Arhivă | februarie 2013

Egalitate, libertate sau nu?

Trăim într-o lume liberă. Sau cel puţin aşa ne place să minţim. Susţinem egalitatea şanselor, libera exprimare, libera practică, originalitatea, egalitatea sexelor, etc. Dar câte dintre acestea sunt adevărate?

 Să luăm o situaţie ipotetică. O femeie, frumoasă şi independentă, nu contează contextul independenţei, hotărăşte să trăiască celibatară, cel puţin o vreme. Credeţi că dacă face sex constant, dar tot cu alt partener, nu va avea eticheta de curvă? Inversăm rolurile şi punem un bărbat în situaţia ei. El va fi etichetat om de succes. Egalitate?

Actualmente, trăim în plin patriarhat întrucât matriarhatul e imposibil în societatea actuală. Este imposibil economic, nu moral, nu din considerente etice sau psihologice. O societate condusă de mame ştie/simte valoarea vieţii si va promova viaţa în detrimentul războiului. O mamă poate să simtă foamea unui copil vibrând adânc în propria carne, în propriile gânduri. O mamă nu stă indiferentă în faţa zeilor care chinuie şi poruncesc războaie, crime sau pedepse. Mamele sunt nerentabile economic.

 În societăţile capitaliste, femeia de succes este celibatară şi nu are copii. Dacă are, sunt crescuţi de bonă. Oare de ce? Poate pentru că în lumea oamenilor de „afaceri” e loc doar pentru „rechini”. Ori o mamă cu simţ matern neafectat poate să fie „leoaică” pentru progenituri şi nu „rechin” pentru viaţa cotidiană.

 Până şi religiile matriarhatului au fost zdrobite fără milă. Erau prea blânde şi condamnau violenţele? Respectau prea mult fiinţa umană? Nu erau răzbunătoare? Adevărul e că informaţiile au fost şterse cu grijă, nu cumva să renască religiile pacifiste. Să nu uităm că primele temple dărâmate până la temelie au fost ale zeiţelor. Coincidenţe?

Trăim într-o lume unde femeia trebuie să devină bărbat pentru a avea şanse egale. Familia e un lux inacceptabil. Dacă ai familie, posezi un scop, o morală şi un respect pentru viaţă. Moartea unui copil, ca „victimă colaterală” te revoltă. Dacă nu ai familie, empatia ta pentru cei care plâng după un copil sau altă rudă e zero. Blazaţi. Indiferenţi. Cruzi fără motiv.

 Dar trăim într-o lume a păcii.

Publicitate
%d blogeri au apreciat: