

Egalitate, libertate sau nu?

Trăim într-o lume liberă. Sau cel puţin aşa ne place să minţim. Susţinem egalitatea şanselor, libera exprimare, libera practică, originalitatea, egalitatea sexelor, etc. Dar câte dintre acestea sunt adevărate?

 Să luăm o situaţie ipotetică. O femeie, frumoasă şi independentă, nu contează contextul independenţei, hotărăşte să trăiască celibatară, cel puţin o vreme. Credeţi că dacă face sex constant, dar tot cu alt partener, nu va avea eticheta de curvă? Inversăm rolurile şi punem un bărbat în situaţia ei. El va fi etichetat om de succes. Egalitate?

Actualmente, trăim în plin patriarhat întrucât matriarhatul e imposibil în societatea actuală. Este imposibil economic, nu moral, nu din considerente etice sau psihologice. O societate condusă de mame ştie/simte valoarea vieţii si va promova viaţa în detrimentul războiului. O mamă poate să simtă foamea unui copil vibrând adânc în propria carne, în propriile gânduri. O mamă nu stă indiferentă în faţa zeilor care chinuie şi poruncesc războaie, crime sau pedepse. Mamele sunt nerentabile economic.

 În societăţile capitaliste, femeia de succes este celibatară şi nu are copii. Dacă are, sunt crescuţi de bonă. Oare de ce? Poate pentru că în lumea oamenilor de „afaceri” e loc doar pentru „rechini”. Ori o mamă cu simţ matern neafectat poate să fie „leoaică” pentru progenituri şi nu „rechin” pentru viaţa cotidiană.

 Până şi religiile matriarhatului au fost zdrobite fără milă. Erau prea blânde şi condamnau violenţele? Respectau prea mult fiinţa umană? Nu erau răzbunătoare? Adevărul e că informaţiile au fost şterse cu grijă, nu cumva să renască religiile pacifiste. Să nu uităm că primele temple dărâmate până la temelie au fost ale zeiţelor. Coincidenţe?

Trăim într-o lume unde femeia trebuie să devină bărbat pentru a avea şanse egale. Familia e un lux inacceptabil. Dacă ai familie, posezi un scop, o morală şi un respect pentru viaţă. Moartea unui copil, ca „victimă colaterală” te revoltă. Dacă nu ai familie, empatia ta pentru cei care plâng după un copil sau altă rudă e zero. Blazaţi. Indiferenţi. Cruzi fără motiv.

 Dar trăim într-o lume a păcii.

%d blogeri au apreciat: