Dansul maimuţei

Cine a zis că America e ţara tuturor posibilităţilor ori nu ştie că America nu e ţară, ori nu a fost în România.

De vreo 2 zile ne cântă în cap ştirile, se organizează talk show-uri pe tema săptămânii/lunii/anului (depinde de gradul de dramatizare al fiecăruia): Băsescu a renunţat la serviciile poliţiei şi jandarmeriei!

Se pare că nu contează faptul că scrie în lege că e necesar ca poliţia să escorteze coloana prezidenţială, lucru care probabil nu-l ştie dragul nostru preşedinte sau nu are chef să-l ia în calcul.

Cert este că, precum ne-a obişnuit în ultimii ani, micuţul Boc merge pe principiul: cei mici îi copiază pe cei mari sau, în alte cuvinte, precum a afirmat şi Radu Tudor, maimuţa îl copiază pe om. Aşa că azi ştirile şi talk show-urile au trecut de la Băsescu la Boc şi la televizor tot ce poţi să vezi e un ecran pe care scrie colorat, mişcător şi pe un fundal dramatic: Boc a renunţat şi el la serviciile poliţiei şi jandarmeriei!

În urma celor întâmplate, Gebelezis propune, ca refren al viitorului imn al României, versurile de mai jos:

Unde-i unul e putere,

Unde-s doi puterea vine

Să-ţi explice ce e bine,

Măi, tu, Boc, să-ţi fie bine

Fă şi tu ca mine!

“Practice makes perfect… perfectly nuts!”

Hoinăream pe bloguri şi am dat de o leapşă pe care TREBUIE neapărat să o iau şi să o dau mai departe tuturor care sunt cel puţin anti-Băselu. Leapşa constă în punerea unei simple întrebări: când intră Anastase la pârnaie?

Tare aş vrea să aflu curând răspunsul la această întrebare. Problema e că minunatul nostru preşedinte („fericiţi” cei ce l-au votat) nu s-a sinchisit să atingă această chestiune în discursul lui pompos (cu care nici nu m-am sinchisit să-mi pierd timpul, din moment ce nu avea nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce era cu adevărat de discutat, şi anume fraudarea votului legii pensiilor).

Reiau întrebarea: când intră Anastase la pârnaie?

Nu ştiu vouă, dar mie îmi place cum sună. Eu una sunt sătulă să aştept ca mulţi să se sinucidă sau să comită crime din cauza unor imbecili care habar nu au cum să scoată ţara din rahat. Ok, înţeleg, suntem toţi de vină. Ni s-a repetat de atâtea ori încât cred că a prins ideea şi cel mai prost dintre noi. Get over it! Mentalitatea idioată din ţara asta se rezumă la a te lovi de probleme până dai în comă şi după să te mai loveşti puţin, nu la a găsi soluţii. Veţi sări unii: „da’ s-a făcut împrumut la FMI”, „s-au redus salarii, s-a scos aia şi aia” etc. Bun, perfect de acord. S-a făcut aia şi aia. Şi rezultatele unde-s? Că oi fi purtând eu ochelari, dar tot în jos văd ţara asta mergând. Dacă tot se iau măsuri să ieşim din criză, de ce nu se văd rezultate? De ce deficitele sunt tot mai mari şi mai e nevoie de încă un împrumut de la FMI (pe care îl vor plăti până şi strănepoţii noştri, fără măcar să ştie de ce)?

Dacă tot e să vedem vreun rezultat, ce ar fi dacă ar începe cu simplul răspuns la întrebarea de mai sus: când intră Anastase la pârnaie?

Greu cu număratul

Întotdeauna am fost o vizionară (mi s-a şi confirmat asta): de filme, de seriale, de documentare (dar mai rar, depinde de stare), de desene animate, de discuţii pe care nu aveam voie să le „vizionez”. Exemplele pot continua.

Însă faptul că votul pe legea pensiilor s-ar putea relua nu am putut să-l prevăd, în ciuda calităţilor cu care sunt înzestrată de mică. Mă întreb: cum s-a putut ajunge la aşa ceva? Dar înainte să-mi răspund îmi amintesc că trăim în România, că la şedinţele de guvern lumea se uită pe laptopul personal la meciuri sau votează şi pentru colegul de bancă, doar nu s-o sinchisi fiecare să vină să-şi îndeplinească datoria. Cei absenţi or fi avut cu siguranţă lucruri mai importante de făcut (cum ar fi să-i doară în partea dorsală de ceea ce se întâmplă cu ţara).

Aşa s-a ajuns că, în momentul în care s-a votat legea pensiilor, numărul de voturi era cu mult mai mare decât al oamenilor prezenţi în sală. Această chestiune nu am putut să o prevăd! Sau da?

Eu una îmi pun următoarea întrebare: câte legi s-au votat aşa? Şi mai mult: câţi litri de alcool trebuie să ai la bord ca să ajungi de la 80 la 170? Grav e când nu e nici măcar un strop, se votează într-un mod execrabil legile şi tu te aştepţi să meargă ceva în această ţară…

Voi ce părere aveţi?

Vampirism energetic involuntar

Azi aş vrea să vorbim despre un subiect mai serios, să lăsăm deoparte ironia, sarcarsmul şi politica şi să abordăm un subiect care ţine cu adevărat de paranormal: vampirii energetici.

Sunt mulţi dintre noi care au întâlnit acest termen, care sunt convinşi că au descoperit printre cunoştinţele lor vampiri energetici, dar sunt şi oameni care preferă să ignore complet acest subiect, din pricină că nu pot să controleze aceste lucruri. Nu vreau să fac prezentări şi clasificări, iar voi, cititorii, să vă plictisiţi. Se găsesc destule informaţii pe internet referitoare la vampirism energetic. Diferenţa între vampirismul cu care suntem obişnuiţi (mă refer la Dracula şi la mulţi alţii) şi cel energetic este faptul că cel energetic este real şi avem parte de el fiecare dintre noi în fiecare zi.

Pe scurt: vampiri energetici sunt acei oameni care îţi fură din energie în mod inconştient (dacă e vorba de vampirism energetic conştient, lucrurile stau mai grav, însă voi dezbate acest subiect, dacă vor fi cereri) prin diferite metode (se plâng, se laudă, vorbesc neîncetat, chiar dacă nu au cap sau coadă etc.). Cu alte cuvinte, odată ce intri în contact cu ei simţi că începe să te doară capul, că eşti obosit (chiar dacă nu ai motive să fii), că eşti iritat, că eşti deprimat sau că mai ai puţin şi te dai cu capul de pereţi de nervi.

Nu e cazul să exagerăm şi să dăm vina pe vampirism energetic pentru fiecare migrenă, stare de iritare sau oboseală. Contează mult mediul în care eşti şi modul în care reacţionezi. Există persoane care au capacitatea să ecraneze vampirismul şi să nu fie afectaţi. În mod normal, fiecare dintre noi poate să facă acest lucru, dar nu toţi suntem conştienţi că suntem victime. Uneori putem deveni chiar noi vampiri energetici.

Important de ştiut este faptul că energia se poate lua şi prin alte moduri. Din natură, de exemplu.

Cel mai simplu e să vă povestesc pe scurt o întâmplare de-a mea: mă aflam cu încă trei persoane şi discutam. La un moment dat, discuţia s-a transformat în dispută. Nu e ceva neobişnuit, acest lucru se întâmplă zilnic. Însă ceea ce mulţi ignoră este faptul că în timpul unei dispute are loc un schimb de energii negative şi/sau pozitive. În momentul în care a început disputa, am cam refuzat să fiu părtaşă, însă continuam să fiu atacată, absorbind astfel toată energia negativă ce-mi era transmisă şi dând înapoi energie pozitivă. Cu alte cuvinte, îmi alimentam vampirul energetic cu energia mea. Finalul disputei: am reacţionat şi eu şi simţeam clar cum valuri de violenţă creşteau în mine, cum mai am puţin şi explodez de nervi, cu toate că nu obişnuiesc să fac astfel de lucruri. Ştiam că am suferit un atac energetic (lucru confirmat şi de culoarea aproape neagră a aurei mele, dar asta e altă poveste). Problema mea a fost că nu am ecranat atacul. Ca să evit să devin la rândul meu un vampir, pentru că aveam nevoie de energie, am ales să plec într-un parc, să-mi revin.

Nu v-aţi întrebat niciodată de ce vă simţiţi atât de bine în natură? Sau în locuri liniştite? Asta pentru că vă încărcaţi cu energia pozitivă a locului şi lucrul acesta ajută foarte mult la psihic.

Problema vampirismului energetic nu constă neapărat în faptul că oamenii suferă pierderi de energie. Aceste pierderi nu sunt neapărat majore, mai ales dacă ne îndepărtăm de sursă. Problema e faptul că, pe termen lung, suferind mai multe atacuri, poţi ajunge să ai probleme de sănătate şi chiar probleme psihice. Lipsa de energie duce atât la probleme de sănătate, cât şi la depresii. Iar acestea se pot accentua.

Cum ne putem apăra? E chiar mai simplu decât pare. Stabileşti limite între tine şi persoanele pe care le simţi că te vampirizează: le spui că nu ai timp să vorbeşti, te gândeşti la altceva şi ignori ce-ţi spun etc. O altă modalitate constă într-un mic exerciţiu de imaginaţie: îţi imaginezi că în jurul tău se află o sferă de energie albă (sau alb-portocalie); astfel, îţi creezi un scut energetic cu propria-ţi energie, iar în momentul în care cineva va dori să te vampirizeze, nu va reuşi.

Probabil există şi alte metode de apărare. Dacă ştiţi, simţiţi-vă liberi să le împărtăşiţi. Cât despre experienţele voastre, aşteptăm să le aflăm!

Programul “Rabla” (varianta 1)

De la maşini, la frigidere, la televizoare… programul “Rabla” merge de la excelent în sus, mai ales acum, pe timp de criză.

Şi cum stăteam eu şi analizam ce ar mai putea să intre în cadrul programului, mă gândeam că nu ar fi rău să existe şi programe rabla în care să:

1. vii cu o pereche de ciorapi rupţi şi să primeşti o şosetă bună;
2. te duci cu câţiva saci de pământ şi să primeşti o bucată de asfalt fără gropi;
3. donezi 2 animale de companie ce s-au dus spre un loc mai bun şi să primeşti unul care mai are vreo 5 zile…

… şi nu în ultimul rând, cel mai important: să vii cu un preşedinte defect (cu 2 mandate) şi să primeşti unu’ care mai gândeşte pe jumătate (pe timp de un mandat). Nu ai cum să dai rateuri cu asta, sigur intri în recesiune!

De-ale crizei

Cumpărături în timpuri de criză

Reduceri de buget

Singurul bancomat de unde se pot încasa pensiile

Ce (nu) mai face Căpitanul Planetă

Pe vremea când eu nu aveam altă treabă decât să enervez oamenii cu întrebări gen: „de ce nu am voie să dau scaunul cu cremă de mâini?” sau „de ce nu am voie să îmi bag piciorul în wc?”, cu alte cuvinte, pe vremea când aveam şi eu un amărât de an de viaţă (în 1990), alţi prunci mai precoce decât mine (precum Gebelezis) se bucurau de lansarea noului desen animat, intitulat cu numele lui de mare recunoaştere mondială „Captain Planet and the Planeteers”.

El (adică Gebelezis) a fost încântat, ca orice copilaş de pe atunci, de aventurile minunate şi ecologice ale căpitanului. Eu (adică Symphonie), după câţiva ani în care m-am deşteptat, şi întrebările erau „de ce trebuie să mă trezesc să mă duc la şcoală?”, am dat întâmplător peste acest desen animat, care pe mine nu m-a animat deloc, şi am schimbat canalul.

Concluzia de azi (când căpitanul nea’ Planetă mai are un an să devină major şi în America – adică 21 de ani pentru necunoscători): vai de noi şi de voi… nenea căpitanul o fi avut el zilele lui de glorie în copilăria unora, dar acum sigur e în comă. Dacă era activ sigur venea să urecheze pe câţiva care poluează… acuma fonic sau tv-istic (arătatul cheliei obsesiv e poluare)…