Archive | Noiembrie 2010

Între zgomot şi sunet

Teoriile New Age, conjugate cu vechile religii şi filosofii asiatice, menţin ideea Universului undă sau vibraţie. Deci, conform acestora, zgomotul este parte componentă şi esenţială a Cosmosului fizic şi spiritual. Yoga are mantrele, acestea fiind de fapt cuvinte sau un grup de litere convertite în zgomot (sunet vibrant pe o anumită frecvenţă). Până aici suntem convinşi că zgomotul, ca sunet arbitrar, e o formă de manifestare a Universului şi e încărcat cu atribute benefice. Dar ce ne facem cu fiinţa umană? Oamenii aceştia minunaţi care reuşesc şi cele mai frumoase atribute naturale să le convertească într-o plagă sau armă?

Pierdut de leagănul său natural, omul nu a mai respins sunetul strident (zgomotul). Teama ancenstrală manifestată la auzul zgomotelor nu mai funcţionează, omul modern fiind în căutarea extremelor chiar (boxe de sute de waţi şi căşti de valori periculoase timpanelor). De ce toate acestea? Răzbunare inconştientă pentru toate acele curse nebuneşti trăite vreodată în preistorie la auzul unui zgomot indefinibil? Sau doar dorinţa de a testa limitele, de a le degusta cu vârful limbii?

Metropolele lumii moderne oferă o gamă variată de sunete (zgomote). Sunt veritabile oraşe-capcană pentru psihicul uman. Aritmicitatea sunetelor oboseşte creierele, surmenează involuntar populaţia riverană (metropolitană?); bolile deductibile în urma expunerii la stres îndelungat sunt cele mai frecvente.

Cauzele zgomotelor sunt legate direct proporţional de evoluţia confortului; fiecare pas spre bunăstare a dus la o nouă maşinărie producătoare de decibeli. A fost uitat scopul iniţial al creării societăţilor de anvergură tip oraş-cetate: apărarea. Acum pur şi simplu nu mai putem exista singulari, costurile confortului personal fiind mult prea exagerate fără a fi împărţite la o comunitate. Fără confort nu mai putem trăi: centrala care produce apa caldă, automobilul fără de care nu ne încadrăm în timp, telefonul mobil care urlă de la copilul de clasa întâi până la pensionarul de la azil. Cine nu este contribuabil la zgomotul general?

Mi-aş dori să scrie aici persoane care sunt perfect normale psihic, integrate social şi care să poată da sugestii viabile pentru reducerea zgomotelor din oraş, la nivel individual. Adică: ce putem face fiecare dintre noi pentru a diminua decibelii poluanţi?

Anunțuri

Când vom vedea extratereştrii nu va mai fi Boc (variantă la plopul cu pere ceauşist)

Va fi odată ca niciodată, într-o zi senină, în vremuri de legendă, când Boc şi alţii ca el vor fi apus de mult. În acele timpuri cineva o să arunce o privire pe cerul albastru (la fel ca în telenovelele de proastă calitate), iar acel cineva va exclama: o farfurie! Dar vai de capul lui! Căci marele său ghinion va fi manifestat prin faptul că va fi înconjurat de oameni aflaţi la picnic şi-i vor arunca farfurii… spre el… spre capul său…

Cei din farfuria zburătoare, luând manifestările pământenilor ca un omagiu de bun venit, vor purcede la aterizarea ciudăţeniei lor de vas de bucătărie pantagruelică. Spre ghinionul bieţilor veniţi cu farfuria vor fi nimerit în ţara grătarelor, micilor şi berilor fără număr. Deşi vor încerca să comunice noutăţile ştiinţifice cu care veniseră pregătiţi pentru contactul cu pământenii, nu vor găsi un mediu absorbant (nici de noapte, nici de zi), dar vor reuşi să termine de înfulecat 50 de mici şi ceva litri de bere.

Nelămuriţi de aşa obiceiuri, îi vor întreba pe băştinaşi de unde se trage tradiţia aceasta de înfulecare. Răspunsul va fi: de pe vremea alegerilor când fugeai de la unul la altul să prinzi micul şi cârnatul. Sau cel puţin aşa susţin legendele.

Şi aici aveţi link către un articol mai extraterestru, nu boculescu.

%d blogeri au apreciat asta: