Despre banii virtuali şi noi

Sistemul actual, financiar şi politic, trebuie să-şi caute în curând sfârşitul. Deja de mai mult de două decenii băncile lucrează cu bani virtuali, bani inexistenţi, netipăriţi, negarantaţi în aur.

Nu e nevoie să faci doctoratul în economie ca să înţelegi că omul de rând e o victimă dublă: latentă şi activă. În prima instanţă noi suntem consumatorii, îndemnaţi zilnic să cumpărăm de toate şi cât mai multe. În plan secund, dar poate şi mai semnificativ, suntem loviţi de imposibilitatea acumulării de lichidităţi, din cauza inexistenţei lichidităţilor.

Băncile au dreptul să împrumute fiecare sumă existentă de până la zece ori valoarea intrată. Până acum două decenii, jocurile financiar-bancare se făceau preponderent la nivel mare, cu sume uriaşe şi minciuni spuse celor dispuşi să rişte averi. De la sfîrşitul mileniului, au început joaca cu pătura medie a societăţilor. Credite uşor de obţinut, cu predilecţie din cele ipotecare. Rezultatul e „criza” actuală.

Jocurile au fost făcute. Proprietăţi şi industrii au trecut în proprietatea băncilor sau a celor dispuşi să cumpere pe nimic. Nu vă lăsaţi amăgiţi de pleonasme de genul: bănci falimentare. Poate bănci care nu mai au lichidităţi sau care vor fi cumpărate de cele mari. Valorile imobiliare ale băncilor sunt impresionante.

Şi acum ce urmează? După actualul sistem, aproape că e imposibil să se revină la o stare de echilibru financiar mondial. Probabil că vor să ne convingă în viitorul apropiat, prin inflaţia pregătită la nivel global, că sistemul nu e viabil şi că a plecat pe calea autodistrugerii. Şi ne vor propune şi impune, fără să ne consulte, o variantă în care să funcţionăm în paralel, adică moneda clasică şi moneda virtuală.

Nu e o tragedie, nu banul virtual ca şi concept. Tragedia începe când cei care controlează moneda sunt societăţi sau concerne private. E pericolul imposibil de calculat acum, de a ne trezi cu monopolul controlării banului de către o mână infimă de oameni. Rămâne să vedem dacă aşa vor decurge evenimentele sau avem pregătită şi altă variantă.

Despre ACTA şi ce putem face noi

Un deşert în care totul este monoton, singura variaţiune sunt dunele. Tot nisip. Cam asta este ce ne aşteapta pe viitor în comunitatea virtuala cu nume simbolic internet.

Calm. Nu acum. Nu copiii noştrii. Peste două, trei generaţii. Acum e doar perioada de tatonare, scuza fiind eradicarea pirateriei. Dar vor începe să „strângă şurubul” pas cu pas, lege cu lege. Până când ne vom trezi cu pumnul în gură.

Nu insist asupra controversatelor legi sau proiecte de legi. Se pot găsi pe internet (încă). Problema ce o voi dezbate aici e mai personală: cum reacţionăm noi, fiecare dintre utilizatorii internetului. Ne-am obişnuit să putem spune cu voce (prin scris) fără interdicţiile cenzurii de tip comunist, ideile noastre, nemulţumirile noastre sau susţinerile noastre legate de o acţiune ori un om.

Actualizare 04 februarie 2012: http://creativemonkeyz.com/roboti/robotzi-s02-ep-special-acta/

Vom sta şi vom aştepta ca legile sa ne încorseteze drepturile astea sau vom acţiona, în limita permisă? De exemplu, câţi sunt dispuşi să-şi sacrifice 5-10 minute pentru scrierea unui mail europarlamentarilor din ţara ai cărei cetăţeni sunt? Şi poate încă 5 minute pentru lecturarea articolelor care fac legea (ACTA) ca neconformă cu libertăţile constituţionale şi cele garantate de Carta Drepturilor Omului?

E un pas mic, o formula minimă de aplicat. Nu e singura cale. Rămân ONG-urile, rămân partidele politice, rămâne să se autosesizeze Curtea Constituţională… dar pentru firele de nisip ce suntem, o acţiune simpla este aceasta de a bombarda cu nemulţumirile noastre pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European. Ne reprezintă pe banii noştri şi pe voturile noastre, deci trebuie să ne asculte doleanţele. Sau ar trebui.

În ignoranţa mea sigur am sărit peste alte metode de protest. Dacă mai cunoaşteţi şi altele (petiţiile le-am ignorat pentru că nu le bagă nimeni în seamă, ceea ce totuşi nu vă împiedica să le semnaţi), dacă vă vine o idee, completaţi-mă prin comentarii. Apoi distribuiţi pentru cât mai multă lume soluţiile. Poate reuşim măcar primul val de cenzură să îl stăvilim. Sper.

Ataşez mai jos adresele de mail ale europarlamentarilor români:

oana.antonescu@europarl.europa.eu
elena.basescu@europarl.europa.eu
george.becali@europarl.europa.eu
sebastianvalentin.bodu@europarl.europa.eu
victor.bostinaru@europarl.europa.eu
cristiansilviu.busoi@europarl.europa.eu
corina.cretu@europarl.europa.eu
georgesabin.cutas@europarl.europa.eu
vasilicaviorica.dancila@europarl.europa.eu
ioan.enciu@europarl.europa.eu
catalin-sorin.ivan@europarl.europa.eu
petru.luhan@europarl.europa.eu
monica.macovei@europarl.europa.eu
ramonanicole.manescu@europarl.europa.eu
marian-jean.marinescu@europarl.europa.eu
iosif.matula@europarl.europa.eu
norica.nicolai@europarl.europa.eu
rares-lucian.niculescu@europarl.europa.eu
ioanmircea.pascu@europarl.europa.eu
rovana.plumb@europarl.europa.eu
cristiandan.preda@europarl.europa.eu
dacianaoctavia.sarbu@europarl.europa.eu
adrian.severin@europarl.europa.eu
csaba.sogor@europarl.europa.eu
theodordumitru.stolojan@europarl.europa.eu
claudiuciprian.tanasescu@europarl.europa.eu
silviaadriana.ticau@europarl.europa.eu
laszlo.tokes@europarl.europa.eu
traian.ungureanu@europarl.europa.eu
tudorcorneliu.vadim@europarl.europa.eu
adinaioana.valean@europarl.europa.eu
renate.weber@europarl.europa.eu
iuliu.winkler@europarl.europa.eu

Despre politică şi nu numai

Am întâlnit mulţi oameni care spun că nu-i interesează politica. Bun, fiecare are dreptul să aibă propriile opţiuni legate de orice. Dar în momentul în care cei ajunşi acolo undeva în posturi de care depind milioane de vieţi, sunt nişte dobitoci oligofreni, cei „neinteresaţi” de politică sunt primii care protestează. Şi atunci de ce ai refuzat să te implici? Prin lipsa votului tău, acel om politic blamat a primit de fapt două voturi în plus. Nu vreau să fac matematică, apelez la bunul simţ comun.

Prin neimplicare obştească  am ajuns să avem imaginea de români-ţigani-hoţi-cerşetori-criminali. Dacă vocea fiecăruia dintre noi s-ar fi ridicat să protesteze, lumea ar fi făcut diferenţa: infractori, ca în oricare ţară, şi românii imigranţi în căutare de o viaţă decentă. Dar noi ne-am bucurat că nu fură de la noi în ţară, i-am înjurat pe la colţuri pe cerşetorii prefăcuţi că-şi fac palate, dar în mod direct ne-am făcut superpreocupaţi de propriile probleme, într-un cuvânt am adoptat politica struţului.

Şi a reapărut cuvântul „politică”. Dacă cineva a trăit cu iluzia că lipsa la vot aduce ceva bun, s-a înşelat. E ca şi problema imigranţilor: sunt renegaţi, dar acele locuri de muncă pe care le ocupă sunt în genere libere, populaţia băştinaşă refuză să le practice.

Bine că avem mai multe biserici decât şcoli şi grădiniţe; educaţia e secundară, nu produce voturi. Cu cât gândim mai mult, cu atât vom da voturi celor care merită şi nu celor care doresc să ne manipuleze în interes propriu sau oligarhic.

Probabil că dintre cei puţini care citesc acestea nu mă vor aproba, dar eu mă simt împăcat pentru că mi-am făcut datoria şi am spus cu voce ceea ce mulţi doar gândesc cu jenă. A fi diferit de turmă nu e rău, e rău să laşi gândurile altora să fie ale tale.

Despre criză într-o criză

Auzim de ceva vreme vorbind pe oricine şi oricând că este criză. Întrebarea mea este simplă: care criză? Am văzut că de la criza economică sau recesiune, s-au găsit şi s-au grăbit mulţi „ei’’ să susţină că nemerniciile făcute cu sârg de politicieni şi cei care-i susţin cu bani murdari, ar fi toate cauzate de preamasmediatizata criză.

Acum nu vreau să fiu guvernul Boc şi să susţin că nu există criza. Este, se simte, se pipăie şi se aude când urlă tractoarele  din burţile noastre flămânde. Vreau să spun doar atât: minunata sau minunea asta de criză a albit comportamente dubioase mai ceva ca o spălare de bani cu clor.

În care situaţie normală, un popor neatins de orbirea buzunarelor goale, ar fi acceptat un guvern ca acesta fără să iasă în stradă cu parul în mână? Pentru mult mai puţin conducătorul în final nu prea mult iubit, a fost împuşcat. Dar le-a fost frică epigonilor săi vrednici de roluri secundare şi au abrogat legea capitală. Sau mai este cineva care crede în coincidenţe şi Moş Crăciun cu ouăle de Paşte în sac?

Mai stau aşa nopţile şi cuget la alte popoare, care au şi ele criză (şi crize de nervi)… acceptă compromisuri cu greu, politicienii actuali se pregătesc să părăsească fotoliile ştiind că nu vor mai fi aleşi, datorită gestionărilor forţate spre faliment. Măcar au simţul poporului dezamăgit de ei, de compromisurile negre pe care le fac. La noi, se fac planuri pentru următoare mandate, ştiu cu siguranţă că vor fi realeşi. Poporul va asculta ca de fiecare dată cele sfătuite de televiziunile avide de bani, iar la noi banul va realege şi alege pe aceeaşi…

Oare mă înşel? Există undeva un suflu de decenţă, există o şansă ca politica să devină o ocupaţie onorabilă şi accesibilă dincolo de cercul tot mai strâns al elitelor artificiale de după ’89? Cine va fi capabil să vadă dincolo de dezastrele din Japonia, de cele 8 ore de muncă care sunt 10 sau 12 plătite mai prost ca acum 5 ani? Cine va trece dincolo de blazarea standardizată şi va avea curajul să privească politica în paralel cu economia şi direct proporţională cu nivelul său de trai?

Avem nevoie de mişcare, o mişcare minimă, egoistă, să mişte fiecare pentru sine, dar luat ca întreg va fi un vuiet general. În România a murit până şi egoismul. Păcat de ţară, că ea săraca nu poate pleca să scape de popor.

 

Robotzi vs. Ilariant

http://creativemonkeyz.com/robotzi-2/robotzi-s01-ep-7-tratament/

De ceva timp fac ravagii la topul de vizualizări filmuleţele celor de pe Creative Monkeyz… eu zic că au de ce, dar nu-i decretez cei mai buni, consider că Ilarianţii sunt la rândul lor ,,ilarianţi”.

http://ilariant.ro/

 

Suntem un trib de negri?

Pe vremea colonizărilor, modul cel mai simplu de a stăpâni sclavii era prin dezbinare şi frică. Azi, modul de a stăpâni întregi populaţii (ex: românii) s-a simplificat radical.

Luăm un popor dat, analizăm punctele de rezistenţă (tradiţii, cultură, obiceiuri, tineret) . Înfiinţăm televiziuni, ziare şi facultăţi private. Tragem o linie peste tot ceea ce nu se încadrează cu linia diriguită de noii stăpâni şi ,,voila!” .

Cel mai sadic e că se susţine libertatea şi democraţia, dar nimeni nu e capabil să definească libertatea şi minunata democraţie. Libertatea să fac ce? Ai dreptul să flămânzeşti, să înjuri şi să mori de frig. Democraţia? Permite să priveşti tv-show-uri până dă sângele pe ochi şi să nu ieşi în stradă când drepturile tale încălcate urlă în incineratoarele de vise: instituţiile statului.

Am crezut că dacă mergem şi punem ştampila pe buletinele de vot, noi vom fi cei care hotărăsc un preşedinte sau un parlamentar. Ne-am înşelat. Dacă nu fură voturi sau înscriu morţi pe liste să-i voteze, atunci cei care merg la vot sunt îndemnaţi (să nu zic manipulaţi) să-i aleagă pe ,,ei”.

Linia directoare trebuie urmată.

Când prostia explodează în cuvinte

Avem un preşedinte cel puţin interesant, asta ca să nu mă pretez la folosirea altor adjective. În textul interviului din R.L. din data de 30 noiembrie, insultă nu un amărât de politician român, ci ditamai Rusia, iar noi, bieţi muritori de rând, stăm şi suferim apoi plătind cel mai scump gaz din Europa. De ce? Pentru că „vajnicul nostru conducător” susţine ostilitatea cu Moscova. Că: ,,aşa vrea muşchii lu’ domnu’preşedinte”.

Să continuăm înşiruirea de minuni prezidenţiale: zice-se că spionii au invadat România, dar bravii noştrii contraspioni, şcoliţi la cea mai înaltă şcoală a pilelor şi a relaţiilor, i-au  trimis acasă pe nemernicii hoţi de secrete româneşti. Deoarece secretele industriale au fost vândute-furate odată cu „privatizarea-falimentarea”, deducem că spionii caută reţeta brânzei made in Becali, deoarece bieţii dezinformaţi cred că brânza e sursa averii becaliene.

Am mai aflat din interviul cu profetul-nechemat-din-Carpaţi alias TB un lucru uimitor: securitatea există! Dar asta nu e nimic, continuă cu surprinzătoarea informaţie conform căreia nu lucreză pentru nimeni, ci doar aşa că are chef. E vorba de bunicuţii ieşiţi la pensie care, de plictiseală, mai trag câte o acţiune ca în tinereţile lor. Dacă declaraţia ar avea ceva coerenţă, poate că măcar am reuşi să scoate un pamflet din ea. Dar aşa e doar speranţa că am ghicit direcţia declaraţiilor prezidenţiale, însă departe de mine ideea că le-am înţeles.

Pentru muritorii care doresc să dezlege enigmele existenţiale ale preşedintelui mult-hulit, ofer link cu elucubraţiile-interviu. Condoleanţe români!

http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/rusia-are-o-ostilitate-fata-de-romania-207830.html

Dansul maimuţei

Cine a zis că America e ţara tuturor posibilităţilor ori nu ştie că America nu e ţară, ori nu a fost în România.

De vreo 2 zile ne cântă în cap ştirile, se organizează talk show-uri pe tema săptămânii/lunii/anului (depinde de gradul de dramatizare al fiecăruia): Băsescu a renunţat la serviciile poliţiei şi jandarmeriei!

Se pare că nu contează faptul că scrie în lege că e necesar ca poliţia să escorteze coloana prezidenţială, lucru care probabil nu-l ştie dragul nostru preşedinte sau nu are chef să-l ia în calcul.

Cert este că, precum ne-a obişnuit în ultimii ani, micuţul Boc merge pe principiul: cei mici îi copiază pe cei mari sau, în alte cuvinte, precum a afirmat şi Radu Tudor, maimuţa îl copiază pe om. Aşa că azi ştirile şi talk show-urile au trecut de la Băsescu la Boc şi la televizor tot ce poţi să vezi e un ecran pe care scrie colorat, mişcător şi pe un fundal dramatic: Boc a renunţat şi el la serviciile poliţiei şi jandarmeriei!

În urma celor întâmplate, Gebelezis propune, ca refren al viitorului imn al României, versurile de mai jos:

Unde-i unul e putere,

Unde-s doi puterea vine

Să-ţi explice ce e bine,

Măi, tu, Boc, să-ţi fie bine

Fă şi tu ca mine!

“Practice makes perfect… perfectly nuts!”

Hoinăream pe bloguri şi am dat de o leapşă pe care TREBUIE neapărat să o iau şi să o dau mai departe tuturor care sunt cel puţin anti-Băselu. Leapşa constă în punerea unei simple întrebări: când intră Anastase la pârnaie?

Tare aş vrea să aflu curând răspunsul la această întrebare. Problema e că minunatul nostru preşedinte („fericiţi” cei ce l-au votat) nu s-a sinchisit să atingă această chestiune în discursul lui pompos (cu care nici nu m-am sinchisit să-mi pierd timpul, din moment ce nu avea nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce era cu adevărat de discutat, şi anume fraudarea votului legii pensiilor).

Reiau întrebarea: când intră Anastase la pârnaie?

Nu ştiu vouă, dar mie îmi place cum sună. Eu una sunt sătulă să aştept ca mulţi să se sinucidă sau să comită crime din cauza unor imbecili care habar nu au cum să scoată ţara din rahat. Ok, înţeleg, suntem toţi de vină. Ni s-a repetat de atâtea ori încât cred că a prins ideea şi cel mai prost dintre noi. Get over it! Mentalitatea idioată din ţara asta se rezumă la a te lovi de probleme până dai în comă şi după să te mai loveşti puţin, nu la a găsi soluţii. Veţi sări unii: „da’ s-a făcut împrumut la FMI”, „s-au redus salarii, s-a scos aia şi aia” etc. Bun, perfect de acord. S-a făcut aia şi aia. Şi rezultatele unde-s? Că oi fi purtând eu ochelari, dar tot în jos văd ţara asta mergând. Dacă tot se iau măsuri să ieşim din criză, de ce nu se văd rezultate? De ce deficitele sunt tot mai mari şi mai e nevoie de încă un împrumut de la FMI (pe care îl vor plăti până şi strănepoţii noştri, fără măcar să ştie de ce)?

Dacă tot e să vedem vreun rezultat, ce ar fi dacă ar începe cu simplul răspuns la întrebarea de mai sus: când intră Anastase la pârnaie?

Greu cu număratul

Întotdeauna am fost o vizionară (mi s-a şi confirmat asta): de filme, de seriale, de documentare (dar mai rar, depinde de stare), de desene animate, de discuţii pe care nu aveam voie să le „vizionez”. Exemplele pot continua.

Însă faptul că votul pe legea pensiilor s-ar putea relua nu am putut să-l prevăd, în ciuda calităţilor cu care sunt înzestrată de mică. Mă întreb: cum s-a putut ajunge la aşa ceva? Dar înainte să-mi răspund îmi amintesc că trăim în România, că la şedinţele de guvern lumea se uită pe laptopul personal la meciuri sau votează şi pentru colegul de bancă, doar nu s-o sinchisi fiecare să vină să-şi îndeplinească datoria. Cei absenţi or fi avut cu siguranţă lucruri mai importante de făcut (cum ar fi să-i doară în partea dorsală de ceea ce se întâmplă cu ţara).

Aşa s-a ajuns că, în momentul în care s-a votat legea pensiilor, numărul de voturi era cu mult mai mare decât al oamenilor prezenţi în sală. Această chestiune nu am putut să o prevăd! Sau da?

Eu una îmi pun următoarea întrebare: câte legi s-au votat aşa? Şi mai mult: câţi litri de alcool trebuie să ai la bord ca să ajungi de la 80 la 170? Grav e când nu e nici măcar un strop, se votează într-un mod execrabil legile şi tu te aştepţi să meargă ceva în această ţară…

Voi ce părere aveţi?