Despre viitorul sistemului de pensii. Despre viitorul nostru

bright-future-ahead1

Am doar 23 de ani, dar nu pot să nu mă gândesc la viitor. Şi nu la cel de mâine sau poimâine, alegând discoteci şi cluburi. Nu sunt genul acela de persoană şi nu am fost niciodată. Probabil am pierdut multe, după părerea unora, însă eu îi admir că pot duce stilul acela de viaţă. Pentru mine e cam haotic. Eu am fost mai mult stilul tocilară. Şi nu mi-e ruşine să recunosc asta. Am avut parte de multe momente frumoase datorită condiţiei mele de „tocilară”. Însă aceeaşi condiţie mă îndeamnă să mă întreb ce se va întâmpla în viitor cu tot sistemul de azi. Pentru că e clar că nu are cum să se recupereze ceva. Declinul e inevitabil. Întrebarea e: va fi unul exploziv sau ne va da răgaz să găsim soluţii?

Nu vreau să mă hazardez şi să-mi dau cu părerea, dar tind să fiu de partea pesimiştilor. Eu fac parte din generaţiile care nu vor avea pensie. Şi asta pentru că nu va fi un sistem viabil care să poată să ne ofere acest lux. Căci pensiile cu siguranţă vor deveni un lux. Nu m-aş mira dacă oamenii nu ar începe să îşi strângă bani sub saltea sau în ciorapi ca să aibă pentru zilele negre. Fiindcă, de vor ajunge să prindă vârsta pensionării, nu va fi o pensie pe care să o poată încasa.

Ştiţi cum a reuşit până acum Spania să tot refuze ajutoarele financiare internaţionale, de genul celor vârâte cu forţa Portugaliei, Greciei, Irlandei şi de curând Ciprului? Luând din banii din fondul de pensii pentru a plăti din datorii. Cel mai probabil fondul e gol. Însă şi mai rău este faptul că până şi acei bani pe care statul îi oferă pe post de garanţie în cazul în care banca unde aveai depozitaţi bani a dat faliment are tot atâtea fonduri precum cel de pensii.

Mai are rost să ne întrebăm de ce se tot măreşte vârsta de pensionare? E mai mult decât evident: pentru că nu există un fond de unde să fie oamenii plătiţi. Pentru că nu va mai exista o a treia vârstă care să ne permită să ne mai bucurăm de viaţă în linişte. Pentru că fiecare zi va fi o luptă eternă pentru supravieţuire. Nici măcar pentru vieţuire.

Singura opţiune pe care o pot oarecum întrezări este moneda virtuală. Banii să dispară definitiv, iar noi să fim minţiţi în continuare că undeva există, dar să nu ştim niciodată unde. Şi să ne mulţumim cu un sistem infect ce strânge încet-încet frânghia în jurul gâtului nostru. Iar în tranzacţiile importante vor trece ca referinţă aurul, acel aur pe care îl deţin doar puţini, plebea o să fie mulţumită cu ce primeşte. Promisunea unei pensii rămâne arhaica saltea.

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , , , , , ,

7 responses to “Despre viitorul sistemului de pensii. Despre viitorul nostru”

  1. nodulgordian says :

    cine mai apuca pensia cand speranta de viata in Romania este exact varsta de pensionare , 65 ani…? pensia este una din iluziile vandute oamenilor pentru a tine in viata sistemul.

    • Symphonie says :

      nu pentru a tine in viata sistemul, ci pentru a crea iluzia ca exista un motiv pt care sa vrei sa imbatranesti, iluzia ca vei mai avea ceva zile de liniste in care sa faci ce nu ai putut face in tinerete.

  2. buceginatura2000 says :

    Cred ca asa este cum spui, de mult timp ma gandeam si eu la asta. Acel fond este probabil gol. Serios vorbind, cine se mai gandeste la pensie, se amageste. In comentariul de mai sus, vad ca la pensie se iese la 65 ani, adica inca odata varsta mea de acum :)) Nu stiu cum o sa arate viitorul, cert este ca suntem prostiti si manipulati si ca nu astept eu varsta de pensionare sau pensia. Trebuie sa facem acum cat suntem tineri, tot ce se poate…
    Dar bine, nu discoteci, alte prostii…

    • Symphonie says :

      din pacate si tineretea vor sa ne-o ia. degeaba suntem tineri daca nu avem resurse cu care sa putem profita de tineretea noastra…. si nu ma refer la discoteci, ci pur si simplu la dorinta de a vrea sa calatoresti, de exemplu… sau de a vrea sa-ti indeplinesti un vis printr-o mica afacere… te mananca de viu, caci nu trebuie sa traiesti, ci sa te chinui sa supravietuiesti…

  3. Daniel Marian says :

    Singura alternativa este investirea banilor din prezent intr-o locuinta la tara. Achiztionarea unui teren (intre 1000 si 7000 mp) si construirea unei case eco (de preferabil lemn sau lut ori alte materiale reciclabile) foarte bine izolata termic si cu conditiile de la oras; o gospadarie sa se autointretina sau mai bine zis sa intretina o familie de 5 membri. Tot capitalismul va cadea pana la urma pentru ca eu nu vad nicio directie buna in care se indreapta dar nici ceva bun in el oricat m-as chinui. Nu vor mai fi nici bani de pensii, somaj, ajutoare ori bani pentru energie electrica si gaze. Omul va trebui sa se mute la tara inevitabil pentru a face fata mult mai bine crizei ce va veni. Daca se vor infiinta astfel de sate eco cum sunt cele din rusia, sua, canada, avem sanse la supravietuire in caz de un eventual haos. Va trebui sa renuntam la bani pentru ca aurul si monezile virtuale doar ceid e sus le vor avea si noi cei de jos traind in acele sate va trebui sa facem troc cum se facea pe vremuri. Ar trebui sa ne limitam hrana consumata si sa mancam cat mai eco incat sa fie si sanatoasa dar sa si ajunga pentru toata lumea.
    Deci… gata! la tara cu noi in libertate si aer curat 😉

  4. Petrache says :

    @Daniel Marian: Cred ca nu se mai spune ,la tzara’, ci , parerea mea…
    @Symphonie: Eu care ma apropii de varsta de pensionare imi amintesc de o carte de invataturi indiene in care am citit ca inteleptul nu va calatori… Dar nu am tinut cont de ea si am calatorit f. mult pe google maps…

  5. Petrache says :

    @Daniel Marian: Cred ca nu se mai spune ,la tzara’, ci „intr-o localitate mica”, parerea mea…
    @Symphonie: Eu care ma apropii de varsta de pensionare imi amintesc de o carte de invataturi indiene in care am citit ca inteleptul nu va calatori… Dar nu am tinut cont de ea si am calatorit f. mult pe google maps…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: